O rețea uriașă se ascunde sub pământ. Firele fungice din sol ar putea însuma 110 cvadrilioane de kilometri

Sub picioarele oamenilor se află o lume aproape invizibilă, alcătuită din milioane de kilometri de filamente microscopice. Cercetătorii au reușit să estimeze, pentru prima dată la scară globală, dimensiunea acestei infrastructuri biologice ascunse în sol.

Potrivit unei cercetări publicate în iunie 2026, rețeaua formată de fungii micorizali arbusculari din primii 15 centimetri de sol ar putea avea, în total, aproximativ 110 cvadrilioane de kilometri. Este o cifră atât de mare încât comparațiile cu distanțele cosmice devin aproape inevitabile.

Dacă toate aceste filamente ar fi așezate unul după altul, lungimea lor ar echivala cu aproximativ 733 de milioane de distanțe între Pământ și Soare. Studiul, realizat de o echipă coordonată de Society for the Protection of Underground Networks (SPUN), oferă prima estimare globală a densității și distribuției acestei rețele fungice subterane.

O rețea invizibilă, dar esențială pentru plante

Atunci când este rostit cuvântul „fung”, cei mai mulți oameni se gândesc la ciupercile care apar în pădure sau la cele cultivate pentru consum. Fungii micorizali arbusculari sunt însă cu totul altceva, conform science.org.

Ei sunt alcătuiți din filamente extrem de fine, numite hife, care se dezvoltă în sol și pătrund în țesuturile rădăcinilor plantelor. Prin această asociere, fungul și planta fac schimb de resurse.

Fungul ajută planta să obțină apă și elemente minerale, în special fosfor și azot, iar în schimb primește compuși de carbon produși de plantă prin fotosinteză.

Hifele sunt atât de subțiri încât multe dintre ele sunt de aproximativ 10 până la 50 de ori mai înguste decât firul unui păr uman. Cu toate acestea, atunci când sunt luate împreună, formează o infrastructură biologică impresionantă.

Cercetătorii estimează că aproximativ 70% dintre speciile de plante terestre au o relație cu astfel de fungi micorizali. Această asociere nu este una recentă. Ea face parte din istoria evolutivă a plantelor de sute de milioane de ani.

Cum au calculat oamenii de știință o asemenea lungime?

Evident, nimeni nu a măsurat fiecare filament fungic existent pe planetă.

Cifra de 110 cvadrilioane de kilometri reprezintă o estimare obținută prin combinarea măsurătorilor directe cu modelarea matematică și metode de învățare automată.

Cercetătorii au adunat informații provenite din aproximativ 16.000 de probe de sol, colectate din peste 4.000 de locații și din ecosisteme foarte diferite, de la păduri și pajiști până la tundră, terenuri agricole și alte tipuri de habitate.

Datele obținute au fost apoi puse în relație cu factori precum temperatura, precipitațiile, caracteristicile solului și gradul de acoperire cu vegetație.

În zonele unde nu existau suficiente probe, modelele au fost folosite pentru a estima cât de densă ar putea fi rețeaua fungică.

Prin urmare, cifra globală nu reprezintă un „recensământ” efectuat filament cu filament. Este o estimare științifică la scară planetară, construită pornind de la date reale și completată prin modelare.

De unde vine comparația cu drumul până la Soare?

Cifra poate fi greu de imaginat: 110 cvadrilioane de kilometri înseamnă 110 urmat de 15 zerouri.

Distanța medie dintre Pământ și Soare este de aproximativ 150 de milioane de kilometri. Împărțind lungimea estimată a hifelor la această distanță, rezultă aproximativ 733 de milioane de trasee Pământ–Soare, într-un singur sens.

SPUN folosește și o comparație simplificată, potrivit căreia filamentele ar putea ajunge de la Pământ la Soare de aproximativ un miliard de ori.

Comparația nu înseamnă că există miliarde de „drumuri” fizice continue între planeta noastră și Soare. Este doar o modalitate de a ilustra dimensiunea totală estimată a rețelei.

Pajiștile ascund o parte importantă din această infrastructură

Unul dintre rezultatele interesante ale cercetării este faptul că pajiștile au o contribuție foarte mare la infrastructura fungică globală.

Potrivit SPUN, aceste ecosisteme adăpostesc aproximativ 40% din rețeaua fungică micorizală arbusculară estimată la nivel mondial.

Acest lucru este important deoarece pajiștile sunt adesea mai puțin vizibile în discuțiile despre conservarea naturii decât pădurile, deși solul lor poate susține o biodiversitate subterană foarte bogată.

În același timp, transformarea pajiștilor naturale în terenuri agricole poate modifica profund comunitățile fungice din sol.

Studiul indică faptul că, în medie, terenurile agricole au aproximativ jumătate din densitatea fungică întâlnită în ecosistemele ne cultivate pe care le-au înlocuit.

Agricultura poate modifica rețeaua subterană

Una dintre cele mai directe forme de perturbare este aratul.

Hifele formează filamente continue prin sol, iar lucrările mecanice care întorc și fragmentează pământul pot rupe aceste structuri. Rețeaua trebuie apoi să se refacă.

Și utilizarea îngrășămintelor poate influența relația dintre plante și fungi.

În mod natural, planta oferă carbon fungului, iar fungul contribuie la aprovizionarea plantei cu nutrienți. Atunci când nutrienții, precum fosforul, sunt furnizați direct prin îngrășăminte, relația dintre cei doi parteneri se poate modifica.

Citește și: Copaci de moșmon, o specie aproape dispărută, descoperiți într-o rezervație din Marea Britanie. Fructul apreciat în Evul Mediu ar putea reveni în livezi

Asta nu înseamnă că orice utilizare a îngrășămintelor distruge automat fungii micorizali, ci că intensificarea agriculturii poate schimba condițiile în care funcționează această simbioză.

Fungii ajută plantele să exploreze o suprafață mai mare de sol

Importanța acestor organisme nu se rezumă la faptul că ocupă mult spațiu.

Hifele fungice pot extinde considerabil zona din care o plantă poate obține resurse. Potrivit SPUN, această rețea poate mări de până la 100 de ori suprafața efectivă de explorare a sistemului radicular.

Pentru plantă, avantajul este evident: rădăcinile nu trebuie să ajungă singure în fiecare zonă a solului în care există apă sau nutrienți.

Fungul funcționează ca o extensie microscopică a sistemului radicular.

În această relație, fosforul are un rol important. Potrivit informațiilor prezentate de cercetători, fungii micorizali arbusculari contribuie la furnizarea unei proporții foarte mari din fosforul absorbit de plantele care participă la această simbioză.

Rețeaua are și un rol important în circuitul carbonului

Cercetarea nu s-a oprit la lungimea filamentelor. Oamenii de știință au analizat și rolul acestei infrastructuri în circulația carbonului prin ecosisteme.

Estimarea SPUN indică faptul că rețeaua fungică micorizală arbusculară transportă și contribuie la stocarea în sol a unei cantități echivalente cu aproximativ 4 miliarde de tone de dioxid de carbon anual, valoare prezentată ca fiind echivalentă cu circa 11% din emisiile de CO₂ provenite din combustibili fosili.

La nivelul biomasei, întreaga rețea vie de fungi micorizali arbusculari ar conține aproximativ 300 de megatone de carbon.

Astfel, organisme care nu pot fi observate cu ochiul liber ajung să joace un rol semnificativ în procesele care mențin fertilitatea solului și circulația elementelor nutritive.

Unde sunt cele mai dense rețele fungice?

Harta globală realizată de cercetători arată că densitatea rețelelor nu este aceeași peste tot.

Printre regiunile identificate ca având densități ridicate se numără Everglades din Florida, zona inundabilă Sudd din Sudanul de Sud și Platoul Tibetan.

Problema este că existența unei rețele fungice bogate nu înseamnă automat că zona beneficiază și de protecție.

SPUN subliniază că numeroase regiuni importante pentru biodiversitatea fungică se află în afara ariilor naturale protejate. O analiză publicată anterior de organizație a estimat că aproximativ 95% dintre punctele cu biodiversitate ridicată a fungilor micorizali arbusculari nu sunt protejate.

Nu toate rețelele fungice din sol au fost incluse

Cifra de 110 cvadrilioane de kilometri trebuie interpretată cu atenție.

Studiul se referă în mod specific la fungii micorizali arbusculari. Nu sunt incluși în această estimare toți fungii care trăiesc în sol.

De exemplu, există și fungi ectomicorizali, care formează relații cu numeroase specii de arbori, printre care pini, stejari și mesteceni. Aceștia alcătuiesc propriile rețele subterane.

La fel, studiul nu include fungii saprotrofi, organisme care descompun materia organică moartă și contribuie la reciclarea substanțelor nutritive.

Prin urmare, lungimea totală a tuturor filamentelor fungice existente în solurile planetei ar fi, cel mai probabil, mult mai mare. Pentru toate aceste grupuri însă nu există în prezent o estimare globală comparabilă.

Hifele nu formează drumuri permanente

O altă precizare importantă ține de natura acestor filamente.

Imaginea unei rețele formate din „drumuri” permanente poate fi înșelătoare. Hifele sunt structuri vii și dinamice. Ele cresc, se ramifică, se degradează și sunt refăcute.

Unele filamente pot exista doar o perioadă relativ scurtă, după care sunt înlocuite de altele.

Din acest motiv, harta globală poate fi privită mai degrabă ca o fotografie a distribuției și densității rețelei la un anumit moment, nu ca o hartă a unor infrastructuri fixe care rămân neschimbate timp de sute sau mii de ani.

Cât de sigură este estimarea?

Cercetătorii subliniază că există limite ale modelului.

Cele aproximativ 16.000 de probe reprezintă un volum impresionant de date, dar suprafața planetei este uriașă. Există regiuni în care probele sunt numeroase și altele în care informațiile sunt mult mai puține.

În aceste zone, estimările depind într-o măsură mai mare de modelele de învățare automată și de relațiile identificate între proprietățile mediului și densitatea fungică.

Așadar, 110 cvadrilioane de kilometri trebuie privită ca o estimare științifică globală, nu ca o valoare măsurată direct.

Cu toate acestea, cercetarea oferă ceva ce oamenii de știință nu au avut până acum: o imagine planetară asupra dimensiunii acestei lumi subterane.

O infrastructură veche de sute de milioane de ani

Relația dintre plante și fungii micorizali este extrem de veche. Cercetătorii estimează că aceste asocieri au contribuit la evoluția vieții terestre timp de aproximativ 450-475 de milioane de ani.

Asta înseamnă că rețelele fungice au însoțit plantele pe uscat aproape de la începutul marii lor expansiuni.

La suprafață, oamenii văd păduri, pajiști, tundră sau terenuri agricole. Sub ele există însă o altă structură, formată din filamente microscopice care leagă solul de rădăcinile plantelor și participă la circulația apei, nutrienților și carbonului.

Cercetarea din 2026 transformă această lume aproape invizibilă într-o hartă globală și arată cât de important poate fi ceea ce se află sub pământ pentru sănătatea ecosistemelor de la suprafață.

Citește și: Deșertul Atacama: Cel mai uscat loc de pe Pământ, cu un mediu asemănător cu Marte. Nu a mai plouat de 400 de ani aici!