Sunt aricii animale de companie bune pentru copii?

Sunt aricii animale de companie bune pentru copii?

Ariciul nu este un animal de companie prin definiţie, dar în ultimii ani a ajuns să fie îndrăgit şi apreciat de tot mai mulţi iubitori ai animăluţelor. Iar dacă am aflat câte ceva despre comportamentul ariciului şi ne-am hotărât să adoptăm un astfel de ţepos, este bine să ştim şi dacă este un animal de companie bun pentru copii.

Aricii sunt animale de companie bune pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, dacă aceştia din urmă se află mai mereu sub supravegherea unui adult, atunci când ariciul este în afara cuştii. A lua ariciul în mână se poate dovedi destul de dificil, mai ales pentru un copilaş cu mânuţe fine. De asemenea, îngrijirea şi hrănirea se pot dovedi destul de dificile pentru copiii de această vârstă.

„Aricii nu sunt foarte prietenoşi. Sunt acoperiţi cu ţepi ascuţiţi ce se pot dovedi dureroşi pentru mânuţele mici”, spune Kristen Zorbini Bongard, specialist în îngrijirea aricilor.


Probleme de sănătate care pot surveni sunt minime, dar ar trebui totuşi ţinut cont de câteva sfaturi: trebuie să vă spălaţi întotdeauna pe mâini înainte şi după ce atingeţi ariciul şi trebuie să ţineţi mâinile departe de gura ariciului, cu toate că acesta muşcă foarte rar. Aricii nu necesită vaccinuri.

Este ariciul ideal ca animal de companie, pentru voi şi pentru copiii voştri?

Dacă ştiţi că vă puteţi purta cu delicateţe cu el, că nu sunteţi prea gălăgioşi şi că nu aşteptaţi să vă binedispună, aşa cum ar face o pisică şi un câine,  atunci răspunsul este unul afirmativ. Nu de alta, dar aricii au nevoie să fie atinşi destul de uşor, pentru a nu-i speria şi a nu-i face să scoată ţepii, au nevoie de linişte, pentru că altfel se sperie şi, în plus, sunt animăluţe destul de somnoroase, care vor sta la mângâiat doar dacă sunt odihnite, adică după multe ore de somn; căci altfel se pot dovedi apatici şi deloc dornici de joacă. Ţepoşii sunt animale predominant nocturne, aşa că este posibil să doarmă toată ziua şi doar seara să scoată năsucul din cuşcă. Orarul lor ar trebuie respectat de toţi membrii familiei.

„Poate că aricii par destul de drăgălaşi pe internet, dar trebuie să ştiţi că sunt destul de morocănoşi şi că trebuie trataţi cu multă răbdare, pentru a-i face să devină sociabili şi toleranţi cu oamenii”, adaugă Kristen.

„Aş spune că aricii sunt animale bune de companie pentru copii, aşa cum sunt şi celelalte animăluţe care trebuie ţinute în cuşti. Îi învaţă pe aceştia ce este responsabilitatea, cum trebuie să te porţi cu fiinţele mai mici şi mai fragile, cum trebuie să le îngrijeşti, să le asiguri o bună igienă, dar şi importanţa de a le trata pe celelalte fiinţe cu bunătate şi cu respect”, a concluzionat Kristen.

Sursa: Petcha, Petcha

Foto: Hedgehog free Desktop Wallpaper, Daily Express

 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro