Pompierii au reuşit să salveze un pui de lebădă din apa îngheţată a barajului Bascov

Pompierii piteşteni au reuşit, marţi după-amiază, la temperaturi de minus 10 de grade Celsius, să salveze un pui de lebădă, care se afla captiv în apa îngheţată a barajului Bascov.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a precizat că, în ultimele zile, zeci de lebede au rămas captive în gheaţă, fiind solicitată intervenţia pompierilor, dar în mare parte din cazuri acestea s-au zbătut şi au reuşit să se salveze singure, informează Mediafax.

"În urma unui apel primit la 112, pompierii piteşteni, cu ajutorul accesoriilor din dotare, au salvat un pui de lebădă, care se afla în apa îngheţată din zona de disipare a barajului Bascov, la o distanţă de 10 metri de mal", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mădălina Epure.
 
Puiul de lebădă va ajunge la Grădina Zoologică din Piteşti.

Sursa: Mediafax

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!