Descoperă povestea unei specii rare de pisică cu dinți-sabie, identificată pornind de la un craniu uitat într-un muzeu. Foto: Magnific.com O specie rară de pisică cu dinți-sabie: uneori, cele mai importante descoperiri științifice nu sunt făcute pe șantiere arheologice sau în expediții spectaculoase, ci chiar în depozitele muzeelor. Așa s-a întâmplat și în cazul unei fosile uitate într-un sertar al American Museum of Natural History din New York. Aceasta s-a dovedit ca aparține unei specii rare de pisică cu dinți-sabie ce a trăit în America de Nord în urmă cu peste cinci milioane de ani. Descoperirea, publicată în revista Journal of Vertebrate Paleontology, îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine modul în care au evoluat unele dintre cele mai impresionante feline. O fosilă etichetată greșit timp de decenii Potrivit Discover Magazine, totul a început atunci când paleontologul Narimane Chatar, cercetător la Universitatea California, Berkeley, a analizat un craniu fosil păstrat într-un sertar al muzeului. Exemplarul provenea din statul Arizona și fusese etichetat drept Pseudaelurus. Numele a fost folosit de-a lungul timpului pentru fosile de feline care nu puteau fi identificate cu precizie. Totuși, cercetătoarea a observat că forma craniului era diferită de cea a altor specii cunoscute. După scanarea și compararea fosilei cu un exemplar descoperit în Kansas în 1924, concluzia a fost clară. Craniul aparținea speciei Adelphailurus kansensis, una dintre cele mai timpurii pisici cu dinți-sabie cunoscute. O specie rară de pisică cu dinți-sabie: colți ca niște lame de cuțit Ceea ce făcea această felină atât de specială erau colții săi. Deși nu erau la fel de spectaculoși precum cei ai celebrului Smilodon, aveau deja forma turtită lateral și margini ușor zimțate, asemănătoare unor lame de cuțit. Acest tip de dentiție era perfect adaptat pentru a tăia rapid carnea și a provoca răni fatale prăzii. Studiul arată că această specie reprezintă o etapă importantă în evoluția pisicilor cu dinți-sabie, înainte ca acești colți să devină uriași. De ce au dispărut pisicile cu dinți-sabie? La prima vedere, colții imenși par să fi fost un avantaj. În realitate, cercetările sugerează că această specializare extremă ar fi putut contribui chiar la dispariția lor. Simulările realizate de cercetători, folosind replici tridimensionale ale dinților de Smilodon, au arătat că aceștia pătrundeau foarte eficient în țesuturile moi. Există însă și un dezavantaj major. Colții lungi și subțiri erau mult mai fragili decât dinții felinelor moderne și se puteau fractura dacă loveau oasele prăzii. O adaptare care s-a întors împotriva lor Pe măsură ce timpul a trecut, pisicile cu dinți-sabie au devenit tot mai specializate în vânarea animalelor mari, precum bizonii și cămilele preistorice. Însă, după sfârșitul ultimei ere glaciare, multe dintre aceste mamifere au dispărut. Felinele cu colți uriași nu au mai reușit să se adapteze suficient de repede la noile condiții. În schimb, alți prădători, dotați cu dinți mai robuști și mai versatili, au avut un avantaj și au reușit să supraviețuiască. Cine a fost Smilodon? Atunci când oamenii aud expresia „pisică cu dinți-sabie”, cei mai mulți se gândesc imediat la Smilodon, probabil cea mai celebră felină preistorică. Aceasta a trăit în cele două Americi până în urmă cu aproximativ 10.000 de ani și avea colți superiori care puteau depăși 18 centimetri lungime. Deși este adesea numit „tigrul cu dinți-sabie”, Smilodon nu era, de fapt, un tigru și nici un strămoș direct al felinelor moderne. El făcea parte dintr-o ramură evolutivă separată, dispărută complet. Ce ne spune Adelphailurus despre evoluție Noua descoperire completează o piesă importantă din puzzle-ul evoluției acestor prădători. Adelphailurus kansensis arată cum au început să se transforme colții felinelor, cu milioane de ani înainte ca aceștia să atingă dimensiunile spectaculoase observate la Smilodon. Potrivit autorilor studiului, odată ce o linie evolutivă a început să dezvolte colți tot mai lungi, procesul nu s-a mai inversat niciodată. Cu alte cuvinte, natura a împins aceste animale spre o specializare extremă, care le-a adus succes timp de milioane de ani, dar care, în cele din urmă, le-a făcut și mai vulnerabile la schimbările de mediu. Muzeele ascund încă numeroase surprize Poate cea mai interesantă concluzie a studiului este că marile descoperiri nu sunt întotdeauna îngropate în rocă. Milioane de fosile se află deja în colecțiile muzeelor din întreaga lume, iar multe dintre ele au fost catalogate cu zeci sau chiar sute de ani în urmă, folosind informațiile disponibile la acel moment. Pe măsură ce tehnologia avansează, cercetătorii reanalizează aceste exemplare și descoperă specii noi sau detalii care pot schimba ceea ce știm despre evoluția vieții pe Pământ. Pisicile cu dinți-sabie nu erau singurele feline uriașe De-a lungul preistoriei au existat numeroase specii impresionante de feline, fiecare adaptată unui anumit tip de habitat și de pradă. Unele aveau colți uriași, altele erau mai rapide sau aveau o mușcătură extrem de puternică. Descoperiri precum cea a lui Adelphailurus kansensis îi ajută pe paleontologi să înțeleagă cum au evoluat acești prădători și de ce doar o parte dintre liniile evolutive ale felinelor au supraviețuit până în prezent.