Toţi dinozaurii aveau pene

Toţi dinozaurii aveau pene

Iniţial, ideea conform căreia dinozaurii aveau pene era destul de curiosă. Ulterior, cercetările au scos la iveală faptul că peste 30 de specii de dinozauri non-aviari aveau pene, iar toate acestea aparţineau subordinului Teropode – reptile dinozauriene carnivore. Mai nou, au fost desoperite fosilele unui dinozaur erbivor ce avea pene, fapt ce lansează ipoteza conform căreia toţi dinozaurii ar fi putut avea pene.

Fosilele au fost descoperite în Siberia, în anul 2013, şi se pare că noua specie, Kulindadromeus zabaikalicus, ar fi trăit acum 169-150 de milioane de ani. Măsura aproximativ trei metri lungime, dimensiune destul de redusă pentru un dinozaur. Animalul avea două picioare foarte scurte în faţă şi două mai lungi, în spate, pe care se sprijinea. Reconstituirea imaginii dinozaurului a fost făcută cu ajutorul a sute de schelete găsite, inclusiv şase cranii.

Faptul că scheletele descoperite nu au fost găsite intacte indică în mod evident că, pe vremea acestor dinozauri, în acele zone existau râuri. După moartea lor, trupul le-a fost probabil purtat de ape, făcând ca oasele să se disocieze.


“Am fost uimit când am descoperit aceste fosile. Ştiam că o parte dintre dinozaurii carnivori (cum sunt, în general, ornitischienii) aveau un fel de păr ţepos, dar nu eram siguri dacă firul avea aceeaşi structură ca penele păsărilor sau ale teropodelor”, au declarat cercetătorii de la Institutul de Istorie natural din Bruxelles.

Penele fosilelelor nou găsite au fost analizate de speciliştii care s-au mai ocupat de studierea penelor dinozaurilor. Penele erau în stare foarte bună, astfel că cercetătorii au putut spune cu exactitate că penele erau compuse din filamente conectate la bază şi nu dintr-un “pai” central vertical, de care sunt prinse penele, aşa cum se întâmplă în cazul păsărilor moderene.

Cercetătorii bănuiesc că penele se regăseau la majoritatea dinozaurilor, în special la cei de dimensiuni mai mici.  Fosilele i-au asigurat pe aceştia că acum 50 de milioane de ani existau dinozauri cu pene, aceştia bănuind că ei ar fi putut apărea acum 220 de milioane de ani, din Triasic. Ipoteza ca toţi dinozauri aveau pene este încă la nivel speculativ, însă din ce în ce mai multe dovezi par să o întărească.

Sursa: IFL Science
 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro