Oamenii de știință au identificat o linie genetică necunoscută până acum de veverițe preistorice, dar și ADN aparținând unor animale de mari dimensiuni, precum mamuții de stepă și bizonii. foto: magnific.com Un studiu recent, bazat pe analiza unor probe conservate în permafrostul din nord-vestul Canadei, oferă o perspectivă fascinantă asupra faunei care a trăit în regiunea Beringia în ultimii 700.000 de ani. Descoperirile sugerează că veverițele preistorice ar fi putut consuma ocazional carne de mamut și alte animale mari, profitând de cadavrele găsite în mediul înconjurător. Beringia: mai mult decât un simplu pod între continente Pentru mulți, Beringia este cunoscută drept podul terestru care lega Asia de America de Nord în timpul erelor glaciare, permițând migrația oamenilor și a animalelor. Însă această regiune nu a fost doar o rută de trecere. Timp de sute de mii de ani, Beringia a reprezentat un refugiu pentru numeroase specii. În timp ce mare parte din emisfera nordică era acoperită de ghețari uriași, această zonă a rămas în mare parte lipsită de calote glaciare și era acoperită de o vastă stepă bogată în ierburi. Aici trăiau mamuți lânoși, bizoni de stepă, cai sălbatici, prădători precum lupii și pumele preistorice, dar și mamifere mici, inclusiv veverițe, rude ale speciilor actuale. Ce au descoperit cercetătorii în permafrost O echipă de cercetători a analizat ADN-ul ambiental extras din coprolite, materii fecale fosilizate, conservate în permafrostul din regiunea Yukon, Canada. Unele dintre aceste probe au o vechime de până la 700.000 de ani. Rezultatele au fost surprinzătoare. Oamenii de știință au identificat o linie genetică necunoscută până acum de veverițe preistorice, dar și ADN aparținând unor animale de mari dimensiuni, precum mamuții de stepă și bizonii. În plus, au fost găsite urme genetice ale unor carnivore, inclusiv lupi și pume preistorice. Sursa foto: Duane Froese Erau veverițele carnivore? Descoperirea nu înseamnă că veverițele vânau mamuți. Cercetătorii cred că aceste animale erau oportuniste și consumau ocazional carne provenită din cadavrele lăsate de prădători sau de animalele moarte. Citește și: Descoperire spectaculoasă: o fosilă uitată într-un muzeu dezvăluie o specie rară de pisică cu dinți-sabie Potrivit coautorului studiului, Duane G. Froese, de la Universitatea din Alberta, acest comportament nu este deloc surprinzător. Popândăii arctici din prezent, rude apropiate ale veverițelor de atunci, sunt cunoscuți pentru faptul că se hrănesc uneori cu hoituri. Din acest motiv, este foarte probabil ca și veverițele preistorice să fi consumat resturi de mamut atunci când aveau ocazia. Totuși, cercetătorii subliniază că această explicație rămâne o ipoteză, care nu poate fi confirmată în totalitate cu datele disponibile în prezent. De ce apare ADN-ul carnivorelor? Analizele au identificat și ADN aparținând unor prădători, precum lupi și pume preistorice. Cea mai probabilă explicație este că aceste animale au încercat să pătrundă în vizuinile veverițelor, fie în căutarea hranei, fie pentru a le vâna. Și această interpretare rămâne însă o ipoteză, care necesită cercetări suplimentare. O fereastră către ecosistemele din trecut Cea mai importantă concluzie a studiului este că permafrostul nu conservă doar oase sau resturi fosile, ci și informații genetice despre ecosisteme întregi, păstrate timp de sute de mii de ani. Unele dintre probe datează de aproximativ 31.000 de ani, perioadă în care noi populații de mamuți și bizoni traversau Beringia spre America de Nord. Descoperirile îi ajută pe cercetători să înțeleagă modul în care animalele au răspuns schimbărilor climatice din trecut și cum au reușit să se adapteze unor condiții de mediu aflate într-o continuă transformare. Sursa: nationalgeographic