Șopârla care depinde de vizuinile iepurilor pentru a supraviețui. Foto: pexels.com În timp ce culesul strugurilor se apropie de final în regiunea Corbières, în sudul Franței, printre rândurile de viță-de-vie are loc o coabitare neobișnuită. O reptilă impresionantă, care poate ajunge la 70 de centimetri și chiar mai mult, în anumite cazuri, depinde pentru supraviețuire de un animal mult mai mic: iepurele de câmp. Nu pentru că reptila s-ar hrăni cu el, ci pentru că folosește vizuinile săpate de iepuri drept adăpost. Fără aceste galerii subterane, șopârla ocellată ar avea tot mai puține locuri în care să se ascundă și să se reproducă. Cea mai mare șopârlă din Europa Șopârla ocellată (Timon lepidus) nu seamănă cu micile reptile pe care le întâlnim în mod obișnuit prin grădini. Este considerată cea mai mare șopârlă din Europa și trăiește în sudul Franței de aproape două milioane de ani. Poate fi recunoscută ușor după corpul verde acoperit cu pete albastre, înconjurate de margini negre. În mod obișnuit, poate ajunge la aproximativ 70 de centimetri lungime, însă în regiunea Aude au fost observate exemplare care ar fi atins chiar și 90 de centimetri. În Corbières, reptila găsește condiții potrivite pentru a supraviețui. Regiunea este caracterizată de garige și tufărișuri mediteraneene, unde există temperaturi ridicate, numeroase insecte cu care se hrănește și zone stâncoase în care se poate ascunde. Peisajul arid, modelat de secole de viticultură în terase, reprezintă unul dintre ultimele refugii importante ale speciei în Franța. Citește și: Șopârla „dragon” a reapărut după 50 de ani și este din nou în pericol de dispariție Șopârla nu-și poate săpa singură adăpostul Fără galeriile subterane săpate de iepuri, șopârla ocellată ar avea tot mai puține locuri în care să se ascundă și să se reproducă. Foto: pexels.com Cel mai surprinzător aspect al acestei povești este că șopârla ocellată nu știe să-și construiască propriile galerii subterane. Pentru a se adăposti, a se feri de prădători și a se reproduce, reptila depinde de cavități deja existente. Printre cele mai importante se numără vizuinile abandonate ale iepurilor, dar și trunchiurile de copaci scorburoși sau grămezile de pietre. Astfel, iepurii contribuie fără să știe la supraviețuirea unui animal mult mai mare decât ei. Galeriile pe care le sapă pentru propriul adăpost pot deveni ulterior refugii esențiale pentru șopârlele ocellate. În lipsa lor, reptilele rămân mult mai expuse prădătorilor, precum păsările răpitoare sau vulpile. În plus, lipsa unor spații potrivite poate afecta direct reproducerea speciei. Este un exemplu spectaculos despre cât de strâns sunt legate uneori speciile dintr-un ecosistem: dispariția sau reducerea unei populații poate avea consecințe asupra unor animale care nici măcar nu depind de ea ca sursă de hrană. Zidurile de piatră sunt esențiale pentru reptile Vizuinile iepurilor nu sunt singurele refugii importante pentru șopârla ocellată. În podgoriile terasate din Corbières, un rol important îl au și vechile ziduri din piatră uscată. Construite fără mortar, aceste ziduri tradiționale oferă reptilelor spații în care se pot ascunde în timpul perioadelor foarte calde, dar și locuri potrivite pentru a se expune la soare atunci când temperaturile sunt mai scăzute. Problema este că multe dintre aceste construcții tradiționale încep să se degradeze. Unele parcele agricole au fost abandonate, iar alte zone sunt exploatate prin metode mai intensive. Fără întreținere, zidurile se prăbușesc treptat, iar odată cu ele dispar și numeroasele ascunzători folosite de reptile. Pierderea habitatului este una dintre principalele amenințări pentru această specie. Șopârla ocellată este clasificată drept vulnerabilă pe lista roșie națională a speciilor amenințate din Franța și apare, de asemenea, pe listele roșii europene și mondiale. Urbanizarea și schimbările climatice pun o presiune suplimentară asupra habitatelor sale, reducând suprafețele favorabile reproducerii și supraviețuirii. Pentru protejarea speciei, autoritățile franceze au introdus un Plan național de acțiune în perioada 2012-2016, care a fost ulterior reînnoit. Citește și: O specie de șopârlă gecko ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine cum apare cancerul Viticultorii au început să refacă habitatul șopârlei Peisajul arid, modelat de secole de viticultură în terase, reprezintă unul dintre ultimele refugii importante ale speciei în Franța. Foto: pexels.com În fața declinului speciei, viticultorii de la cooperativa din Cascastel-des-Corbières au decis să intervină. Un număr de 35 de membri au semnat o cartă prin care se angajează să refacă zidurile din piatră uscată și să păstreze vegetația pe zonele de întoarcere de la capătul rândurilor de viță-de-vie, cunoscute drept „tournières”. Măsurile au un dublu scop. Pe de o parte, refac adăposturile de care șopârlele au nevoie, iar pe de altă parte, permit dezvoltarea vegetației și favorizează apariția insectelor care reprezintă o parte importantă din hrana reptilelor. Primele rezultate sunt încurajatoare. Un studiu realizat de organizația locală de naturaliști ECODIV a identificat 22 de șopârle ocellate în zona Cascastel-des-Corbières. Fiecare exemplar ocupa un teritoriu de aproximativ 200 de metri în jurul vizuinii principale. O specie mare, salvată de lucruri aparent neînsemnate Povestea șopârlei ocellate arată cât de mult poate depinde supraviețuirea unei specii de elemente care, la prima vedere, par nesemnificative: o vizuină săpată de un iepure, câteva pietre așezate una peste alta sau o fâșie de vegetație între rândurile de viță-de-vie. În Corbières, protejarea acestor elemente înseamnă păstrarea unui habitat construit în timp atât de natură, cât și de activitățile agricole desfășurate aici de generații, potrivit sciencepost.fr. Iar exemplul viticultorilor de la Cascastel-des-Corbières arată că agricultura și protejarea biodiversității pot fi practicate în același timp, atunci când habitatul animalelor este luat în calcul. Pentru șopârla ocellată, supraviețuirea ar putea depinde, în cele din urmă, nu doar de protejarea reptilei în sine, ci și de păstrarea tuturor micilor refugii de care aceasta are nevoie pentru a rămâne în peisajul din sudul Franței.