Insula Heard pierde un sfert din ghețari din 1947. Foto: pexels.com Una dintre cele mai neatinse regiuni ale planetei este transformată rapid de schimbările climatice. Insula Heard, un teritoriu izolat din Oceanul Sudic, a pierdut aproximativ un sfert din suprafața ghețarilor pe care o avea în 1947, arată un nou studiu. Insula Heard este una dintre ultimele zone sălbatice ale lumii, un refugiu îndepărtat pentru foci, pinguini, albatroși și numeroase alte specii. Inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, insula este dominată de vulcanul activ Big Ben, care se ridică la peste 2.745 de metri. Deși niciun om nu a mai ajuns pe insulă din 2016, Heard Island a ajuns recent în atenția publică și dintr-un alt motiv: s-a numărat printre destinațiile asupra cărora administrația președintelui american Donald Trump a impus un tarif de 10%. Insula Heard a pierdut 64 de km pătrați de ghețari Potrivit unui studiu publicat în revista The Cryosphere, aproximativ 64 de kilometri pătrați de ghețari de pe Insula Heard au dispărut începând din 1947. Cercetarea a fost realizată de centrul Securing Antarctica’s Environmental Future (SAEF), coordonat de Universitatea Monash din Australia printr-un proiect finanțat de Australian Research Council. „Insula Heard este unul dintre ultimele locuri sălbatice de pe Pământ – un vulcan acoperit de gheață în mijlocul Oceanului Sudic”, explică profesorul Andrew Mackintosh, șeful School of Earth, Atmosphere and Environment de la Universitatea Monash. Potrivit cercetătorului, insula este „neatinsă de oameni, dar nu și de criza climatică”. Pentru a urmări transformările produse de-a lungul deceniilor, oamenii de știință au analizat imagini satelitare și hărți topografice începând din 1947. Datele au arătat o retragere semnificativă a ghețarilor, unele dintre schimbări fiind deosebit de spectaculoase. „În doar câteva decenii, ghețari precum Stephenson au dispărut de pe țărm, retrăgându-se spre interiorul insulei și formând noi lagune”, spune Mackintosh. „Este o transformare dramatică și se produce mai rapid decât media globală.” Citește și: Ghețarii din Munții Anzi se vor topi accelerat până în anul 2100 Încălzirea globală a ajuns pe Insula Heard Încălzirea globală schimbă una dintre cele mai sălbatice zone de pe Pământ. Foto: pexels.com Cercetătorii atribuie pierderea gheții încălzirii globale. Dr. Levan Tielidze, cercetător în cadrul SAEF, subliniază că distanța uriașă față de zonele populate nu a protejat insula de efectele schimbărilor climatice. „Deși Insula Heard este aproape atât de izolată pe cât este posibil pe Pământ, a suferit totuși consecințe profunde ale încălzirii climatice, care se datorează aproape sigur creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră în secolele XX și XXI”, afirmă cercetătorul. Retragerea ghețarilor nu înseamnă doar modificarea peisajului. Schimbarea mediului înghețat al insulei poate avea efecte asupra numeroaselor animale care trăiesc aici, însă cercetătorii spun că este încă prea devreme pentru a ști cu exactitate cum va evolua ecosistemul. „Abia începem să înțelegem efectele în lanț ale retragerii ghețarilor. Pentru unele specii, este o poveste despre oportunități, iar pentru altele, despre riscul dispariției”, explică Mackintosh. Heard Island, „santinelă” pentru schimbările climatice Oamenii de știință consideră că ceea ce se întâmplă pe această insulă izolată poate oferi indicii despre transformările care vor afecta și alte regiuni ale lumii. „Insula Heard este o santinelă”, spune Mackintosh. „Ceea ce se întâmplă aici, în această izolare aproape neatinsă, ne ajută să înțelegem ce urmează pentru restul lumii.” Tocmai izolarea extremă a insulei face ca retragerea ghețarilor să fie atât de importantă pentru cercetători. Dacă un ecosistem aflat la mii de kilometri de marile centre urbane și aproape neatins de activitatea umană resimte deja efectele încălzirii globale, schimbările observate aici pot reprezenta un indicator al transformărilor climatice care se produc la scară mai largă. „Chiar și aici, la marginea lumii, amprentele încălzirii globale sunt imposibil de ignorat”, spune Mackintosh, potrivit discoverwildlife.com. „Este o insulă neatinsă de mâinile oamenilor, dar care este remodelată de emisiile produse de oameni la jumătate de lume distanță.” Citește și: Cutremurul care a provocat o avalanșă uriașă pe insula arctică Jan Mayen! Cercetătorii au descoperit un pericol ascuns în versanți