La aniversarea a 20 de ani pe piața locală, Auchan România lansează „Căsuțe pentru căsuțe”, un proiect de solidaritate realizat în parteneriat cu Habitat for Humanity, prin care susține construirea a 10 locuințe pentru familii aflate în situații de vulnerabilitate. Auchan a alocat 625.000 de euro pentru realizarea proiectului, iar locuințele vor fi construite în perioada 2026-2027, în două localități din județele Bacău și Prahova. O căsuță de jucărie pentru tine. Un acasă pentru o familie! Tu construiești un acoperiș de jucărie alături de cei dragi, iar 10 familii vulnerabile beneficiază de un acoperiș adevărat pe care îl vor numi acasă! Auchan invită clienții să se alăture inițiativei prin achiziția unor căsuțe de jucărie pentru construcție, colecționabile și disponibile în magazinele sale, banii din vânzarea acestora mergând ca sprijin către construcția de case reale, pentru familiile nevoiașe. Aceștia pot găsi în toate magazinele Auchan, inclusiv în magazinele MyAuchan Petrom, dar și pe auchan.ro, opt modele de căsuțe colecționabile, care pot fi cumpărate individual și care, împreună, formează simbolic o stradă. Prețul unui kit este de 39,99 lei: https://www.auchan.ro/casute-pentru-casute/produsul. De asemenea, căsuțele de jucărie pot fi și un prilej bun și distractiv de a-i învăța pe cei mici ce înseamnă empatia, generozitatea și bucuria de a face bine, arătându-le că, prin gesturi simple, putem schimba viața celor din jur. Totodată, prin acest proiect, Auchan își dorește să transforme aniversarea a 20 de ani într-un gest de recunoștință față de comunitățile care au fost mereu aproape. Construite pentru oameni, cu grijă pentru mediu și cu implicarea comunității Casele vor fi predate complet construite și finisate, racordate la utilități, incluzând finisaje interioare și exterioare, instalații electrice, sanitare și termice, precum și dotările sanitare esențiale. Locuințele sunt construite pe structură din lemn, integrând soluții cu un impact redus asupra mediului, în formule de tip duplex și cvadruplex. Activitățile de pe șantiere implică atât voluntari, cât și echipe profesioniste, toate lucrările fiind realizate sub coordonarea și verificarea specialiștilor. Proiectul „Căsuțe pentru căsuțe” ajunge și în școlile din 18 orașe Auchan adaugă proiectului și o componentă educațională. Astfel, 1.000 de seturi educaționale de construcție, diferite de căsuțele colecționabile disponibile la vânzare, vor fi distribuite gratuit în școli din cele 18 orașe în care compania este prezentă. Seturile destinate școlilor conțin un număr mare de piese și nu au un model prestabilit, astfel încât elevii să poată construi împreună, la nivel de clasă sau grupă, propria interpretare a unei case. Inițiativa are rolul de a aduce în discuție, într-un mod creativ, teme precum empatia, solidaritatea și importanța unui „acasă” sigur. Auchan România și Habitat for Humanity colaborează din 2023. Prin proiectul „Căsuțe pentru căsuțe”, parteneriatul intră în 2026 într-o nouă etapă, prin construirea celor 10 locuințe în Moinești, jud. Bacău, și Berceni, jud. Prahova. Video proiect aici : https://www.youtube.com/watch?v=Pp6YBAgUb4k. Tu construiești, noi construim! Pur și simplu mulțumim! Advertorial