Dispută pentru Bluey, „cel mai frumos câine”. foto: Facebook @Chained Dog Awareness NZ O cățelușă de 18 luni, pe nume Bluey, a devenit subiectul unui conflict intens între femeia care o avea în plasament și un bărbat care susține că animalul i-a fost promis spre adopție. Cazul a ajuns în atenția poliției și a stârnit emoție în Noua Zeelandă. Bluey, un metis de husky în vârstă de un an și jumătate, a fost salvată dintr-o proprietate din South Auckland, Auckland, și preluată de Chained Dog Awareness NZ, o organizație de voluntari care salvează câinii ținuți în lanț și le găsește familii temporare. Dispută pentru Bluey, „cel mai frumos câine” Ulterior, cățelușa a fost plasată în grija unei femei care a dorit să rămână anonimă. Între timp, aceasta depusese și o cerere oficială de adopție. Ralph Loader, locuitor din cartierul Grey Lynn, susține că a cunoscut-o pe femeie în 30 martie, în timp ce se întorcea acasă. Aceasta era însoțită de Bluey și de fiica sa, care l-ar fi întrebat dacă și-ar dori un câine. „Am spus că da, că îmi doresc foarte mult un câine”, a declarat bărbatul. Potrivit lui Loader, femeia l-a invitat a doua zi la ea acasă pentru a petrece timp cu Bluey și pentru a vedea dacă se înțeleg. „Înțelegerea” care a dus la conflict Bărbatul susține că între cei doi a existat un acord verbal potrivit căruia Bluey urma să fie adoptată de el. În zilele de 2 și 3 aprilie, a avut grijă de cățelușă pe timpul zilei, iar pe 13 aprilie femeia i-ar fi lăsat-o definitiv. În aceeași zi, Ralph Loader a înregistrat câinele pe numele său, potrivit stuff.co.nz. „Am fost convins că Bluey urma să fie a mea. Nu exista nimic în scris, dar asta era înțelegerea”, a afirmat el. Cățelușa nu s-a mai întors Conflict între femeia care o avea în plasament și un bărbat care susține că animalul i-a fost promis. foto: Facebook @Chained Dog Awareness NZ Pe 16 aprilie, Loader spune că a fost de acord să-i dea temporar cățelușa femeii, cu condiția ca aceasta să i-o înapoieze două zile mai târziu. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. „Mi-a trimis numeroase mesaje în care spunea că s-a atașat foarte mult de Bluey și că nu mai vrea să o dea înapoi”, a povestit bărbatul. Dezamăgit, acesta a contactat autoritățile locale, iar ulterior a depus și o plângere la poliție. „Locuiesc singur și îmi doream enorm un companion. Bluey era exact câinele pe care mi l-am imaginat mereu”, a spus el. Femeia susține că va fi devastată Femeia care o avea în plasament pe Bluey susține că ea a ales câinele, după ce a răspuns unui anunț postat de organizația Chained Dog Awareness NZ pe Facebook. Ea afirmă că este îngrijitorul temporar legal al animalului și că Bluey aparține încă organizației. „M-am îndrăgostit complet de Bluey. Dacă pleacă de lângă mine, va fi devastator”, a declarat aceasta. Femeia susține că atunci când l-a întâlnit pe Ralph Loader, fiica ei l-a întrebat doar dacă ar putea ajuta în cazul în care întâmpina dificultăți, deoarece Bluey era foarte energică și greu de controlat. O transformare spectaculoasă Potrivit femeii, Bluey era extrem de agitată când a fost salvată, deoarece nu fusese niciodată eliberată din lanț. „Timp de câteva zile a fost complet necontrolabilă, dar apoi s-a liniștit și a devenit cel mai frumos câine”, a povestit ea. Citește și: Un Border Collie cucerește internetul cu un dans elegant din epoca Regency. Internauții l-au poreclit „Lord Barkington” (VIDEO) Bluey nu a fost adoptată oficial Decizia finală privind adevăratul proprietar urmează să fie stabilită de autorități și de organizația care a salvat-o. foto: Facebook @Chained Dog Awareness NZ Christine Breen, reprezentanta organizației, a precizat că Bluey nu a fost adoptată oficial și că se afla doar într-o perioadă de probă. „Câinele rămâne în proprietatea organizației până la finalizarea procesului de adopție”, a explicat Breen. Aceasta s-a declarat surprinsă că Ralph Loader a înregistrat animalul pe numele său. „Nu plasăm niciodată un câine fără verificarea locuinței. Nici măcar nu știu unde locuiește Ralph”, a spus ea. Autoritățile au deschis o investigație Reprezentanții Auckland Council au confirmat că Bluey a fost înregistrată pe 13 aprilie. Totuși, pentru transferul legal al proprietății asupra unui animal este necesară completarea unor documente semnate de ambele părți. Poliția din Auckland a confirmat că a primit o sesizare privind presupusul furt al câinelui. „Cazul va fi investigat”, au transmis autoritățile. O lecție pentru viitorii proprietari de animale Ralph Loader speră ca povestea lui Bluey să îi facă pe oameni să fie mai atenți atunci când adoptă animale fără documente clare. Între timp, Bluey se află în continuare la femeia care a avut-o în plasament, iar decizia finală privind adevăratul proprietar urmează să fie stabilită de autorități și de organizația care a salvat-o. Citește și: Nora, pisica celebră care cânta senzațional la pian! Un dirijor lituanian a compus o piesă muzicală special pentru ea, intitulată „CATcerto”