Jan Mayen, un teritoriu izolat și modelat de activitatea vulcanică. Foto: www.jan.mayen.no Un cutremur puternic produs pe izolata insulă arctică Jan Mayen a declanșat o avalanșă masivă de roci, însă prăbușirea versantului ar putea avea o explicație care începe cu mult înaintea seismului. O echipă internațională de oameni de știință a analizat evenimentul și a ajuns la concluzia că încălzirea climatului și degradarea permafrostului ar fi putut slăbi treptat structura muntelui. Cutremurul ar fi acționat, în cele din urmă, ca factorul care a declanșat cedarea unui versant devenit deja vulnerabil. Cercetarea a fost coordonată de Guilherme W. S. de Melo, cercetător postdoctoral în cadrul unității de Geodinamică Marină a GEOMAR Helmholtz Center for Ocean Research Kiel, iar rezultatele au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences. Momentul în care versantul s-a desprins de munte Evenimentul s-a produs pe 10 martie 2025, când un cutremur cu magnitudinea 6,5 a zguduit insula Jan Mayen. La aproximativ șapte kilometri de epicentru, mișcarea seismică a destabilizat un versant aflat deasupra ghețarului Kjerulf. În scurt timp, o cantitate uriașă de rocă vulcanică s-a desprins și s-a prăbușit peste suprafața înghețată. Resturile nu au rămas concentrate într-un singur punct. Bucățile de rocă și materialul bogat în gheață s-au împrăștiat pe ghețar, iar unele dintre depozite au ajuns până în apropierea țărmului. În urma avalanșei au apărut și formațiuni cunoscute în geologie sub numele de „molards”. Acestea sunt acumulări neregulate de fragmente rezultate după ce materialul provenit dintr-o avalanșă de roci, care conține și gheață, începe să se topească și să se dezintegreze. Jan Mayen, un teritoriu izolat și modelat de activitatea vulcanică Insula pe care s-a produs fenomenul se află într-o zonă extrem de izolată din Atlanticul de Nord. Jan Mayen este situată la aproximativ 500 de kilometri de Groenlanda și la circa 550 de kilometri de Islanda. Nu există o populație permanentă numeroasă pe insulă. Zona este cunoscută mai ales prin prezența personalului care lucrează la stația meteorologică. Din punct de vedere geologic, Jan Mayen este un teritoriu aparte. Insula este de origine vulcanică și s-a format în zona Dorsalei Medio-Atlantice, una dintre regiunile importante pentru activitatea tectonică. Aici se află Beerenberg, considerat cel mai nordic vulcan activ al planetei. Deși ultima erupție a avut loc în anii 1980, regiunea continuă să fie influențată de procese geologice și seismice. Și ghețarul Weyprecht a fost afectat de cutremur Avalanșa de roci de pe versantul de deasupra ghețarului Kjerulf nu a fost singura consecință observată în urma seismului. Un alt ghețar de pe insulă, Weyprecht, a reacționat la mișcarea tectonică într-un mod diferit. Imaginile obținute din satelit au arătat că blocuri de gheață s-au desprins de marginea ghețarului și s-au prăbușit. Cercetătorii consideră că cele două fenomene au avut aceeași cauză imediată, cutremurul, dar s-au manifestat diferit în funcție de caracteristicile fiecărei zone. Astfel, același seism a produs efecte distincte asupra reliefului înghețat al insulei. Cum au reconstituit oamenii de știință producerea avalanșei Pentru a afla exact succesiunea evenimentelor, cercetătorii au combinat mai multe tipuri de date. Au fost analizate înregistrările stațiilor seismice locale și regionale, iar oamenii de știință au folosit modele pentru a simula modul în care undele seismice s-au propagat prin teren. Un rol important l-au avut și imaginile satelitare de înaltă rezoluție. Acestea le-au permis cercetătorilor să identifice și să cartografieze suprafețele afectate de avalanșă și zonele în care s-au acumulat fragmentele de rocă. La analiză au fost adăugate date provenite din monitorizarea infrasunetelor. Aceste unde sonore de frecvență foarte joasă nu pot fi percepute de urechea umană, însă pot fi înregistrate cu ajutorul unor instrumente speciale și pot oferi indicii despre momentul producerii unor evenimente de amploare. Cercetătorii au comparat toate aceste informații cu datele climatice și cu evoluția temperaturilor înregistrate pe termen lung. Rezultatul a fost o imagine mult mai clară asupra fenomenului: cutremurul a fost declanșatorul imediat, însă terenul ar fi putut fi pregătit pentru prăbușire de un proces care se desfășura de ani de zile. Foto: cruiseget Citește și: Cum au reușit șerpii arboricoli bruni să cucerească insula Guam? De ce nu s-a produs o avalanșă similară în ultimele decenii Jan Mayen se află într-o regiune activă din punct de vedere seismic, ceea ce înseamnă că mișcările tectonice nu sunt neobișnuite, relatează earth.com. Tocmai de aceea, cercetătorii au încercat să afle de ce un cutremur a provocat acum o avalanșă atât de mare, în condițiile în care evenimente seismice au mai avut loc în zonă. Imaginile satelitare analizate pentru aproximativ patru decenii nu au identificat un precedent comparabil. Cu alte cuvinte, un fenomen seismic de asemenea amploare nu mai fusese asociat, în perioada analizată, cu o avalanșă de roci similară pe insulă. Această observație i-a determinat pe cercetători să caute o explicație suplimentară. Permafrostul ar putea fi piesa lipsă din acest puzzle Una dintre cele mai importante ipoteze formulate în urma studiului este legată de degradarea permafrostului. Permafrostul reprezintă solul sau roca menținută înghețată pentru perioade foarte lungi. În regiunile reci și montane, gheața prezentă în fisurile rocilor poate contribui la stabilitatea versanților. Practic, gheața poate funcționa într-o anumită măsură asemenea unui material de legătură care menține unite fragmentele de rocă. Problema apare atunci când temperaturile cresc suficient pentru ca această gheață să înceapă să se topească. Pe măsură ce gheața dispare din interiorul fisurilor, rocile își pot pierde o parte din stabilitate. Procesul nu produce neapărat o prăbușire imediată. Versantul se poate degrada lent, devenind din ce în ce mai vulnerabil. Într-un astfel de scenariu, un cutremur nu trebuie să creeze de la zero instabilitatea. Este suficient ca el să ofere impulsul final care face ca o structură deja slăbită să cedeze. „Un exemplu grăitor de hazarde naturale în cascadă” Guilherme W. S. de Melo consideră că evenimentul de pe Jan Mayen ilustrează modul în care mai multe procese naturale se pot combina pentru a produce un fenomen periculos. „Cutremurul din 2025 este un exemplu grăitor de hazarde naturale în cascadă”, a explicat cercetătorul. El a subliniat că analiza reprezintă prima documentare a unei avalanșe de roci declanșate de un cutremur pe insula Jan Mayen. „Este posibil ca versantul vulcanic să fi devenit tot mai instabil din cauza degradării permafrostului”, a mai precizat de Melo. Astfel, cercetătorii fac o distincție importantă între cauza imediată și factorii care au pregătit terenul pentru producerea dezastrului. Cutremurul a fost declanșatorul, însă schimbările produse în structura înghețată a versantului ar fi putut contribui la vulnerabilitatea acestuia. Cercetătorii avertizează asupra unui fenomen care poate apărea și în alte regiuni Importanța studiului nu se limitează la o insulă izolată din Atlanticul de Nord. Potrivit cercetătorilor, degradarea permafrostului poate avea consecințe asupra stabilității versanților și ghețarilor din mai multe regiuni reci ale lumii. Pe măsură ce temperaturile cresc, gheața care contribuie la consolidarea rocilor poate dispărea. În aceste condiții, un versant poate rămâne aparent stabil, dar să fie mai vulnerabil la un factor extern. Foto: lifeinnorway Citește și: Insula unde pisicile au rămas aproape singure. Povestea fascinantă a locului care ar putea rămâne fără locuitori Acesta poate fi un cutremur, o avalanșă, desprinderea unei mase de gheață sau un alt fenomen natural. De Melo a făcut legătura și cu un eveniment devastator produs recent la granița dintre Nepal și China. „Încălzirea globală și degradarea permafrostului pot slăbi treptat versanții și ghețarii, sporind astfel riscul unor fenomene în lanț”, a declarat cercetătorul. Potrivit acestuia, în cazul evenimentului din regiunea Nepal-China, declanșatorul imediat a fost asociat cu prăbușirea unui ghețar sau a unei mase de gheață și rocă, în timp ce pe Jan Mayen factorul declanșator a fost cutremurul. Aceeași vulnerabilitate, declanșatori diferiți Un seism și prăbușirea unei mase glaciare par, la prima vedere, fenomene complet diferite. Cercetarea arată însă că pot face parte din același tipar. În ambele situații, schimbările de mediu pot contribui la slăbirea progresivă a terenului, după care un eveniment relativ brusc poate declanșa prăbușirea. „Într-un context mai larg, însă, ambele evenimente indică același proces subiacent: încălzirea globală și degradarea permafrostului pot destabiliza progresiv versanții și ghețarii, sporind riscul unor fenomene periculoase în lanț”, a explicat de Melo. Concluzia cercetătorilor este că pericolul nu trebuie evaluat doar prin prisma evenimentului care produce efectiv prăbușirea. Un cutremur poate dura câteva secunde, dar condițiile care fac posibilă o avalanșă de roci se pot forma lent, pe parcursul mai multor ani. În cazul insulei Jan Mayen, această combinație dintre un versant vulcanic, permafrost în degradare, încălzirea climatului și activitatea seismică a creat condițiile pentru un fenomen care nu fusese observat în aceeași formă în ultimele decenii. Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, aduce astfel noi indicii despre modul în care schimbările climatice pot amplifica efectele unor hazarduri naturale care, în trecut, produceau consecințe diferite sau mai puțin severe.