Pasărea gigantică despre care se credea că a dispărut în urmă cu 150 de ani ar putea fi doar un mit. Ce au demonstrat testele ADN? Foto: AI O pasăre uriașă, despre care oamenii de știință au crezut timp de aproximativ 150 de ani că a dispărut de pe Pământ, se află în centrul unei descoperiri surprinzătoare. Cercetătorii au analizat ADN-ul unor oase fosilizate și au ajuns la concluzia că acestea nu aparțineau unei specii dispărute, ci unei păsări care trăiește și astăzi în Europa. Este vorba despre o formă străveche de cocor, cunoscută sub denumirea științifică Grus primigenia. Oasele sale au fost considerate multă vreme dovezi ale existenței unei specii gigantice, diferite de cocorul comun întâlnit în prezent. Noile analize genetice indică însă o altă explicație. Rămășițele studiate aparțin, cel mai probabil, unor exemplare de cocor comun (Grus grus), care aveau dimensiuni mai mari decât păsările din zilele noastre. Descoperirea rezolvă o controversă veche din paleontologie și ridică o întrebare interesantă: câte alte specii considerate dispărute ar putea fi, de fapt, forme mai mari ale unor animale care încă trăiesc pe planeta noastră? Vezi și: Pasările care zboară cel mai sus. Pot întrece chiar și avioanele comerciale! Cum a apărut misterul cocorului uriaș considerat dispărut Povestea începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În anul 1871, biologul francez Alphonse Milne-Edwards a analizat mai multe fragmente osoase descoperite într-o peșteră din sudul Franței. Printre acestea se afla și un os de picior de pasăre, care i-a atras atenția prin dimensiunile sale neobișnuite. Acesta era mult mai lat și mai robust decât oasele cocorilor cunoscuți la acea vreme. Cercetătorul a comparat fosilele cu cele ale cocorului comun (Grus grus) și ale cocorului sarus (Antigone antigone). Diferențele de dimensiune i s-au părut suficient de mari pentru a concluziona că avea în față o specie distinctă. Așa a apărut denumirea Grus primigenia, atribuită unei păsări uriașe care ar fi trăit în Europa la sfârșitul ultimei ere glaciare. De atunci, identitatea acestei păsări a fost subiectul mai multor dezbateri științifice. Unii specialiști au susținut că fosilele aparțineau unei specii dispărute, în timp ce alții au luat în calcul posibilitatea ca acestea să provină de la exemplare neobișnuit de mari ale cocorului comun. ADN-ul vechi a oferit răspunsul pe care cercetătorii îl căutau Pentru a lămuri situația, o echipă coordonată de John Stewart, profesor de paleoecologie evolutivă la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie, a apelat la o metodă mult mai precisă decât simpla comparare a oaselor. Cercetătorii au analizat ADN-ul extras din 18 fosile de cocor descoperite în mai multe regiuni ale Europei. Printre locurile de proveniență s-au numărat Anglia, Țara Galilor, Franța, Germania și Insulele Baleare. Eșantioanele includeau atât oase ale unor cocori comuni de dimensiuni diferite, cât și câteva fragmente care fuseseră atribuite anterior presupusei specii Grus primigenia. Pentru a obține materialul genetic, specialiștii au prelevat o cantitate foarte mică de pulbere din interiorul oaselor. Ulterior, au extras ADN-ul și l-au analizat pentru a stabili cărei specii îi aparțineau păsările. Rezultatele au fost surprinzătoare. Cercetătorii nu au identificat diferențe genetice clare între exemplarele analizate. Inclusiv oasele considerate anterior dovezi ale existenței cocorului uriaș au prezentat caracteristici genetice specifice cocorului comun. Cu alte cuvinte, păsările nu reprezentau o specie separată, ci exemplare mai mari ale unei specii care există și astăzi. De ce erau cocorii din trecut mult mai mari decât cei actuali Una dintre explicațiile propuse de cercetători are legătură cu diferențele de dimensiune dintre masculi și femele. La cocori, masculii sunt, în general, mai mari decât femelele. Această diferență poate fi importantă atunci când oamenii de știință încearcă să identifice o specie doar pe baza dimensiunilor scheletului. Foto: Magnific.com În trecut, paleontologii nu aveau la dispoziție metodele moderne de analiză genetică. Ei se bazau în principal pe forma și mărimea oaselor pentru a stabili dacă două exemplare aparțineau aceleiași specii. Astfel, diferențele dintre masculii mari și femelele mai mici ar fi putut fi interpretate greșit ca dovezi ale existenței a două specii distincte. John Stewart și echipa sa consideră că această particularitate biologică ar fi contribuit la clasificarea greșită a fosilelor. Exemplarele mai mari au fost considerate reprezentantele unei specii dispărute, deși aparțineau, cel mai probabil, cocorului comun. Cercetătorii subliniază că ADN-ul oferă informații mult mai precise despre identitatea animalelor decât dimensiunile oaselor analizate separat. De ce au ajuns cocorii să fie mai mici de-a lungul timpului Descoperirea a rezolvat o parte importantă a misterului, dar a deschis o altă întrebare. Dacă aceste păsări aparțineau aceleiași specii, de ce exemplarele care au trăit în trecut aveau dimensiuni mai mari decât multe dintre cele întâlnite astăzi? Potrivit cercetătorilor, cocorii comuni au trecut printr-un proces treptat de reducere a dimensiunilor. Această schimbare pare să se fi produs în ultimele secole, iar specialiștii încearcă acum să identifice factorii care au contribuit la fenomen. Una dintre ipoteze vizează schimbările climatice. Modificarea temperaturilor și a condițiilor de mediu poate influența dezvoltarea și dimensiunea corporală a animalelor de-a lungul mai multor generații. O altă explicație posibilă este legată de activitatea umană. Transformarea habitatelor naturale, drenarea zonelor umede și modificarea terenurilor pot afecta resursele de hrană și condițiile în care trăiesc păsările. Zonele umede sunt deosebit de importante pentru cocori, deoarece le oferă locuri de hrănire și reproducere. Reducerea acestor habitate ar fi putut contribui la schimbările observate în timp. Totuși, oamenii de știință nu au stabilit încă o cauză certă. Clima și modificările produse de oameni reprezintă explicații posibile, dar sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma legătura dintre acești factori și reducerea dimensiunilor păsărilor. Fosila originală nu a putut fi analizată genetic Există totuși un detaliu important care trebuie luat în calcul. Cercetătorii nu au reușit să analizeze ADN-ul exemplarului original pe baza căruia Alphonse Milne-Edwards a descris specia Grus primigenia. Această fosilă este păstrată la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris. Din cauza valorii sale științifice și a importanței istorice, specialiștii nu au primit permisiunea de a preleva material din interiorul osului pentru analiza genetică. Prin urmare, concluziile cercetării se referă la cele 18 exemplare analizate, inclusiv la oasele atribuite anterior cocorului uriaș. Există încă o mică posibilitate ca fosila originală să aparțină unei specii diferite, însă rezultatele actuale fac această variantă puțin probabilă. Cercetătorii consideră că noile dovezi genetice oferă cea mai convingătoare explicație de până acum pentru identitatea acestor păsări preistorice. Descoperirea ar putea schimba modul în care sunt identificate speciile dispărute Studiul are implicații care depășesc cazul cocorului uriaș. El arată cât de ușor pot apărea erori atunci când o specie este identificată exclusiv pe baza dimensiunilor și formei oaselor. În trecut, numeroase păsări preistorice au fost descrise ca specii distincte tocmai pentru că fosilele lor prezentau diferențe fizice față de exemplarele actuale. Unele dintre aceste clasificări ar putea necesita o reevaluare. Analizele ADN ar putea demonstra că anumite animale considerate dispărute erau, de fapt, exemplare mai mari sau mai mici ale unor specii care au supraviețuit până în prezent. Cercetarea coordonată de John Stewart, realizată în colaborare cu specialiști de la Centrul de Paleogenetică din Stockholm, a fost publicată în revista științifică Royal Society Open Science. Rezultatele nu înseamnă că toate speciile dispărute identificate pe baza fosilelor au fost clasificate greșit. Ele arată însă că, în anumite situații, diferențele de dimensiune nu sunt suficiente pentru a demonstra existența unei specii separate. În cazul cocorului Grus primigenia, pasărea considerată dispărută de peste un secol și jumătate s-ar putea să nu fi fost niciodată o specie distinctă. Mai degrabă, ar fi fost o formă mai mare a cocorului comun, care continuă să trăiască în Europa și astăzi. Sursa: sciencealert