Mimoza care nu poate fi distrusă de incendii. Foto: pexels.com De mai bine de un secol, un arbore originar din Australia se extinde în maquisul corsican, iar incendiile care ar trebui să-l distrugă îi favorizează, paradoxal, răspândirea. Mimoza ocupă deja aproape 3.000 de hectare, iar fiecare sezon de incendii poate contribui la consolidarea populațiilor sale. Există ideea că focul, oricât de devastator ar fi, poate avea și un rol natural de „curățare”, eliminând anumite plante și făcând loc unei vegetații mai rezistente. În Corsica însă, natura oferă un exemplu care contrazice această teorie. Pe dealurile și în zonele de maquis ale insulei, Acacia dealbata, cunoscută popular drept mimoză, pare să fi transformat incendiile dintr-o amenințare într-un avantaj. Adusă din Australia în jurul anului 1900 pentru stabilizarea solurilor fragile și pentru valoarea ornamentală, planta s-a transformat într-o specie invazivă care modifică peisajul și afectează biodiversitatea locală. Mimoza, arborele australian care domină maquisul corsican Originară din sud-estul Australiei, Acacia dealbata este un arbore cu creștere rapidă și flori galbene spectaculoase. În Corsica a fost plantată la începutul secolului XX, în special pentru a înfrumuseța grădinile, dar și pentru a ajuta la fixarea terenurilor instabile și a versanților afectați de eroziune. La acea vreme, nimeni nu putea anticipa amploarea pe care o va căpăta fenomenul. Astăzi, mimoza s-a răspândit pe aproximativ 3.000 de hectare de maquis corsican, ocupând suprafețe unde vegetația mediteraneană tradițională era formată dintr-un amestec de arbuști și arbori autohtoni. Problema este agravată de caracteristicile naturale ale acestei plante. Frunzele și lemnul său conțin uleiuri esențiale inflamabile, ceea ce face ca zonele dominate de mimoză să poată arde foarte intens. Situația amintește de cea a eucaliptului, o altă specie originară din Australia, cunoscută pentru influența sa asupra comportamentului incendiilor. Citește și: Copaci de moșmon, o specie aproape dispărută, descoperiți într-o rezervație din Marea Britanie. Fructul apreciat în Evul Mediu ar putea reveni în livezi De ce incendiile nu omoară mimoza Mimoza ocupă deja aproape 3.000 de hectare, iar fiecare sezon de incendii poate contribui la consolidarea populațiilor sale. Foto: pexels.com Partea cea mai neobișnuită a poveștii este ascunsă în sol. Semințele mimozei au un înveliș foarte dur și pot rămâne inactive ani întregi, uneori chiar decenii. Ele așteaptă un anumit factor declanșator pentru a începe să germineze, iar unul dintre cele mai eficiente este căldura puternică produsă de incendii. Atunci când flăcările traversează o zonă ocupată de mimoză, temperatura ridicată favorizează deschiderea învelișului semințelor și declanșează germinarea. În săptămânile care urmează incendiului, sute de puieți pot apărea aproape simultan. Astfel, focul care ar trebui să elimine arborele devine, în realitate, un fel de „buton de pornire” pentru reproducerea sa. Cu cât o suprafață este afectată mai intens de incendiu, cu atât condițiile pot deveni mai favorabile pentru o nouă generație de mimoze. Cum ajunge o specie să înlocuiască vegetația locală Extinderea mimozei nu înseamnă doar apariția unui nou arbore în peisaj. Atunci când se dezvoltă masiv, aceasta poate forma populații aproape monospécifice, în care alte plante ajung să fie împinse treptat în afara zonei. În maquisul corsican creșteau în mod tradițional specii precum cistul, mirtul, erica și stejarul verde. Mimoza are însă avantajul unei creșteri rapide și poate ajunge să capteze lumina înaintea plantelor autohtone, care se dezvoltă mai lent după un incendiu. În plus, rădăcinile sale pot influența caracteristicile solului, contribuind la crearea unor condiții mai puțin favorabile pentru anumite specii concurente. În timp, se pierde tocmai diversitatea care caracteriza ecosistemul mediteranean. Dispar sau se reduc zonele în care se pot adăposti numeroase animale mici, iar peisajul devine mai uniform. Citește și: Oamenii de știință încearcă să salveze unul dintre cei mai rari copaci din lume. A mai rămas un singur exemplar în sălbăticie Un cerc vicios între incendii și specia invazivă Originară din sud-estul Australiei, Acacia dealbata este un arbore cu creștere rapidă și flori galbene spectaculoase. Foto: pexels.com Fenomenul poate crea un adevărat cerc vicios. Un incendiu distruge vegetația existentă, dar căldura favorizează germinarea semințelor de mimoză. Planta crește rapid și ocupă spațiul disponibil, iar arborele și vegetația asociată lui pot contribui la formarea unei mase vegetale inflamabile. La următorul incendiu, semințele aflate în sol primesc din nou stimulul necesar pentru germinare. În acest fel, incendiile pot contribui indirect la extinderea unei specii invazive, în loc să o elimine. Este una dintre situațiile în care efectele schimbărilor produse de om asupra ecosistemelor devin deosebit de vizibile. O specie introdusă inițial cu scopuri practice și ornamentale ajunge să beneficieze de unul dintre cele mai importante fenomene naturale ale regiunii mediteraneene. Nu este singurul loc unde focul favorizează speciile invazive Cazul Corsicii nu este unul izolat. În mai multe regiuni mediteraneene au fost observate situații în care plante introduse de oameni profită de incendiile repetate pentru a se răspândi. În anumite zone din Portugalia și Spania, de exemplu, acacia și eucaliptul au devenit probleme importante de gestionare a vegetației, după ce au fost introduse în trecut în scopuri forestiere sau ornamentale. Climatul mediteranean contribuie la această situație. Verile lungi, fierbinți și uscate favorizează apariția incendiilor, iar unele dintre speciile invazive sunt foarte bine adaptate pentru a supraviețui sau chiar pentru a se reproduce mai eficient după trecerea focului. De ce este greu de eliminat mimoza din Corsica Un incendiu distruge vegetația existentă, dar căldura favorizează germinarea semințelor de mimoză. Foto: pexels.com Combaterea mimozei nu este simplă. Tăierea sau îndepărtarea arborilor maturi nu rezolvă problema dacă în sol rămân cantități mari de semințe capabile să germineze ulterior. Mai mult, incendierea unei suprafețe pentru a elimina planta poate avea efectul opus celui dorit, deoarece căldura poate stimula germinarea semințelor aflate în stare latentă. De aceea, gestionarea unei astfel de specii trebuie să țină cont nu doar de plantele vizibile la suprafață, ci și de banca de semințe din sol, de istoricul incendiilor și de modul în care vegetația locală se reface după foc. Speciile introduse de oameni pot schimba un ecosistem Povestea mimozei din Corsica arată cât de greu pot fi anticipate consecințele unei introduceri de plante într-un ecosistem, potrivit sciencepost.fr. Un arbore adus în urmă cu mai bine de 100 de ani pentru stabilizarea terenurilor și pentru aspectul său decorativ a ajuns să ocupe mii de hectare. Iar într-un climat în care incendiile sunt tot mai importante pentru gestionarea peisajului, caracteristicile sale biologice îi pot oferi un avantaj neașteptat. În loc să fie distrusă de foc, mimoza poate folosi incendiul pentru a-și pregăti următoarea generație. Pentru specialiști, astfel de situații ridică o problemă mai largă: cum trebuie gestionate incendiile și pădurile mediteraneene atunci când unele specii invazive au învățat, practic, să transforme focul într-un aliat?