Planeta noastră este populată de o varietate uimitoare de forme de viață, multe dintre ele remarcabile prin adaptările lor neobișnuite. Totuși, puține creaturi reușesc să atingă nivelul de ingeniozitate biologică al limacșilor de mare din specia Elysia crispata. Acești mici locuitori ai apelor tropicale par desprinși dintr-un univers science-fiction: au capacitatea unică de a „împrumuta” părți din organismele de care se hrănesc și de a le integra în propriul corp pentru a-și produce energie. Elysia crispata, animalul acvatic care fură bucăți din corpul altor specii pentru a trăi În mod special, Elysia crispata consumă alge, însă nu le digeră complet. În timpul hrănirii, acest limax marin extrage cloroplastele – organite celulare responsabile pentru procesul de fotosinteză – și le păstrează intacte în interiorul său. Astfel, corpul său se transformă într-un fel de panou solar biologic, capabil să capteze lumina soarelui și să o transforme în energie. Cloroplastele sunt stocate în compartimente speciale din sistemul digestiv al limaxului, numite cleptozomi. Aici, ele sunt menținute în viață și funcționale pentru perioade îndelungate. Ulterior, cloroplastele sunt redistribuite în structuri amplasate pe suprafața dorsală a animalului, unde pot absorbi eficient lumina solară. În acest fel, Elysia crispata reușește să imite fotosinteza plantelor și să supraviețuiască fără hrană directă timp de săptămâni, sau chiar luni. Cloroplastele sunt stocate în compartimente speciale din sistemul digestiv al limaxului, numite cleptozomi Această formă rară de simbioză, denumită kleptoplastie, sfidează limitele biologiei clasice și demonstrează cât de creativă poate fi evoluția. Limaxul marin Elysia crispata nu doar că își extrage energia din soare, ci ne și reamintește cât de flexibile și ingenioase pot deveni organismele în lupta lor pentru supraviețuire. O simbioză activă și încă plină de mistere pentru experți Descoperirile recente ale unei echipe de biologi de la Universitatea Harvard, publicate în prestigioasa revistă Cell, au adus o perspectivă mai profundă asupra mecanismului neobișnuit prin care Elysia crispata menține cloroplastele algale funcționale în propriul corp. Rezultatele studiului deschid noi întrebări fascinante despre limitele simbiozei între specii atât de diferite, scrie mdpi.com. Cercetările chimice detaliate au confirmat că cloroplastele absorbite de limax nu doar că supraviețuiesc, ci își păstrează activitatea metabolică – continuă să producă proteine specifice algelor din care provin. Acest fapt este remarcabil, având în vedere că aceste organite sunt, în mod normal, dependente de restul celulei algale pentru funcționare. Citește și: Cum au devenit balenele atât de mari? Mai mult decât atât, s-a observat că aceste cloroplaste sunt pătrunse de proteine sintetizate chiar de către limax. Acest detaliu sugerează o formă de cooperare biochimică activă: Elysia crispata nu este un simplu „hoț” de cloroplaste, ci pare să participe efectiv la întreținerea și susținerea funcțiilor acestora. Practic, organismul limaxului ajută la menținerea în viață a unor componente celulare care, în mod obișnuit, nu ar putea funcționa izolat. Biologul Corey Allard, unul dintre autorii studiului, a declarat: „Este un organism care poate fura părți din alte organisme, le integrează în propriile celule și le folosește. Mi s-a părut una dintre cele mai nebunești forme de biologie pe care le-am auzit vreodată.” Un model evolutiv cu ecouri din adâncul timpului Fenomenul remarcabil prin care Elysia crispata reușește să preia și să utilizeze organite fotosintetice de la alge poartă numele de cleptoplastie. Acest proces rar și ingenios ar putea avea implicații semnificative pentru înțelegerea mecanismelor fundamentale ale evoluției vieții pe Pământ. Biologii sugerează că un eveniment similar ar fi stat chiar la baza apariției unor componente esențiale ale celulei eucariote moderne. Un exemplu notabil este originea mitocondriilor – organitele celulare responsabile pentru producerea energiei. Se crede că, în urmă cu miliarde de ani, strămoșii celulelor noastre au absorbit bacterii capabile de respirație aerobă, pe care nu le-au digerat, ci le-au păstrat și transformat în veritabile „centrale energetice” interne. Acest tip de simbioză funcțională, păstrată și perfecționată de-a lungul erelor, pare să aibă un corespondent contemporan în strategia de supraviețuire a limaxului Elysia crispata. Studierea cleptoplastiei nu doar că ne oferă o privire asupra trecutului evolutiv al celulei, dar deschide și noi direcții de cercetare în domenii precum simbioza artificială, regenerarea tisulară și chiar ingineria biologică. Într-o eră în care știința modernă caută metode tot mai sofisticate de a capta și valorifica energia solară, această mică creatură marină ne amintește că natura a reușit deja acest lucru – nu prin invenție, ci prin adaptare. Elysia crispata a „furat” tehnologia fotosintezei de la alge și a integrat-o cu ingeniozitate în propriul metabolism, cu milioane de ani înainte ca omul să viseze la panouri solare sau biotehnologie. Foto: wikipedia