Turturică (Streptopelia turtur) pe un trunchi de copac, Delta Dunării, România. Sursa foto: Michaela Walch / imageBROKER / Profimedia Dispariția unei păduri, a unei pajiști, a unei zone umede sau a unei ape nu înseamnă doar o schimbare de peisaj. În timp ce este posibil ca oamenii să resimtă mai târziu consecințele, pentru animale, efectele se văd adesea rapid. În cazul păsărilor, efectele pot însemna pierderea locului în care depun ouă și își cresc puii, a sursei de hrană sau chiar a întregului teritoriu de care depind pentru a supraviețui. Când aceste schimbări se suprapun cu braconajul și agricultura intensivă, presiunile devin și mai greu de ignorat. Iar în țara noastră există specii care au dispărut din anumite regiuni, în timp ce alte populații s-au redus semnificativ. Attila Nagy, coordonator regional de conservare la Grupul Milvus, a explicat pentru zooland.ro cât de complicată este situația păsărilor sălbatice din România, care sunt principalele amenințări și ce se întâmplă, de fapt, atunci când un habitat este distrus sau fragmentat. Păsările sălbatice din România, „victime colaterale” ale braconajului Braconajul nu arată mereu ca în filme, cu un grup de vânători care urmăresc o anumită specie și o ucid ilegal. Uneori, lucrurile sunt mult mai complicate. Iar păsările ajung victime colaterale ale unor acțiuni îndreptate către alte animale sau către specii pentru care vânătoarea este permisă. Mai mult, amploarea fenomenului este greu de măsurat tocmai pentru că multe dintre cazuri nu ajung să fie cunoscute, a explicat Attila Nagy, coordonator regional de conservare în cadrul Grupului Milvus, asociație pentru protecția păsărilor și a naturii: „Nu știu să existe vreo evaluare – măcar local, regional, darămite național – privind acest aspect. Datorită specificului acestor activități ilegale, doar câte un caz iese la iveală. Câteva exemple totuși: au fost cazuri repetate când membrii unei asociații de vânătoare au folosit, în mod ilegal, desigur, otravă contra prădătorilor cu păr (vulpe etc.(, însă au căzut victime și păsări răpitoare care se hrănesc și cu hoituri. Acestea sunt cazuri când sunt de fapt victime colaterale; există cazuri când se face vânătoare la ciorile de semănătură în perioada de cuibărit, ceea ce este ilegal, pentru a contracara eventualele pagube cauzate de ciori în culturi de porumb etc., sau la păsări răpitoare – toate protejate în România – din cauza faptului că anumite specii de răpitoare pot vâna la specii de interes cinegetic (iepure de câmp, fazan); de asemenea există cazuri când la vânătoare de gâște se împușcă și specii protejate la care vânătoarea nu este permisă. De exemplu în Dobrogea și Bărăgan au fost mai multe cazuri cunoscute cu gâște cu gât roșu împușcate. Gâștele zboară în perioada de iarnă în stoluri mixte uneori foarte mari, din care fac parte diferite specii, precum gârlița mare la care vânătoarea este permisă, dar și specii periclitate și protejate, precum gâsca cu gât roșu sau gârlița mică. Probabil în aceste cazuri nu sunt vânate în mod special speciile protejate. Dar din natura metodelor de vânătoare rezultă aceste cazuri care constituie și ele braconaj; au loc partide de vânătoare în afara perioadei permise (de exemplu, la ciocârlii, mai devreme de perioada legală) sau cu tehnici nepermise (de exemplu chemătoare acustice și plase folosite la prepelițe),sau incompatibile cu etica și legea cinegetică (de ex. vânătoare la rațe la copci în ierni foarte aspre și majoritatea zonelor umede înghețate). Specia afectată de braconaj Urmele braconajului nu se văd imediat, mai ales atunci când vorbim despre populații care scad treptat. Istoria păsărilor sălbatice din România arată însă că există și situații în care presiunile exercitate asupra unei specii au fost atât de mari încât aceasta a dispărut din anumite regiuni sau chiar a ajuns să nu mai cuibărească deloc în țara noastră. „În trecut da (n.r. au existat specii ale căror populații au fost afectate semnificativ de braconaj în România). De exemplu, nimicirea dropiilor de către oameni, pe timp de iarnă, în Câmpia Română. În prezent nu, dar nu excludem posibilitatea, doar că nu se știe”, a explicat Attila Nagy. Habitatele păsărilor sălbatice amenințate din mai multe direcții Distrugerea și pierderea habitatelor reprezintă alți factori care duc la reducerea populațiilor anumitor păsări sălbatice. O pasăre poate să nu mai aibă unde să cuibărească, să nu mai găsească suficientă hrană sau să nu mai găsească peisajul în care era obișnuită să trăiască. „Reducerea suprafeței habitatelor umede (regularizarea cursurilor de apă, desecarea bălților și mlaștinilor, abandonarea pisciculturii, secetă indusă de schimbările climatice) a afectat și afectează și în prezent foarte multe specii, majoritatea specii acvatice cuibăritoare și migratoare (specii de păsări de țărm, specii de rațe, gâște, corcodei, chire și chirighițe etc.) dar și alte specii care nu au acces de exemplu vara la apă (sunt expuși mai ales puii). Reducerea suprafeței și degradarea pajiștilor (schimbarea categoriilor de folosință a terenurilor pentru agricultură intensivă, proiecte rezidențiale, de infrastructură sau de energie regenerabilă, suprapășunarea, cosirea mecanizată, schimbarea vegetației din cauza secetei indusă de schimbările climatice). Agricultura intensivă (reducerea locurilor de cuibărit, reducerea surselor de hrană, afectarea speciilor cuibăritoare la sol de către lucrările mecanizate). Managementul necorespunzător al habitatelor de pădure (tăieri masive, tăierea arborilor bătrâni, eliminarea lemnului mort, erodarea solului cauzată de lucrările de exploatare și crearea drumurilor de exploatare)”, sunt principalele schimbări ale habitatelor care afectează păsările sălbatice, potrivit specialistului. În România există deja exemple de specii care au pierdut teritorii importante. Unele au dispărut complet ca păsări cuibăritoare, altele au rămas în populații mici, izolate și vulnerabile. „În trecut au dispărut din țară toate speciile de vulturi, patru la număr, care înainte au cuibărit în țară (acum se încearcă reintroducerea vulturului sur). Dropia de exemplu a fost o specie prezentă din Banat până în Dobrogea și a rămas o singură populație mică în Bihor. Și aceea este transfrontalieră și periclitată de diferiți factori. Spârcaciul, specie înrudită cu dropia, cuibărea în România în trecut, acum apare doar accidental în pasaj . Cocoșul de mesteacăn mai este prezent doar în Munții Rodnei și Maramureșului. În secolele trecute era prezent în mai multe zone montane, chiar și la câmpie. Unele specii acvatice au fost afectate din cauza reducerii drastice a zonelor umede”, a explicat Attila Nagy. Ce se întâmplă cu populațiile de păsări atunci când dispar locurile de cuibărit sau zonele de care depind pentru hrană Iar atunci când casele le sunt afectate, păsările sălbatice sunt nevoite să caute altele. Totuși, nu întotdeauna au unde să se ducă, spune specialistul: „În zonele de câmpie este o foarte mare problemă lipsa arborilor solitari și a pâlcurilor de arbori, care sunt folosite de către specii care trăiesc în zone de stepă și silvostepă. Au fost multe cazuri când s-au defrișat și ultimele locuri de cuibărit pentru anumite păsări din anumite zone, de exemplu, defrișarea aliniamentelor de plopi din județul Timiș, dar nu numai, ceea ce a dus dispariția numeroaselor colonii de vânturel de seară, multe perechi de sfrâncioc cu frunte neagră. În aceste cazuri nu au fost locuri alternative în zonă și speciile au dispărut. Iarăși, zonele umede. Chiar dacă anumite specii de păsări ar avea unde să cuibărească, dar rămân fără zone de hrănire, dispar. De exemplu, au desecat sistemul de heleștee de la Cefa (Bihor, Parcul Natural Cefa), iar colonia de stârci din Rezervația din Pădurea Rădvani, pădure lipită de fosta pescărie, s-a nimicit și ea”. Citește și: Nivelul scăzut al Dunării afectează și Delta. Colonii de păsări dispar din anumite zone, iar specialiștii avertizează asupra riscurilor Ce se întâmplă când braconajul și pierderea habitatului se suprapun ca factori de risc Uneori, însă, o pasăre nu este afectată de un singur factor. Un habitat poate fi deja degradat și, în același timp, specia să fie pusă în pericol și de braconaj. „Un exemplu este cel al vânturelului de seară. Braconajul se face la ciori, în cuiburile cărora cuibăresc vântureii, șoimii nefăcându-și cuib propriu,astfel vântureii suferă din cauza lipsei locurilor de cuibărit. Dacă și sursele de hrană se reduc ( prin folosirea chimicalelor în agricultură, reducerea suprafeței și degradarea pajiștilor) cei doi factori de risc se suprapun și colonia se poate destrăma de tot”, a menționat Attila Nagy. Păsările aflate în dificultate despre care se vorbește mai puțin Când se vorbește despre specii vulnerabile, sunt aduse în discuție cele mai cunoscute, precum vulturii. Dar există și păsări mai puțin cunoscute, ale căror populații sunt afectate de schimbările produse în peisajul agricol, de reducerea surselor de hrană sau de presiunile exercitate asupra habitatelor. „Mai ales speciile cuibăritoare în zone deschise (afectate în special de agricultură; specii de interes cinegetic (potârnichea, turturica); specii migratoare (de ex. speciile de rândunică și lăstuni); vrăbiile de câmp și de casă”, sunt exemplele oferite de expert. Dintre păsările sălbatice afectate de aceste probleme, unele pot fi considerate emblematice pentru România: „Nici acvila de munte nu o duce foarte bine, din câte știm, în regiunea unde facem monitorizare, deși este pasărea de pe stema țării, deci este emblematică în toate sensurile. Dropia care era pasărea simbol din Câmpia Română, a ajuns pe pragul dispariției”, a încheiat Attila Nagy. Citește și: Ce păsări au dispărut din România și ce a dus la extincția lor. Specialiștii încearcă acum să readucă o specie importantă: „Reintroducerea este extrem de complexă” EXCLUSIV