Un dinte de mastodont vechi de peste 10.000 de ani a fost găsit întâmplător într-un pârâu din California și va fi studiat la Stanford. Image credit: Balance Hydrologics, LiveScience.com O cercetătoare care analiza habitatul unei specii amenințate de broască a făcut o descoperire complet neașteptată. În mijlocul unui pârâu din California, ea a observat un obiect cu o formă neobișnuită. La început, a crezut că este doar o piatră. Obiectul s-a dovedit a fi însă un dinte de mastodont din Epoca de Gheață. Fosila are aproximativ 23 de centimetri și este neobișnuit de bine conservată. Specialiștii cred că are o vechime de cel puțin 10.000 de ani. Descoperirea oferă noi informații despre animalele uriașe care trăiau odinioară în vestul Americii de Nord. Un dinte de mastodont găsit la jumătate în apă Potrivit LiveScience.com, Brigid Lynch, geomorfolog în cadrul companiei Balance Hydrologics, efectua cercetări într-o rezervație naturală din comitatul San Mateo. Zona se află în apropierea golfului San Francisco. Cercetătoarea participa la un proiect destinat refacerii habitatului broaștei roșii de California. Această specie este amenințată, iar specialiștii analizau starea pârâului și a terenului din jur. În timp ce observa pietrele și sedimentele, Brigid Lynch a remarcat un obiect diferit de tot ceea ce se afla în apropiere. Forma sa părea ciudată, dar obiectul nu a fost identificat imediat. Abia după analizarea fotografiilor, Lynch a început să bănuiască faptul că descoperise o fosilă. Paleontologii au confirmat ulterior că era un molar de mastodont de Pacific. Ce este mastodontul Mastodontul era un mamifer uriaș înrudit cu elefanții de astăzi. Aceste animale au trăit timp de milioane de ani în America de Nord și Centrală. Mastodonții aveau un corp masiv, picioare puternice și o trompă lungă. Masculii puteau depăși trei metri înălțime și puteau cântări câteva tone. Colții lor erau lungi și curbați. Blana deasă îi ajuta să supraviețuiască în regiunile reci. Mastodonții erau erbivori. Se hrăneau în special cu: frunze; crengi; scoarță de copac; arbuști; vegetație din zonele umede. Forma dinților era adaptată acestui tip de hrană. Molarii aveau proeminențe conice, potrivite pentru zdrobirea frunzelor și a ramurilor. Denumirea „mastodont” provine din cuvinte grecești care fac trimitere la forma acestor proeminențe dentare. Mastodontul nu era același animal cu mamutul Mastodonții sunt confundați adesea cu mamuții. Ambele animale erau rude ale elefanților și au trăit în timpul Epocii de Gheață. Existau însă diferențe importante între ele. Mamuții preferau, în general, spațiile deschise și consumau mai ales iarbă. Dinții lor erau plați și aveau creste adaptate pentru măcinarea vegetației dure. Mastodonții trăiau mai ales în păduri și în apropierea zonelor umede. Ei consumau frunze, crengi și arbuști. Dinții lor aveau cuspizi conici și semănau cu niște mici proeminențe. Cele două animale se deosebeau și prin forma corpului. Mastodonții erau mai scunzi și mai robuști. Mamuții aveau picioare mai lungi și un spate mai înalt în zona umerilor. Pe scurt: mastodontul era adaptat mai ales vieții în pădure; mamutul prefera câmpiile și stepele; mastodontul consuma frunze și ramuri; mamutul se hrănea în principal cu iarbă; dinții celor două animale aveau forme diferite. Dintele aparținea unui mastodont de Pacific Fosila descoperită în California a aparținut unui mastodont de Pacific, cu denumirea științifică Mammut pacificus. Această specie a fost recunoscută oficial abia în 2019. Până atunci, fosilele sale erau considerate rămășițe ale mastodontului american. Analizele au arătat însă existența unor diferențe anatomice. Mastodontul de Pacific avea molarii mai înguști și oasele membrelor posterioare mai groase. Specia trăia în vestul Americii de Nord. Fosilele sale au fost găsite în California, Oregon, nordul Munților Stâncoși și unele regiuni din Mexic. Mastodonții de Pacific au dispărut în urmă cu aproximativ 11.700 de ani, spre sfârșitul Pleistocenului. Cauzele exacte ale dispariției sunt încă analizate. Cercetătorii consideră că au contribuit mai mulți factori. Printre aceștia se numără schimbările climatice, transformarea habitatelor și presiunea exercitată de vânătoarea umană. Fosila este păstrată într-o stare excepțională Dintele de mastodont are aproximativ 23 de centimetri. Atât coroana, cât și rădăcina sunt intacte. Poate fi observat chiar și canalul radicular. Wayne Thompson, specialist în paleontologie, a descris exemplarul drept unul dintre cei mai compleți molari de mastodont găsiți în această regiune. Starea bună de conservare poate fi explicată prin mediul în care a rămas fosila. Apa și sedimentele din pârâu au protejat-o de unele procese de degradare. După identificare, dintele a fost păstrat într-un recipient cu apă din pârâu. Această măsură a împiedicat uscarea sa bruscă. Fosilele scoase dintr-un mediu umed se pot deteriora dacă nu sunt depozitate corespunzător. De aceea, manipularea lor trebuie realizată cu ajutorul specialiștilor. Dintele de mastodont va fi analizat la Stanford Fosila a fost donată Școlii Doerr pentru Sustenabilitate din cadrul Universității Stanford. Cercetătorii vor încerca să stabilească vârsta exactă a dintelui. Pentru aceasta, ar putea folosi datarea cu radiocarbon. Dintele va fi scanat și în format 3D. O copie urmează să fie realizată pentru Midpeninsula Regional Open Space District, instituția care administrează rezervația în care a fost găsită fosila. Replica va putea fi folosită în programe educaționale. Publicul va avea astfel ocazia să afle mai multe despre animalele care trăiau în regiune în timpul Epocii de Gheață. Ce pot afla cercetătorii dintr-un singur dinte Un dinte fosilizat poate oferi numeroase informații despre animalul căruia i-a aparținut. Forma și dimensiunea sa pot ajuta la identificarea speciei. Gradul de uzură le poate oferi specialiștilor indicii despre vârsta animalului. Micile urme de pe suprafața dintelui pot dezvălui tipul de hrană consumată. Analizele chimice pot furniza informații despre mediul în care a trăit animalul. În anumite condiții, cercetătorii pot afla chiar și ce tipuri de plante existau în regiune. Descoperirea confirmă prezența mastodonților de Pacific în zona golfului San Francisco. Ea completează imaginea unui ecosistem care arăta foarte diferit în urmă cu mii de ani. În acea perioadă, regiunea era populată de numeroase animale mari. Printre acestea se aflau mamuți, leneși uriași, cai sălbatici și feline cu colți-sabie. Ce trebuie să faci dacă găsești o posibilă fosilă Multe fosile sunt descoperite întâmplător. Ele pot apărea în pârâuri, pe malurile râurilor, în cariere sau în zone în care solul a fost erodat. Dacă observi un obiect care ar putea fi o fosilă, este recomandat să nu îl cureți și să nu încerci să îl repari. Substanțele aplicate acasă pot distruge detalii importante. Fotografiază obiectul și locul în care a fost găsit. Notează poziția cât mai exactă și anunță un muzeu, o universitate sau o instituție specializată. Contextul descoperirii poate fi la fel de valoros precum fosila. Stratul de sol, sedimentele și obiectele aflate în apropiere îi ajută pe cercetători să îi stabilească vechimea și povestea. Un obiect care pare o simplă piatră poate reprezenta, așa cum arată cazul din California, ultima urmă a unui animal dispărut cu mii de ani în urmă. Foto: Balance Hydrologics, LiveScience.com