Coloniile de furnici pot fi privite ca un singur organism complex, în care fiecare individ joacă rolul unei celule. foto: freepik.com Un nou studiu dezvăluie un comportament extrem și tulburător din lumea insectelor sociale: furnicile tinere care se îmbolnăvesc emit intenționat un semnal chimic prin care „solicită” să fie distruse de furnicile lucrătoare, pentru a preveni răspândirea bolii în colonie. Cercetătorii subliniază însă că acest act radical de sacrificiu nu este urmat de toți membrii cuibului – viitoarele regine par să fie o excepție importantă. În multe specii de animale, indivizii bolnavi încearcă să-și ascundă starea pentru a evita excluderea socială. Oamenii, de exemplu, continuă adesea să meargă la muncă sau în spații aglomerate chiar și atunci când sunt bolnavi, crescând riscul de a-i infecta pe ceilalți. Furnicile, în schimb, funcționează după reguli complet diferite. Colonia de furnici – un „super-organism” Coloniile de furnici pot fi privite ca un singur organism complex, în care fiecare individ joacă rolul unei celule. Supraviețuirea colectivă este mai importantă decât viața fiecărui membru în parte. Potrivit unei echipe internaționale de cercetători conduse de oameni de știință din Austria, acest sistem seamănă cu modul în care celulele infectate din corpul uman emit semnale de tipul „găsește-mă și elimină-mă”, pentru a proteja întregul organism. „Cuiburile de furnici sunt mediul ideal pentru izbucnirea epidemiilor, deoarece mii de indivizi se mișcă constant unul peste altul”, a explicat Erika Dawson, ecolog comportamental la Institutul de Știință și Tehnologie din Austria și autoarea principală a studiului, într-un interviu pentru AFP, notează sciencealert.com. În multe specii de animale, indivizii bolnavi încearcă să-și ascundă starea pentru a evita excluderea socială. foto: chatgpt Cum reacționează furnicile bolnave Atunci când furnicile lucrătoare adulte se infectează cu o boală contagioasă, ele adoptă o formă extremă de „distanțare socială”: părăsesc cuibul și se retrag pentru a muri singure, reducând riscul de contaminare a coloniei. Situația este diferită în cazul furnicilor tinere aflate în stadiul de pupă. Acestea sunt învelite într-un cocon protector, ceea ce le face complet dependente de îngrijirea celorlalte furnici și incapabile să părăsească cuibul. Cercetările anterioare arătaseră deja că, atunci când aceste pupe sunt grav bolnave, apar modificări chimice care duc la producerea unui miros specific. Citește și: Thailanda recurge la vaccinarea contraceptivă a elefanților sălbatici pentru a preveni conflictele cu populația umană „Execuția” ca formă de protecție sanitară Când furnicile lucrătoare adulte detectează acest miros, ele reacționează rapid. Se adună în jurul pupei, îi îndepărtează coconul, îi perforează corpul prin mușcături și injectează o substanță toxică. Această otravă are rol de dezinfectant: distruge atât agentul patogen, cât și pupa infectată, eliminând complet sursa de risc pentru colonie. Un semnal intenționat, nu un accident Pentru noul studiu, cercetătorii au vrut să afle dacă acest miros este doar un efect secundar al bolii sau un semnal emis în mod deliberat de pupe. Echipa a lucrat cu o specie de furnică neagră de grădină, Lasius neglectus. Într-un prim experiment, oamenii de știință au extras substanțele chimice emise de pupele bolnave și le-au aplicat pe pupe sănătoase, crescute în laborator. Rezultatul a fost clar: furnicile lucrătoare au distrus și aceste pupe sănătoase, convinse de semnalul olfactiv că sunt infectate. Echipa a lucrat cu o specie de furnică neagră de grădină, Lasius neglectus. foto: freepik.com Într-un al doilea experiment, cercetătorii au observat că pupele bolnave produc mirosul specific doar atunci când furnicile lucrătoare se află în apropiere. Acest lucru demonstrează că semnalul nu este întâmplător, ci un mesaj activ – un fel de „vino și omoară-mă”. Un sacrificiu altruist, dar logic din punct de vedere evolutiv „Deși pare un gest extrem de sacrificiu, acest comportament este în același timp și în interesul lor”, explică Dawson. Prin eliminarea lor, pupele contribuie la supraviețuirea coloniei, care le poartă genele. Astfel, informația genetică este transmisă mai departe, chiar dacă individul nu supraviețuiește. Excepția: viitoarele regine Totuși, cercetătorii au descoperit un caz surprinzător. Atunci când pupele care vor deveni regine sunt infectate în interiorul coconului, ele nu emit semnalul chimic de avertizare. Inițial, echipa s-a întrebat dacă acestea „trișează” sistemul. Analizele ulterioare au arătat însă că pupele reginei dispun de un sistem imunitar mult mai puternic decât pupele lucrătoare. Acest avantaj le permite să lupte eficient cu infecția, ceea ce explică de ce nu declanșează mecanismul de auto-eliminare. Ce urmează? Erika Dawson speră ca viitoarele cercetări să clarifice dacă pupele reginei ar recurge, totuși, la acest sacrificiu extrem în situațiile în care infecția devine imposibil de controlat. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă științifică Nature Communications și oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care altruismul și supraviețuirea colectivă pot modela comportamente radicale în lumea naturală.