Mantalele uriașe traversează oceanele pe distanțe impresionante, dar revin mereu în locurile familiare. Foto: AI Mantalele uriașe pot străbate distanțe impresionante prin ocean, traversând chiar și apele mai multor țări. Cu toate acestea, aceste animale marine revin în locurile pe care le cunosc și unde găsesc condiții favorabile pentru a se hrăni și a interacționa cu alte exemplare. Un studiu realizat în largul coastei Pacificului din Costa Rica scoate la iveală diferențe importante între comportamentul exemplarelor tinere și cel al adulților. În timp ce mantalele tinere rămân în apropierea țărmului, adulții se aventurează în călătorii lungi, inclusiv în ape internaționale. Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul a șapte ani și a urmărit deplasările acestor animale folosind dispozitive de monitorizare, fotografii și observații realizate de scafandri. Rezultatele oferă informații importante despre modul în care mantalele folosesc recifele și despre zonele care ar trebui protejate pentru a le asigura supraviețuirea. Mantalele tinere preferă apele puțin adânci Potrivit cercetării, exemplarele tinere de manta uriașă tind să rămână în apropierea coastei, unde apele sunt mai puțin adânci. Aceste zone le pot oferi un anumit grad de protecție în primii ani de viață. Cercetătorii au urmărit două exemplare tinere cu ajutorul unor emițătoare satelitare. Fiecare avea o lățime de aproximativ trei metri. Pe durata monitorizării, unul a fost urmărit timp de 108 zile, iar celălalt timp de 64 de zile. În acest interval, niciunul dintre animale nu a părăsit apele Costa Ricăi. Deși au parcurs distanțe de peste 2.000 de kilometri, deplasările lor s-au desfășurat de-a lungul platformei continentale, în apropierea coastei. Acest comportament sugerează că mantalele tinere nu se aventurează neapărat în larg, chiar dacă sunt capabile să parcurgă distanțe mari. Cercetătorii cred că diferența dintre comportamentul exemplarelor tinere și cel al adulților ar putea avea legătură cu siguranța. Mantalele mature au un corp mult mai mare și se pot scufunda la adâncimi importante pentru a evita anumite pericole. Exemplarele tinere nu beneficiază de aceleași avantaje. Mantalele adulte traversează apele mai multor țări Comportamentul adulților este diferit. Dintre cele 12 exemplare monitorizate prin satelit, nouă, toate mature, s-au deplasat spre nord, ajungând în apele Nicaragua, El Salvador, Honduras și Guatemala, precum și în zone din larg, conform earth.com. În total, cele 12 mantale urmărite prin satelit au parcurs aproximativ 21.815 kilometri. Distanța cumulată arată cât de extinse pot fi deplasările acestor animale. Unul dintre exemplare a oferit cercetătorilor informații deosebit de interesante. După ce a fost echipat cu un dispozitiv de monitorizare în apele adânci de la sud de insula Cocos, animalul a traversat zona de ocean care îl separa de platforma continentală în numai cinci zile. A parcurs aproximativ 70 de kilometri pe zi, urmând zona submarină cunoscută drept creasta Cocos. Ulterior, și-a continuat deplasarea spre nord, de-a lungul marginii platformei continentale, până în apropierea apelor Nicaragua. Semnalul emițătorului s-a pierdut la aproximativ 1.832 de kilometri de punctul de plecare. Aceste observații arată că mantalele adulte pot lega habitate aflate la distanțe considerabile. În același timp, deplasările lor le pot duce dincolo de limitele ariilor marine protejate, unde riscurile sunt mai mari. De ce se întorc mantalele la aceleași recife Chiar dacă pot călători mii de kilometri, mantalele adulte nu renunță la locurile pe care le cunosc. Cercetătorii au observat că unele exemplare revin în mod repetat la anumite recife de pe coasta Costa Ricăi. Unul dintre masculii monitorizați a primit numele Mickey Mouse, datorită desenului format de petele de pe partea inferioară a corpului. În primăvara anului 2020, acesta a fost detectat de 462 de ori în decurs de patru zile, aproape toate înregistrările provenind din zona unui recif de coastă numit El Secreto. Trei ani mai târziu, masculul a fost monitorizat cu ajutorul unui emițător satelitar timp de 38 de zile. În această perioadă, a rămas în aceeași regiune a platformei continentale. Observațiile arată că mantalele nu se deplasează la întâmplare prin ocean. Chiar dacă unele exemplare pot parcurge distanțe mari, ele păstrează o legătură cu anumite zone în care revin în mod regulat. Citește și: Un marinar s-a împrietenit cu un diavol de mare. Povestea o puteți urmări în documentarul ‘Ultima scufundare’ Acest comportament este important pentru oamenii de știință, deoarece îi ajută să identifice locurile de care animalele depind pentru hrană, curățarea corpului și interacțiunile cu alte exemplare. Recifele funcționează ca adevărate stații de curățare Unele dintre zonele frecventate de mantale sunt cunoscute drept stații de curățare. Aici, peștii mai mici îndepărtează paraziții și resturile de piele de pe corpul animalelor marine mai mari. Aceste locuri au un rol important în viața mantalelor. Pe lângă faptul că le ajută să își mențină corpul curat, recifele pot reprezenta puncte de întâlnire pentru mai multe exemplare. Datele colectate de cercetători au arătat că 98% dintre detectările acustice realizate de-a lungul coastei au avut loc în timpul zilei. Acest lucru coincide cu perioada în care peștii care curăță mantalele sunt activi. În apropierea insulei Cocos, comportamentul a fost diferit. Potrivit cercetătorilor, mantalele au fost observate în aceste zone pe tot parcursul zilei și al nopții, în timp ce exemplarele de coastă vizitau stațiile de curățare mai ales în timpul zilei. Oamenii de știință consideră că aceste locuri ar putea avea și un rol social. Ele pot facilita interacțiunile dintre exemplare și comportamentele asociate curtării, înainte ca adulții să pornească în călătorii mai lungi. Protecția mantalelor nu acoperă toate zonele prin care se deplasează Una dintre problemele evidențiate de cercetare este legată de limitele ariilor marine protejate. Costa Rica are zone în care pescuitul este interzis, inclusiv în jurul insulei Cocos și al capului Cabo Blanco. Aceste regiuni includ recife importante pentru mantale. Situația se schimbă însă atunci când animalele părăsesc coasta și se aventurează în larg. Potrivit studiului, traseele offshore înregistrate pentru exemplarele monitorizate nu s-au suprapus cu ariile marine protejate analizate de cercetători. În aceste ape, mantalele se pot întâlni cu nave de pescuit care folosesc plase-pungă pentru capturarea tonului sau cu nave care practică pescuitul cu paragate. Astfel de activități pot pune în pericol animalele, inclusiv prin capturarea accidentală. Cercetătorii susțin că protejarea recifelor nu este suficientă. Este nevoie și de măsuri coordonate între țările prin ale căror ape se deplasează mantalele. O posibilă soluție ar fi crearea unor coridoare marine protejate, care să lege zonele de coastă folosite de exemplarele tinere de traseele parcurse de adulți. În acest fel, protecția nu s-ar limita la locurile în care animalele se adună, ci ar include și rutele lor de deplasare. Coliziunile cu ambarcațiunile reprezintă un alt pericol Pescuitul nu este singura amenințare. Ambarcațiunile pot provoca răni grave, mai ales în zonele în care mantalele se adună frecvent. Cercetătorii au prezentat cazul unui mascul fotografiat în martie 2024, care avea ambele înotătoare pectorale intacte. Două luni mai târziu, același exemplar a fost observat cu una dintre înotătoare amputată. Echipa consideră că rana ar fi putut fi provocată de o coliziune cu o ambarcațiune. Specialiștii recomandă reducerea vitezei în apropierea zonelor cunoscute pentru prezența acestor animale. De asemenea, centrele de scufundări ar trebui să respecte și să impună reguli clare privind apropierea de mantale. Aceste măsuri sunt importante mai ales în perioadele în care animalele sunt observate frecvent. În Costa Rica, cercetătorii au indicat intervalul februarie-aprilie drept o perioadă de interes pentru activitățile de observare și scufundare. Fotografiile scafandrilor au ajutat la urmărirea animalelor Pentru a înțelege deplasările mantalelor, cercetătorii au folosit atât emițătoare acustice și satelitare, cât și fotografii realizate de scafandri. Dispozitivele acustice transmit semnale care pot fi înregistrate de receptoare amplasate sub apă. Totuși, nu toate animalele echipate cu astfel de dispozitive au fost detectate. Din cele 59 de exemplare care au primit emițătoare acustice, 17 nu au fost înregistrate de niciun receptor. Cu toate acestea, fotografiile au permis identificarea a zece dintre ele. Mantalele pot fi recunoscute după modelul de pete de pe partea inferioară a corpului. Aceste semne funcționează ca o amprentă naturală și îi ajută pe cercetători să stabilească dacă au fotografiat același exemplar în locuri sau la momente diferite. Unele animale echipate cu emițătoare au fost fotografiate din nou după mai bine de 600 de zile, când locul în care fusese atașat dispozitivul se vindecase complet. Fotografiile au oferit informații despre 43 de deplasări pe distanțe mari între diferite locuri, care nu ar fi fost înregistrate cu ajutorul receptoarelor acustice. Implicarea scafandrilor și a centrelor locale de scufundări s-a dovedit, astfel, importantă pentru completarea datelor științifice. Foto: Mauricio Hoyos Cercetătorii încă încearcă să afle unde se hrănesc mantalele noaptea Deși studiul a oferit informații importante, există încă întrebări la care oamenii de știință nu au răspuns. Numărul exemplarelor tinere urmărite prin satelit a fost mic, iar monitorizarea acestora s-a desfășurat pe perioade limitate. În cazul adulților, emițătoarele au transmis date timp de 11 până la 160 de zile. Prin urmare, traseele înregistrate nu acoperă un an întreg din viața animalelor. Citește și: Cea mai toxică algă testată vreodată? Ar fi provocat dezastrul ecologic care a ucis peste un milion de animale marine O altă necunoscută este legată de locurile în care mantalele se hrănesc. Cercetătorii au observat că exemplarele de coastă părăsesc stațiile de curățare în fiecare seară, moment în care receptoarele acustice nu le mai înregistrează. Alte studii sugerează că mantalele se pot scufunda la adâncimi mai mari în timpul nopții pentru a căuta hrană. Echipa dorește să afle unde se află exact aceste zone și cum sunt folosite de animale. Cercetătorii au menționat și o scădere de 89% a abundenței relative a mantalelor înregistrate în jurnalele ghizilor de scufundări de la insula Cocos, comparativ cu deceniile anterioare. Această cifră nu demonstrează, de una singură, că populația a scăzut în aceeași proporție. O parte a schimbării ar putea fi legată de modificarea habitatului și de deplasarea animalelor în alte zone, posibil influențate de schimbările climatice.