Consumul crescut de apă la pisici poate fi primul semn al unor boli grave. Când trebuie să te îngrijorezi și ce afecțiuni poate indica. Sursa foto: Daria Kulkova / Alamy / Profimedia Dacă pisica ta golește rapid bolul de apă poate însemna că afară este foarte cald, dar la fel de bine poate fi un gest care ascunde boli grave. Setea excesivă este, uneori, modul prin care organismul semnalează o problemă înainte de apariția celorlalte simptome. De aceea, Dr. Vlad Maniu a explicat pentru zooland.ro câtă apa este normal să bea o pisică și când ar trebui să ne îngrijorăm. Câtă apă este normal să bea o pisică Probabil că nu este o întrebare care să ne vină des în minte. Nu vedem anunțuri în pauza de publicitate despre cantitatea de apă pe care o pisică trebuie să o consume zilnic și, totuși, este un aspect mai mult decât important pentru sănătatea felinelor. Câtă apă trebuie să bea o pisică? Răspunsul depinde de mai mulți factori, în special de greutatea animalului și tipul de hrană pe care îl primește zilnic, a explicat Vlad Maniu, medic veterinar la Friendly Vet. „Regula generală de calcul în medicina veterinară este de aproximativ 50-60 ml de apă per kilogram de masă corporală, în 24 de ore. Asta înseamnă că o pisică normală de 4 kg ar trebui să consume în jur de 200-240 ml de apă pe zi. Totuși, o pisică care mănâncă exclusiv hrană umedă (pliculețe, conserve) își ia aproape toată hidratarea din mâncare, așa că o veți vedea rar la bolul de apă. Cea care mănâncă bobițe uscate va bea considerabil mai mult”. Cum îți dai seama că ceva nu este în regulă Setea excesivă poate fi identificată ușor, cu puțină atenție la detalii. În spatele acestui comportament aparent banal se pot ascunde însă mai multe cauze medicale importante. Un bol golit prea rapid sau o litieră mai grea trebuie să ne ridice primele semne de întrebare. „Un proprietar își dă seama că ceva nu e în regulă prin două metode: fie observă că umple bolul de apă mult mai des decât de obicei, fie – și acesta este cel mai sigur indiciu – litiera devine brusc mult mai grea, iar bulgării de nisip urinați sunt uriași. În medicină, acest fenomen se numește polidipsie (consum exagerat de apă) și merge mână în mână cu poliuria (urinare excesivă)”, a subliniat specialistul. Bolile de care poate suferi pisica atunci când bea prea multă apă Dacă mediul prea cald sau tipul de hrană au fost factori scoși din calcul, consumul excesiv de apă poate indica dezechilibre metabolice sau endocrine, fiind prima verigă dintr-un lanț de manifestări. „Lăsând la o parte factorii de mediu, în spatele setei exagerate se ascund, de obicei, probleme metabolice sau endocrine grave. Cele mai frecvente trei motive medicale pe care le diagnosticăm la cabinet sunt: Insuficiența renală cronică: Rinichii nu mai pot concentra urina, organismul pierde apă masiv, iar pisica bea în disperare ca să nu se deshidrateze. Diabetul zaharat: Excesul de glucoză din sânge se elimină prin urină și trage după el cantități uriașe de apă. Hipertiroidismul: O boală hormonală frecventă la pisicile senioare, care accelerează întregul metabolism, provocând sete și foame de molfăit, deși pisica slăbește”, a spus specialistul. Citește și: Pisica evită locul preferat sau câinele nu mai vrea să alerge după minge? Semnele discrete pe care animalele de companie le transmit când suferă în tăcere, explicate de medicul veterinar Mircea Lazăr EXCLUSIV Nu trebuie să uităm faptul că pisicile știu bine să-și ascundă suferința, astfel că există și alte afecțiuni mascate de faptul că brusc au nevoie de mai multă apă. „Consumul excesiv de apă este, de cele mai multe ori, primul și singurul semnal de alarmă vizibil pe care o pisică îl trimite înainte ca boala să devină critică. Pisicile sunt maestre în a ascunde durerea și suferința, dar mecanismele biologice precum setea nu pot fi ascunse. Pe lângă cele trei mari afecțiuni menționate anterior, acest simptom mai este des asociat cu: Infecții urinare severe sau infecții ale rinichilor (pielonefrită). Pyometru (infecția uterului la pisicile nesterilizate) – o urgență chirurgicală majoră unde toxinele bacteriene blochează capacitatea rinichilor de a reține apa. Boli hepatice sau anumite forme de cancer”, a menționat Vlad Maniu. Simptomele care ar trebui urmărite Micile schimbări de atitudine sunt alte indicii care ar trebui urmărite. Apetitul, starea de spirit sau aspectul blăniței reprezintă, de asemenea, simptome ale unor probleme de sănătate serioase. „Setea nu vine niciodată singură, ea face parte dintr-un tablou clinic. Proprietarii ar trebui să verifice imediat: Apetitul și greutatea: Dacă pisica mănâncă enorm, dar slăbește pe zi ce trece, ne gândim la diabet sau hipertiroidism. Dacă refuză mâncarea și slăbește, suspectăm rinichii sau ficatul. Starea de spirit: Apatie, letargie, faptul că stă ghemuită lângă bolul de apă sau își petrece timpul ascunsă. Blana: O blană zburlită, mată, neîngrijită (pentru că pisica nu mai are energie să se spele). Vomă sau respirație urât mirositoare: În insuficiența renală avansată, toxinele neeliminate din sânge provoacă ulcere gastrice (vomă) și un miros specific de uree/amoniac din gură”, a subliniat medicul veterinar. Categoriile de pisici expuse riscurilor Nicio pisică nu este ferită de probleme de sănătate. Cu toate acestea, există categorii mai vulnerabile, al căror comportament ar trebui urmărit mai des. „Vârsta este cel mai important factor de risc. Pisicile senioare (trecute de 7-8 ani) sunt extrem de predispuse la insuficiență renală cronică și hipertiroidism. Diabetul, în schimb, este strâns legat de stilul de viață: pisicile de apartament, sedentare, supraponderale sau obeze (care mănâncă hrană cu prea mulți carbohidrați) au un risc uriaș de a dezvolta diabet, indiferent de vârstă. Din punct de vedere genetic, rase precum Persană, Exotic Shorthair sau British Shorthair au o predispoziție rasială pentru boala polichistică renală (PKD), o afecțiune moștenită care distruge rinichii în timp”, a concluzionat medicul veterinar. Citește și: Cum îți dai seama că pisica ta a îmbătrânit. Medicul veterinar Renate Cseh a dezvăluit ce se schimbă și cum o îngrijești corect, de la hrană până la analize. EXCLUSIV