Introduși în 1998 ca parte a unui experiment, acești cai originari din Mongolia-cunoscuți local sub numele de „takhi” („spirit”)- au reușit să se adapteze în mod neașteptat. foto: point.md La aproape 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, un fenomen neașteptat atrage atenția cercetătorilor: o zonă considerată cândva complet compromisă a devenit un habitat prosper pentru fauna sălbatică. Printre cele mai impresionante exemple se numără caii lui Przewalski, o specie rară, originară din Mongolia, care trăiește astăzi în libertate în interiorul perimetrului contaminat. Caii lui Przewalski au fost aduși în zonă în anul 1998 Acești cai, cunoscuți și sub denumirea tradițională „takhi” (adică „spirit”), au fost aduși în zonă în anul 1998, într-un demers experimental de reintroducere. Deși mediul este afectat de radiații, animalele au demonstrat o capacitate surprinzătoare de adaptare. Spre deosebire de caii domestici, aceștia au o particularitate genetică – 33 de perechi de cromozomi, față de 32 – și sunt considerați ultima specie de cai cu adevărat sălbatici rămași pe planetă. Totul își are originea în tragedia din 26 aprilie 1986, când explozia reactorului nuclear a dus la contaminarea unor teritorii vaste din Europa și la evacuarea a zeci de mii de oameni. Zona de excludere a rămas interzisă locuirii umane, însă lipsa activității umane a permis naturii să revină spectaculos. În prezent, regiunea găzduiește o varietate impresionantă de animale: lupi, urși bruni (reveniți după mai bine de un secol), râși, elani, cerbi și chiar câini sălbăticiți, conform AP. Peisajul din zona de excludere s-a transformat radical Clădirile abandonate sunt acoperite de vegetație, drumurile au dispărut sub păduri, iar fostele așezări urbane sunt încet înghițite de natură. Imagini surprinse de camere automate arată comportamente neobișnuite: caii folosesc ruinele – grajduri părăsite sau case abandonate – ca adăpost împotriva vremii și a insectelor, uneori odihnindu-se chiar în interiorul lor. Una dintre cele mai surprinzătoare prezențe din zona de excludere de la Cernobîl este cea a cailor lui Przewalski, o specie rară de cai sălbatici, bine adaptaţi la condiţii dure de mediu. foto: tvrinfo Deși nu toate exemplarele introduse inițial au supraviețuit, cele rămase au format turme stabile, structurate în jurul unui armăsar dominant, mai multor iepe și puilor acestora, dar și grupuri separate de masculi tineri. Vezi și: Misterul câinilor albaștri de la Cernobîl ar putea fi, în sfârșit, elucidat. De ce au blana colorată Revenirea lor aici a transformat un peisaj devastat într-o fortăreaţă a adaptării și supraviețuirii Specia fusese declarată dispărută din mediul natural în 1969 și a supraviețuit doar prin programe de reproducere în captivitate. Ulterior, eforturile internaționale au dus la refacerea populației globale, estimată astăzi la aproximativ 3.000 de indivizi. Reintroducerea lor în sălbăticie este considerată un succes important, demonstrând că animalele crescute în captivitate își pot recăpăta instinctele necesare pentru a trăi liber. Chiar și în condițiile radiațiilor persistente, cercetătorii nu au observat mortalități masive în rândul faunei, deși există efecte subtile. De exemplu, unele specii de broaște au dezvoltat o culoare mai închisă, iar păsările din zonele cele mai contaminate prezintă o incidență mai mare a cataractei. Totuși, regiunea nu este lipsită de riscuri: conflictul declanșat de invazia Rusiei în Ucraina din 2022 a transformat zona într-un culoar militar activ, iar incendiile provocate de lupte sau de drone prăbușite pot ridica din nou particule radioactive în atmosferă. Astăzi, zona de excludere Cernobîl rămâne un loc paradoxal: periculos pentru oameni, dar surprinzător de viu. Accesul este strict controlat, iar regiunea este delimitată prin bariere, sârmă ghimpată și chiar zone minate, ceea ce va menține restricțiile pentru multe generații. Pentru oamenii de știință, transformarea este uluitoare. Un teritoriu odinioară intens folosit – cu agricultură, orașe și infrastructură – a fost practic resetat de natură, devenind un exemplu remarcabil al capacității mediului de a se regenera în absența intervenției umane.