Cum a devenit tonul unul dintre cei mai apreciați pești din lume? Foto: pexels.com De la sandvișurile cu ton și maioneză până la sashimi-ul servit în restaurantele de lux, tonul este unul dintre cele mai apreciate alimente la nivel mondial. Dacă în trecut era o sursă accesibilă de proteine, ușor de transportat și conservat în cutii, astăzi unele exemplare de ton roșu pot ajunge să fie vândute la licitație pentru milioane de dolari. În fiecare an, milioane de tone de ton sunt pescuite pentru a satisface cererea globală, într-o industrie evaluată la aproximativ 40 de miliarde de dolari anual. Însă relația dintre oameni și acești prădători marini este mult mai veche decât ar putea sugera popularitatea lor actuală. Un studiu realizat de o echipă internațională de cercetători arată că oamenii pescuiesc ton de aproximativ 44.000 de ani. Pentru a reconstitui această istorie, biologii și arheologii au analizat contribuțiile a 18 specialiști din întreaga lume și au studiat dovezi variate: oase de pește descoperite în situri arheologice, picturi rupestre, fresce, reprezentări pe vase, documente istorice și mărturii ale comunităților indigene. Cercetarea, publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), oferă o perspectivă asupra locurilor și perioadelor în care oamenii au început să pescuiască ton, dar și asupra motivelor culturale și de mediu care au contribuit la dezvoltarea acestor activități. În același timp, comparația cu pescuitul industrial modern scoate în evidență amploarea schimbărilor produse în oceane în ultimele secole. Tonul, unul dintre cei mai mari prădători ai oceanelor Denumirea de „ton” include un grup de 15 specii de pești. Printre cele mai importante din punct de vedere comercial se numără opt specii din genul Thunnus, cunoscute drept tonuri propriu-zise, precum și tonul dungat (Katsuwonus pelamis). Acești pești se numără printre principalii prădători din largul oceanelor. Unele specii pot depăși trei metri lungime și pot trăi mai mult de 40 de ani. Sunt și înotători remarcabili: tonul roșu din Pacific, de exemplu, poate parcurge aproximativ 8.000 de kilometri în câteva luni, traversând nordul Oceanului Pacific. Dincolo de importanța lor pentru alimentația oamenilor, tonurile au un rol esențial în ecosistemele marine. Fiind prădători aflați în vârful lanțului trofic, contribuie la menținerea echilibrului ecologic și pot oferi indicii despre starea de sănătate a oceanelor. Cu toate acestea, o mare parte din cercetările științifice referitoare la populațiile de ton s-au concentrat asupra ultimilor 75 de ani, iar evaluările stării acestora folosesc frecvent anul 1950 drept punct de referință. O astfel de perspectivă nu surprinde însă întreaga istorie a pescuitului și nici schimbările care ar fi putut avea loc cu mult înainte de apariția metodelor industriale. Citește și: Lebădă prinsă într-un fir de pescuit, salvată de pompieri în Timiș. Pasărea a fost redată naturii VIDEO Oamenii pescuiesc ton de 44.000 de ani Oamenii pescuiesc ton de 44.000 de ani. Foto: pexels.com Cele mai vechi dovezi clare ale pescuitului de ton provin din Timorul de Est, în Asia de Sud-Est. Acolo au fost descoperite resturi osoase care ar aparține unor exemplare de ton dungat, datând de acum aproximativ 44.000 de ani. Acest exemplu timpuriu este neobișnuit. În cele mai multe regiuni ale lumii, dovezile arheologice ale pescuitului de ton apar abia în urmă cu aproximativ 10.000 de ani sau chiar mai târziu. În Timorul de Est, apropierea peștilor de coastă ar fi putut fi favorizată de canalele marine adânci, care le permiteau să ajungă în zone accesibile pescarilor. În Japonia și Coreea, oamenii capturau ton de cel puțin 7.000 de ani. În aceste regiuni s-au dezvoltat tradiții culinare importante, iar pescuitul a căpătat, în timp, o amploare considerabilă. Preferința pentru acești pești a rămas puternică până în prezent. O altă zonă cu o istorie îndelungată a pescuitului de ton este nord-estul Oceanului Atlantic, împreună cu Marea Mediterană, unde tonul roșu atlantic a avut o importanță deosebită. În Gibraltar au fost descoperite câteva oase de ton într-un sit asociat cu neanderthalienii, datat în urmă cu aproximativ 26.000 de ani. Nu este sigur dacă aceștia au prins peștii sau dacă au consumat exemplare găsite deja moarte. Dovezile devin însă mai consistente în perioada următoare. În urmă cu aproximativ 9.000-11.000 de ani, mii de oase de ton au fost depuse într-o peșteră din Grecia, situată deasupra golfului Kiladha. Ulterior, numărul siturilor arheologice europene în care au fost descoperite resturi de ton a crescut rapid, mai ales după aproximativ 8.000 de ani în urmă. Cum reușeau pescarii din Antichitate să prindă ton Înainte de apariția bărcilor moderne și a echipamentelor industriale, oamenii foloseau mai multe metode pentru a captura acești pești rapizi și puternici. Printre tehnicile cunoscute se numărau pescuitul cu undița și cârligul, harpoanele, capcanele și plasele. Pescarii profitau adesea de particularitățile reliefului submarin și de zonele în care peștii puteau fi atrași sau împinși mai aproape de țărm. Aceste practici sunt documentate nu doar de resturile arheologice, ci și de texte istorice, picturi și alte reprezentări artistice, care arată cât de important era tonul pentru unele societăți antice. În Grecia antică, peștele avea inclusiv o semnificație religioasă. Tonul era considerat suficient de valoros pentru a fi oferit zeilor, iar unele comunități îl aduceau ca ofrandă lui Poseidon, zeul mării. În urmă cu aproximativ 3.000 de ani, în Marea Mediterană exista deja o activitate comercială organizată de pescuire a tonului roșu atlantic. Se dezvoltaseră rețele de schimb și tehnici specializate, care foloseau plase și capcane pentru capturarea peștilor în cantități mari. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, pescarii ar fi putut captura zeci de mii de tone de ton anual. Activitatea era favorizată de migrațiile relativ previzibile ale tonului roșu atlantic și de accesul la zonele de coastă unde acesta putea fi prins. Astfel, pescuitul nu presupunea neapărat expediții periculoase în largul oceanului. Citește și: O balenă de 5,5 metri a fost găsită prinsă în plase și frânghii după ce a tras echipamentul de pescuit peste 60 de kilometri Comunitățile indigene aveau propriile tehnici de pescuit În fiecare an, milioane de tone de ton sunt pescuite pentru a satisface cererea globală. Foto: pexels.com Pescuitul de ton nu a fost o activitate importantă doar în Europa și Asia. Pe coasta de nord-vest a Americii de Nord, comunitățile indigene, în special cele din teritoriul Nuu-chah-nulth, au dezvoltat o activitate complexă de pescuire a tonului roșu din Pacific, practicată de peste 5.000 de ani. Potrivit mărturiilor etnografice transmise de bătrânii comunităților locale, în timpul unor episoade neobișnuite de încălzire a apelor, care aveau loc spre sfârșitul verii, pescarii ieșeau noaptea cu bărcile în fiorduri. Uneori, planctonul bioluminescent contribuia la iluminarea naturală a apei. Persoanele aflate pe uscat urmăreau mișcările peștilor și comunicau cu cei din bărci. Pescarii aprindeau focuri în canoe pentru a atrage tonurile suficient de aproape încât să le poată captura cu harpoanele. Peștii prinși puteau avea peste doi metri lungime și cântări aproximativ 290 de kilograme. Importanța acestei activități este confirmată și de descoperirile arheologice: vertebre de ton roșu din Pacific au fost identificate în 23 de situri din regiune. Și în sudul Californiei, comunitățile indigene au pescuit mai multe specii de ton timp de aproximativ 6.000 de ani. În apropierea insulei Santa Catalina, acestea capturau ton roșu din Pacific, ton cu înotătoare galbene, albacore și ton dungat. Oasele lăsate în urmă au oferit cercetătorilor dovezi ale acestei activități. Pescuitul comercial și cel sportiv au devenit însă importante în regiune abia în secolele al XIX-lea și al XX-lea. Popularitatea tonului a crescut puternic în timpul celor două războaie mondiale, iar industria s-a dezvoltat în jurul fabricilor de conserve din Los Angeles și San Diego. Comunitățile de pescari imigranți din Japonia și Portugalia au avut o contribuție importantă la dezvoltarea acestei industrii, care a ajuns treptat să deservească piețe din întreaga lume. Pescuitul de ton exploatează oceanele la scară industrială Deși oamenii consumă ton de zeci de mii de ani, cantitățile capturate în trecut erau incomparabil mai mici decât cele din prezent. Cercetătorii au folosit numărul și cantitatea resturilor osoase descoperite în siturile arheologice pentru a estima, cu anumite limite, amploarea pescuitului din perioadele istorice. Concluzia lor este că, inclusiv în cele mai mari centre antice de pescuit, precum cele din zona Mediteranei, oamenii ar fi capturat probabil doar mii de tone de ton de-a lungul unor perioade de mii de ani. Prin comparație, în prezent sunt scoase din oceane milioane de tone anual. Diferența ridică întrebări importante despre efectele pe care exploatarea intensivă a resurselor marine le poate avea într-un interval de timp relativ scurt. Cum pot fi administrate populațiile de ton astfel încât să nu fie epuizate? Și ce nivel al capturilor poate fi menținut fără a pune în pericol echilibrul ecosistemelor? Nu există răspunsuri simple. Trei specii importante pentru pescuitul comercial — tonul roșu din sud, tonul roșu din Pacific și tonul obez — se confruntă în continuare cu riscuri de conservare, fiind încadrate în categorii precum „pe cale de dispariție”, „vulnerabil” sau „aproape amenințat”, în funcție de specie și de evaluarea relevantă. Există totuși și exemple încurajatoare. În unele regiuni, măsurile eficiente de gestionare, monitorizarea populațiilor și controlul capturilor au contribuit la stabilizarea stocurilor de ton, chiar și în condițiile unui pescuit intens. Ce ne învață 44.000 de ani de pescuit despre viitorul tonului Istoria îndelungată a pescuitului de ton arată cât de inventivi au fost oamenii în găsirea unor metode de a localiza, captura și împărți această resursă. De la harpoanele folosite în apropierea țărmului până la tehnicile specializate din Antichitate, comunitățile au dezvoltat soluții adaptate mediului în care trăiau. Aceeași capacitate de inovare ar putea fi importantă și în prezent, însă într-un alt context, potrivit The Conversation. Cooperarea internațională, cercetarea științifică și gestionarea responsabilă a pescuitului pot contribui la menținerea populațiilor de ton la niveluri sustenabile. Cercetătorii avertizează însă că abundența de odinioară, de dinaintea dezvoltării pescuitului comercial la scară largă, ar putea să nu mai fie atinsă. Tocmai de aceea, înțelegerea relației dintre oameni și acești pești de-a lungul mileniilor poate ajuta la evaluarea schimbărilor produse în oceane și la luarea unor decizii mai bune pentru viitor.