Crocodilii uriași dominau ecosistemele de acum 12 milioane de ani. Noile descoperiri arată cine erau, de fapt, cei mai temuți prădători

În urmă cu aproximativ 12 milioane de ani, crocodilii uriași erau printre cei mai periculoși prădători din America de Sud. Deși mamiferele carnivore trăiau în aceleași regiuni, noi dovezi fosile sugerează că reptilele ocupau un loc mult mai important în lanțul trofic decât se credea până acum.

Cercetătorii au descoperit urme impresionante de mușcături pe oasele unor mamifere erbivore de dimensiuni mari. Forma și adâncimea acestora indică atacurile unor crocodilieni gigantici, capabili să zdrobească oase cu o forță uriașă.

Descoperirea oferă informații importante despre viața din ecosistemele tropicale preistorice și despre rolul pe care îl aveau aceste reptile în supraviețuirea și evoluția altor specii.

Cum arăta America de Sud în urmă cu 12 milioane de ani

În perioada Miocenului mijlociu, adică acum aproximativ 11-13 milioane de ani, peisajul Americii de Sud era foarte diferit de cel din prezent.

În zona care aparține astăzi Columbiei existau numeroase râuri, mlaștini și întinderi de apă dulce. Aceste habitate adăposteau o varietate impresionantă de animale. Printre ele se numărau țestoase uriașe, pești, șerpi, mamifere erbivore de mari dimensiuni și păsări de pradă care nu puteau zbura.

Deși în acele ecosisteme existau și mamifere carnivore, numărul lor era relativ redus. Din acest motiv, oamenii de știință au început să ia în calcul posibilitatea ca reptilele gigantice să fi ocupat poziția principalilor vânători.

Noile cercetări aduc dovezi directe în sprijinul acestei ipoteze.

Oasele fosilizate au păstrat urmele unor atacuri puternice

Descoperirile provin din regiunea La Venta, aflată în deșertul Tatacoa din Columbia. Această zonă este cunoscută pentru numeroasele fosile care oferă informații despre animalele ce au trăit acolo în urmă cu milioane de ani.

O echipă de cercetători coordonată de Oscar Wilson, cercetător postdoctoral la Universitatea din Helsinki, a analizat patru fosile provenite de la trei specii de mamifere erbivore dispărute.

Animalele respective aveau dimensiuni impresionante și prezentau anumite asemănări cu mamiferele mari cu copite care trăiesc astăzi.

Specialiștii au observat pe oase mai multe tipuri de deteriorări. Printre acestea se numărau găuri adânci, mici adâncituri, șanțuri, crăpături și porțiuni în care osul fusese zdrobit.

Pentru a înțelege cum au apărut aceste urme, cercetătorii au fotografiat fosilele și au realizat modele digitale tridimensionale ale mai multor exemplare. De asemenea, au folosit tomografia computerizată pentru a examina interiorul unui os fără să îl deterioreze.

Ulterior, au măsurat dimensiunile urmelor și le-au comparat cu forma și mărimea dinților fosilizați ai prădătorilor care trăiau în aceeași regiune.

Prin aceste analize, echipa a încercat să identifice animalul care ar fi putut provoca rănile.

Urmele descoperite indică mușcăturile unor reptile gigantice

Unul dintre craniile analizate, provenit de la mamiferul Pericotoxodon, prezenta o perforație aproape circulară, cu un diametru de aproximativ 29,2 milimetri. În apropierea acesteia se aflau și alte adâncituri și șanțuri mai mici.

Vezi și: Rezervația Ría Lagartos, o destinație spectaculoasă din Mexic pentru turiști. Crocodili în habitatul natural, flamingo și plaje cu nisip alb

Pe un os al piciorului aparținând aceleiași specii au fost identificate cinci perforații adânci și alte patru urme superficiale. Acestea sugerează că mai mulți dinți au intrat în contact cu osul.

O altă fosilă, reprezentând mandibula unui animal din specia Xenastrapotherium, prezenta două perforații mari, înconjurate de fisuri și zone puternic zdrobite.

Urmele treceau de stratul exterior dur al osului. Acest detaliu este important, deoarece indică o mușcătură extrem de puternică, produsă atunci când osul era încă proaspăt.

Nici mandibula unui exemplar tânăr de Granastrapotherium nu a scăpat de astfel de deteriorări. Cercetătorii au identificat perforații, porțiuni zdrobite și urme lăsate de dinți în timpul mișcării.

Una dintre zgârieturi avea o formă curbată, ceea ce ar putea indica mișcări violente ale prădătorului. Printre explicațiile luate în calcul se numără scuturarea victimei sau rostogolirea corpului, un comportament cunoscut și la crocodilii din prezent atunci când își consumă prada.

Purussaurus, principalul suspect în cazul atacurilor

După compararea urmelor cu dinții speciilor preistorice cunoscute, cercetătorii au identificat un candidat care se potrivește foarte bine cu dimensiunile și forma leziunilor.

Animalul avea dinți frontali groși, cu formă conică. Unele exemplare adulte aveau dinți care măsurau aproximativ 4,37 centimetri în lățime la bază. Dimensiunile și forma acestora se potrivesc cu cele mai mari perforații descoperite pe fosilele mamiferelor erbivore.

În schimb, ceilalți crocodilieni identificați în regiune aveau dinți prea mici, prea plați sau cu forme care nu corespundeau urmelor analizate.

Potrivit estimărilor cercetătorilor, forța cumulată necesară pentru producerea anumitor deteriorări depășea 40.000 de newtoni și putea ajunge, în unele cazuri, la aproximativ 70.000 de newtoni.

Aceste valori evidențiază puterea impresionantă a mușcăturii și capacitatea animalului de a provoca distrugeri importante asupra oaselor.

Oscar Wilson a explicat că frecvența urmelor atribuite speciei Purussaurus indică faptul că aceasta avea un rol important printre prădătorii ecosistemelor tropicale de atunci.

Au fost animalele vânate sau consumate după moarte?

Deși dovezile indică intervenția crocodilienilor uriași, există o întrebare la care fosilele nu pot oferi încă un răspuns sigur: animalele au fost ucise de acești prădători sau au fost consumate după ce muriseră din alte cauze?

Diferența este importantă. Urmele de dinți pot demonstra că un animal s-a hrănit cu rămășițele altuia, dar nu arată întotdeauna dacă a fost responsabil și pentru uciderea acestuia.

Cercetătorii au observat că niciuna dintre fosile nu prezenta semne de vindecare. Acest lucru arată că leziunile nu au fost provocate cu mult timp înainte de moartea animalelor, dar nu permite stabilirea cu certitudine a momentului în care au avut loc atacurile.

Totuși, poziția anumitor răni oferă indicii interesante. Trei dintre fosilele deteriorate proveneau din zona capului, în timp ce a patra reprezenta partea inferioară a unui picior, în apropierea genunchiului.

Aceste comparații susțin ipoteza că Purussaurus ar fi putut ataca mamiferele mari atunci când acestea se apropiau de apă.

Alte animale s-ar fi hrănit ulterior cu resturile victimelor

Cercetătorii au identificat și indicii care sugerează că alte animale ar fi intervenit după ce prădătorul principal se hrănise.

Pe mandibula unui exemplar de Xenastrapotherium au fost observate zece șanțuri mici, paralele, care par să fi fost produse de un animal mai mic, cu dinți zimțați.

Specialiștii consideră că aceste urme ar putea proveni de la Langstonia huilensis, un alt crocodilian care ar fi consumat resturile lăsate de un prădător mai mare.

Acest comportament este întâlnit și în ecosistemele actuale. După ce un animal de mari dimensiuni se hrănește, rămășițele pot deveni o sursă de hrană pentru alte specii.

În cazul ecosistemelor preistorice din Columbia, țestoasele, peștii, păsările și alte animale ar fi putut beneficia de resturile lăsate de crocodilienii uriași.

Crocodilienii aveau un rol esențial în ecosistemele preistorice

Prezența unor prădători precum Purussaurus ar fi influențat în mod semnificativ viața din zonele mlăștinoase ale Americii de Sud.

Acești crocodilieni ar fi putut aștepta în apropierea apelor și ar fi atacat mamiferele mari care veneau să se adape. Strategia seamănă cu cea folosită de crocodilii actuali, care își surprind victimele atunci când acestea se apropie de mal.

În plus, prin consumarea animalelor terestre și transportarea resturilor în apă, reptilele contribuiau la circulația nutrienților între diferitele medii naturale.

De asemenea, este posibil ca prezența lor să fi influențat populațiile de mamifere erbivore. Totuși, fosilele descoperite nu demonstrează că acești prădători controlau efectiv numărul animalelor din ecosistem.

Ce limite are descoperirea

Deși rezultatele sunt importante, cercetătorii atrag atenția că studiul se bazează pe un număr redus de fosile. Au fost analizate doar patru exemplare, iar urmele au fost identificate întâmplător, nu în urma unei examinări sistematice a tuturor colecțiilor din La Venta.

O analiză mai amplă ar putea arăta cât de frecvente erau atacurile crocodilienilor și dacă diferitele specii de prădători lăsau urme distincte.

Cu toate acestea, oasele descoperite reprezintă primele dovezi fizice importante care arată că reptilele gigantice se hrăneau cu unele dintre cele mai mari mamifere din regiune.

Purussaurus neivensis pare să fi fost unul dintre cei mai importanți prădători ai acestor ecosisteme, chiar dacă nu toate urmele pot fi asociate cu certitudine unor atacuri care s-au încheiat prin uciderea victimelor.

Studiul a fost publicat în revista științifică Journal of Vertebrate Paleontology.

Sursa: earth.com