Ce au descoperit cercetătorii în interiorul celui mai mare T-Rex: „Scheletul prezintă urme clare de traumatisme”

O descoperire recentă schimbă modul în care oamenii de știință înțeleg viața dinozaurilor, aducând în prim-plan detalii considerate până nu demult imposibil de analizat. Deși cercetătorii încearcă de zeci de ani să recupereze ADN de dinozaur, acest lucru nu a fost realizat până în prezent. În schimb, atenția s-a mutat asupra altor tipuri de materiale organice care pot supraviețui în fosile, chiar dacă ADN-ul nu rezistă trecerii a milioane de ani.

Cercetătorii au descoperit vase de sânge fosilizate în interiorul unei coaste de T. rex

Cea mai mare parte a informațiilor despre dinozauri provine din oase și dinți fosilizați. Acestea se păstrează bine în timp, însă oferă doar o imagine limitată asupra modului în care trăiau aceste animale.

„Scheletele ne spun multe despre dimensiuni și structură, dar nu pot reda complet biologia unui organism dispărut”, explică specialiștii în paleontologie. În schimb, descoperirea țesuturilor moi – precum fragmente de mușchi, piele sau pigmenți, poate aduce indicii mult mai detaliate despre aspectul și comportamentul lor.

Scotty este cel mai mare T. rex descoperit vreodată

Un studiu recent publicat în Scientific Reports a scos la iveală un tip rar de astfel de dovezi: vase de sânge conservate în interiorul oaselor unui Tyrannosaurus rex. Aceste structuri au fost identificate într-un exemplar celebru, cunoscut sub numele de Scotty, considerat cel mai mare T. rex descoperit până acum și unul dintre cele mai bine conservate.

Fosila este expusă la Royal Saskatchewan Museum, iar analiza oaselor sale a oferit indicii despre o viață deloc ușoară. Numeroasele leziuni identificate sugerează că animalul a trecut prin lupte sau boli. „Scheletul prezintă urme clare de traumatisme, ceea ce indică faptul că acest prădător a supraviețuit unor episoade dificile”, afirmă cercetătorii implicați în studiu. Una dintre coaste prezintă o fractură majoră, care nu s-a vindecat complet.

Această rană a devenit cheia unei descoperiri importante. În timpul procesului de vindecare, organismul intensifică fluxul sanguin în zona afectată. În cazul lui Scotty, cercetătorii au identificat o rețea densă de vase de sânge mineralizate, formate tocmai în timpul acestui proces. „Structurile observate reflectă modul în care corpul dinozaurului a încercat să repare leziunea”, explică specialiștii.

Vezi și: Cine a trăit înainte de Tyrannosaurus Rex

Pe de o parte, acestea trebuie analizate fără a fi deteriorate. Pe de altă parte, oasele fosilizate sunt extrem de compacte, deoarece materialul organic original a fost înlocuit de minerale de-a lungul a milioane de ani.

Inițial, cercetătorii au luat în calcul utilizarea tomografiei computerizate, dar această metodă nu a oferit rezultate satisfăcătoare din cauza densității ridicate a fosilei. Soluția a venit dintr-o tehnologie avansată: utilizarea radiației sincrotronice, un tip de raze X extrem de puternice generate în facilități speciale. Această tehnică a permis vizualizarea detaliată a structurilor interne, inclusiv a vaselor de sânge, fără a afecta specimenul.

Strategiile impresionante de supraviețuire la dinozaurii mari

Mai mult, analiza a arătat că aceste vase au fost conservate sub formă de structuri mineralizate bogate în fier, un proces frecvent în fosilizare. „Am reușit nu doar să vedem aceste formațiuni, ci și să înțelegem compoziția lor chimică”, au subliniat cercetătorii.

Descoperirea are implicații importante pentru înțelegerea modului în care dinozaurii se vindecau și supraviețuiau. Studiind aceste urme, oamenii de știință pot reconstrui procese biologice esențiale, precum regenerarea țesuturilor sau răspunsul la traumatisme. „Astfel de dovezi ne oferă o perspectivă rară asupra vieții reale a acestor animale, nu doar asupra scheletului lor”, spun specialiștii.

Prin combinarea paleontologiei cu tehnologiile moderne din fizică și imagistică, cercetătorii reușesc să dezvăluie detalii tot mai fine despre biologia dinozaurilor. Descoperiri precum cea legată de Scotty demonstrează că, deși ADN-ul rămâne inaccesibil, există încă multe alte modalități prin care trecutul acestor creaturi poate fi explorat.