Benny, motanul în vârstă de 7 ani, care se luptă cu cancerul! Povestea lui e una tristă

Benny, motanul în vârstă de 7 ani, care se luptă cu cancerul! Sunt animale care, de la prima privire, îți ating inima într-un mod profund și ireversibil. Așa este și Benny, un motan în vârstă de 7 ani, cu o fire blândă, dar un spirit de luptător neînfricat. Astăzi, el se confruntă cu una dintre cele mai grele încercări ale vieții sale – o bătălie nemiloasă pentru supraviețuire. Povestea lui nu este doar despre suferință, ci mai ales despre speranță, iubire necondiționată și despre miracolele care se pot întâmpla atunci când cineva cu suflet mare decide să se implice.

Benny, un motan greu încercat de viață

Benny a apărut în viața noastră în mod neașteptat, într-o zi sufocant de caldă de vară, când a fost descoperit singuratic, tolănit pe o bancă dintr-un parc. Nimeni nu știe de unde a venit sau ce drumuri l-au adus acolo, dar e limpede că viața nu fusese deloc blândă cu el până atunci.

Destinul lui s-a schimbat în mod neașteptat în momentul în care o tânără studentă, în vârstă de 23 de ani, l-a zărit și a ales să nu-l lase în urmă. Din acea clipă, Benny nu a mai fost doar un motan rătăcit – a devenit parte dintr-o familie, un suflet prețuit, un prieten devotat.

O boală nemiloasă

Vara anului 2024 a adus o nouă încercare grea în viața lui Benny. După ani în care a oferit iubire și liniște celor din jur, destinul i-a pus în cale o boală nemiloasă: carcinomul scuamos, un tip de cancer extrem de agresiv. Diagnosticul a venit ca un trăsnet, dar nu a însemnat sfârșitul speranței. Benny a fost operat de urgență, iar medicii i-au îndepărtat trufa – o intervenție dureroasă, dar necesară pentru a-i oferi o șansă la viață.

Cu o forță uimitoare, Benny a trecut peste această traumă, refăcându-se cu o demnitate rar întâlnită. Cu fiecare zi care trecea, își recăpăta zâmbetul din priviri și reușea, prin gingășia sa, să-i cucerească pe toți cei care îi ofereau sprijin. Din păcate, lupta lui nu s-a încheiat aici. Cancerul a revenit, iar veștile sunt departe de a fi ușor de dus.

Motanul are nevoie de un tratament costisitor

Singura cale de a-i oferi lui Benny o nouă șansă este un tratament complex de chimioradioterapie – un proces solicitant și costisitor, dar cu șanse reale, aplicat cu succes și în alte cazuri de către Asociația „Pisici pe creier”. Tratamentul presupune 3 până la 4 ședințe, în funcție de evaluarea specialiștilor de la Oncovet, iar fiecare ședință implică un cost uriaș: între 2.000 și 4.000 de lei.

Citește și: Salvare la minut! Un biet motănel a ajuns în stradă, dar un tânăr cu suflet mare și-a riscat viața să-l salveze – VIDEO

Pentru tânăra care îi este alături încă din prima zi – o studentă de doar 23 de ani – această luptă este una copleșitoare. Deși îi oferă lui Benny toată dragostea și grija pe care o are, povara financiară a acestui tratament depășește cu mult resursele oricărei persoane aflate în locul ei. Iar în fața unei astfel de bătălii, nimeni nu ar trebui să fie singur.

Citește și: NIH închide laboratoarele de experimentare acuzate că au ucis cu brutalitate mii de căței Beagle, în ultimii 40 de ani

Stăpâna lui a făcut apel la populație

„Buna seara, apelez la dvs. pentru ca nu mai am alte solutii. Daca se poate să acordati putin timp să ne citiți povestea….și să ne ajutati. Benny este un motan de 7 ani, blând și curajos, găsit pe o bancă și adoptat de mine, care a trecut deja printr-o încercare dureroasă: în vara lui 2024 a fost operat pentru un carcinom scuamos, o formă agresivă de cancer.

I s-a extirpat trufa în speranța unei salvări, iar Benny a dovedit o putere incredibilă de a merge mai departe. Din păcate, cancerul a recidivat. Acum, Benny are nevoie de un nou tratament pentru a avea o șansă la viață – investigații suplimentare, terapie oncologică și monitorizare atentă. Costurile sunt mari, iar resursele mele sunt limitate, fiind o studenta de 23 de ani. Va rog din toată inima daca puteți să ne ajutați”.

Puteți dona pentru Benny:

  • în contul RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
  • în contul RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
  • sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro.

Sursa foto: Facebook Pisici pe creier

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!