Reconstituire artistică a modului în care ar fi putut arăta un Miracinonyx. (Sheantherius/Wikipedia) ADN-ul ghepardului american. O felină care a dispărut în urmă cu mii de ani le oferă cercetătorilor informații importante despre supraviețuirea marilor prădători. Analizele realizate asupra unor oase descoperite în America de Nord ar putea contribui la protejarea gheparzilor și a altor feline amenințate în prezent. Este vorba despre Miracinonyx trumani, o specie cunoscută popular drept „ghepardul american”. Animalul a trăit în America de Nord în timpul Pleistocenului târziu. Un nou studiu, publicat în revista științifică „Current Biology” si mentionat in Cowboy State Daily a analizat dieta și materialul genetic al acestei feline. Rezultatele i-au surprins chiar și pe specialiști. Cercetarea arată că Miracinonyx era mai adaptabil decât se credea. În același timp, populațiile sale ar fi fost reduse chiar și înainte ca activitatea umană modernă să afecteze habitatele marilor feline. „Ghepardul american” nu era, de fapt, un ghepard Numele popular al speciei provine din asemănarea sa cu ghepardul african. Miracinonyx avea un corp alungit și picioare adaptate pentru alergare rapidă. Cercetătorii estimează că putea atinge aproximativ 88 de kilometri pe oră. Viteza îi permitea să urmărească animale precum caii, cămilele preistorice și antilocaprele. Totuși, această felină nu era o rudă apropiată a ghepardului modern. Analizele genetice arată că era mai apropiată de puma de astăzi. Din acest motiv, cercetătorii preferă denumirea de „felină asemănătoare ghepardului”. Animalul avea și alte caracteristici diferite. De exemplu, își putea folosi membrele anterioare pentru a imobiliza prada. Gheparzii moderni sunt mai puțin bine adaptați pentru acest tip de atac. Oase vechi de aproximativ 20.000 de ani au păstrat ADN-ul felinei Unele dintre cele mai bine conservate fosile de Miracinonyx au fost găsite în Natural Trap Cave, o peșteră din statul american Wyoming. Intrarea peșterii formează o deschidere naturală în pământ. De-a lungul timpului, numeroase animale au căzut în interior și nu au mai putut ieși. Temperatura scăzută și umiditatea constantă au favorizat conservarea rămășițelor. Pe fundul peșterii au fost descoperite mii de oase și schelete ale unor animale care au trăit în Epoca de Gheață. Pentru noul studiu, specialiștii au comparat fosilele găsite în Wyoming cu exemplare provenite din: peșterile Bluefish din teritoriul canadian Yukon; zona Upper Quartz Creek din estul statului Alaska; alte regiuni în care au fost identificate urme ale speciei. Analizele indică faptul că felina era răspândită pe o mare parte a continentului. Teritoriul său s-ar fi întins din Alaska și până în Mexic. ADN-ul ghepardului american. Cercetătorii au extras pentru prima dată ADN nuclear Mandibulă de Miracinonyx, „ghepardul american”, descoperită în peștera Natural Trap din nord-vestul statului Wyoming. (Julie Meachen) În studiile anterioare, oamenii de știință reușiseră să obțină ADN mitocondrial de la Miracinonyx. Acesta este moștenit pe linie maternă și oferă doar o parte din informația genetică a unui animal. De această dată, echipa a extras și ADN nuclear. Acesta se găsește în nucleul celulelor și oferă o imagine genetică mult mai completă. Materialul genetic a fost recuperat din osul pietros. Acesta este un os foarte mic și dens, aflat în zona urechii interne. Densitatea sa îl poate proteja de degradare pentru perioade foarte lungi. Descoperirea le-a permis cercetătorilor să stabilească mai precis locul ocupat de Miracinonyx în arborele evolutiv al felinelor. De asemenea, ei au putut estima dimensiunea efectivă a populației. Populațiile erau reduse încă din Epoca de Gheață Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului se referă la numărul acestor animale. Potrivit analizelor genetice, populația efectivă de Miracinonyx era foarte redusă în Pleistocen. Rezultatul a fost neașteptat. Cercetătorii presupuneau că populațiile felinelor preistorice erau mult mai numeroase decât cele ale gheparzilor din prezent. „Am fost cu toții foarte surprinși de rezultate”, a declarat Julie Meachen, biolog la Des Moines University și unul dintre cercetătorii implicați în studiu. Gheparzii moderni prezintă o diversitate genetică scăzută. Fenomenul este asociat cu vulnerabilitatea lor în fața bolilor și a schimbărilor de mediu. Până acum, oamenii de știință au legat declinul populațiilor actuale mai ales de factori precum: pierderea și fragmentarea habitatelor; braconajul; conflictele cu oamenii; reducerea numărului de animale care le servesc drept pradă; diversitatea genetică scăzută. Noul studiu nu reduce importanța acestor amenințări. El sugerează însă că unele feline rapide și foarte specializate ar putea avea, în mod natural, populații efective mai mici. Ghepardul este clasificat în prezent drept specie vulnerabilă pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Felina din Yukon se hrănea în principal cu pește Cercetătorii au analizat și izotopii stabili păstrați în oase și dinți. Raporturile dintre diferiți izotopi pot oferi informații despre hrana consumată de un animal. Exemplarele din Wyoming aveau o dietă specifică unui prădător terestru. Printre animalele vânate s-ar fi numărat: oile sălbatice; antilocaprele; caii preistorici; alte mamifere erbivore din regiune. Rezultatele obținute în cazul fosilelor din Yukon au fost însă complet diferite. Acolo, peștele pare să fi reprezentat principala sursă de hrană. Descoperirea arată că Miracinonyx își putea adapta dieta la resursele disponibile. În regiunile nordice existau mai puține erbivore mari, dar peștele era abundent. O dietă bogată în pește fusese identificată anterior și în cazul unui pui de lup mumificat, vechi de aproximativ 57.000 de ani. Exemplarul a fost descoperit în permafrostul din Yukon. Potrivit cercetătorilor, rezultatele sugerează că peștele reprezenta o resursă importantă pentru prădătorii din regiune în timpul Pleistocenului târziu. Descoperirea poate schimba strategiile de conservare Studiul nu oferă o soluție directă pentru salvarea gheparzilor. Totuși, informațiile genetice pot schimba modul în care specialiștii evaluează populațiile actuale. Dacă unele feline au avut întotdeauna populații efective reduse, strategiile de conservare trebuie să țină cont de această vulnerabilitate naturală. Protejarea fiecărui habitat rămas devine astfel și mai importantă. O populație deja mică poate suporta cu greu pierderea unor noi teritorii sau sau dispariția surselor de hrană. Cercetătorii vor să afle dacă aceeași situație exista și în cazul altor feline preistorice. Printre speciile care ar putea fi studiate se numără leul american și Pentru asemenea analize sunt necesare alte oase bine conservate din zona urechii interne. Acestea ar putea conține ADN nuclear și ar putea dezvălui dimensiunea populațiilor din trecut. ADN-ul străvechi, o arhivă pentru protejarea animalelor actuale Analizarea ADN-ului străvechi a devenit un instrument important în studiul speciilor dispărute. Informațiile obținute pot arăta cum au reacționat animalele la schimbările climatice, la reducerea hranei sau la izolarea populațiilor. Comparația cu speciile actuale îi poate ajuta pe specialiști să distingă vulnerabilitățile naturale de efectele produse recent de oameni. Totuși, ADN-ul unei specii dispărute nu poate salva singur animalele de astăzi. Protejarea habitatelor, limitarea braconajului și păstrarea legăturilor dintre populații rămân măsuri esențiale. În cazul gheparzilor, concluzia studiului este clară. Dacă aceste feline au avut populații mici de-a lungul istoriei, pierderea fiecărui habitat poate avea consecințe și mai grave decât se credea. Sursa foto: Cowboy State Daily