Reconstituire artistică a dinozaurului Spinosaurus în habitatul său preistoric, într-un peisaj acvatic. Foto: AI, Chat GPT Spinosaurus, dinozaurul din Jurassic Park III care a îngrozit milioane de spectatori, ar fi petrecut cea mai mare parte a vieții sub apă. Un nou studiu, realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, aduce dovezi surprinzătoare despre modul în care trăia acest prădător gigantic și ar putea schimba imaginea pe care o avem despre unul dintre cei mai neobișnuiți dinozauri care au existat vreodată. În filmul Jurassic Park III, Spinosaurus apare ca un monstru terestru, capabil să înfrunte chiar și un Tyrannosaurus rex. În realitate, povestea sa ar putea fi mult mai interesantă. De ani întregi, paleontologii încearcă să afle dacă acest dinozaur uriaș își petrecea timpul vânând pe uscat, pescuind în ape puțin adânci sau înotând și urmărindu-și prada sub apă. Acum, o cercetare publicată în revista științifică Current Biology aduce argumente noi în favoarea celei de-a treia ipoteze. Iar rezultatele nu se referă doar la Spinosaurus. Ele oferă indicii despre felul în care numeroase animale preistorice au trecut de la viața terestră la cea acvatică. Spinosaurus, dinozaurul din Jurassic Park III, ar fi trăit mai mult sub apă decât pe uscat Potrivit studiului relatat de The Independent pe 26 octombrie 2026, Spinosaurus ar fi avut un stil de viață puternic adaptat mediului acvatic. Cercetătorii au analizat proporțiile scheletelor unor animale actuale și dispărute, încercând să identifice caracteristicile asociate cu diferite moduri de viață. Rezultatele sugerează că Spinosaurus nu era doar un dinozaur care intra ocazional în apă pentru a prinde pești. El ar fi petrecut o mare parte din timp scufundat. Caleb Gordon, unul dintre autorii studiului, a explicat că rezultatele susțin ideea unui animal cu obiceiuri pronunțat acvatice, ceea ce ar putea întări ipoteza că își urmărea prada sub apă. Este o concluzie importantă, deoarece modul în care vâna Spinosaurus a fost intens dezbătut în ultimii ani. Un uriaș cu bot de crocodil și o „pânză” pe spate Spinosaurus este unul dintre cei mai spectaculoși dinozauri carnivori cunoscuți. A trăit în urmă cu aproximativ 113–94 de milioane de ani, în perioada Cretacicului, în regiuni care fac astăzi parte din nordul Africii. Avea un craniu alungit, cu un bot care amintea de cel al unui crocodil, și dinți potriviți pentru prinderea prăzii alunecoase, precum peștii. Dar trăsătura sa cea mai cunoscută era structura impresionantă de pe spate, formată din prelungiri foarte înalte ale vertebrelor, care susțineau o formațiune asemănătoare unei pânze. Rolul exact al acesteia rămâne discutat. Cercetătorii au propus mai multe explicații, inclusiv afișajul vizual și comunicarea între indivizi. Spinosaurus avea și o coadă cu o formă neobișnuită, interpretată în cercetări anterioare drept o posibilă adaptare pentru deplasarea prin apă. Toate aceste particularități au alimentat întrebarea: cât de acvatic era, de fapt, acest dinozaur? Cum a ajutat inteligența artificială la descifrarea misterului? Pentru noul studiu, oamenii de știință au examinat sute de exemplare fosile și moderne, păstrate la Yale Peabody Museum și în alte instituții din lume. Au folosit peste 11.000 de măsurători, alături de fotografii și scanări tomografice. Apoi au aplicat un model bazat pe inteligență artificială pentru a identifica relațiile dintre proporțiile scheletului și modul de viață al animalelor. Ideea este simplă, chiar dacă analiza este complexă. Animalele care trăiesc predominant în apă tind să dezvolte anumite adaptări anatomice, diferite de cele ale animalelor terestre. Unele au membre transformate în înotătoare. Altele prezintă modificări ale proporțiilor corpului, care le ajută să se deplaseze mai eficient prin apă. Comparând aceste caracteristici la animale al căror comportament este cunoscut, cercetătorii pot estima cum trăiau speciile dispărute. Metoda este deosebit de utilă în paleontologie, unde fosilele păstrează oasele, dar rareori oferă dovezi directe despre comportamentul unui animal. Totuși, inteligența artificială nu poate reconstitui cu certitudine fiecare moment din viața unui dinozaur. Rezultatele reprezintă estimări științifice bazate pe date anatomice. Vâna Spinosaurus ca un stârc sau ca un animal care se scufundă? Aceasta este una dintre marile controverse legate de Spinosaurus. O ipoteză susține că dinozaurul se deplasa mai ales pe malurile râurilor și prin ape puțin adânci, unde prindea pești, într-un mod comparabil cu cel al stârcilor. O altă ipoteză îl descrie drept un prădător capabil să se scufunde și să urmărească activ prada sub apă. Diferența este uriașă. În primul scenariu, Spinosaurus era în principal un animal terestru care profita de resursele din apă. În al doilea, apa reprezenta o parte esențială a mediului său de viață. Noul studiu oferă sprijin celei de-a doua interpretări. Cercetătorii au identificat caracteristici asociate cu un stil de viață foarte acvatic, sugerând că Spinosaurus ar fi petrecut cea mai mare parte a timpului scufundat. Cu toate acestea, dezbaterea nu este neapărat încheiată. Alte studii au interpretat diferit anatomia și capacitățile sale de înot. Descoperirea surprinzătoare: unele reptile marine trăiau și pe uscat Spinosaurus nu a fost singurul animal preistoric analizat. Cercetătorii au studiat și mezozaurii, reptile străvechi care au trăit în urmă cu aproximativ 290–274 de milioane de ani, în regiuni ce corespund astăzi unor părți din Africa de Sud și estul Americii de Sud. Mezozaurii sunt importanți pentru că se numără printre cele mai timpurii reptile cunoscute care s-au adaptat la mediul acvatic. Multă vreme, au fost considerați animale aproape complet dependente de apă. Dar noua analiză sugerează o imagine diferită. Membrele lor nu par să fi fost adaptate unei existențe exclusiv acvatice. Potrivit cercetătorilor, mezozaurii ar fi continuat să petreacă o parte importantă a timpului pe uscat, într-un mod comparabil, din perspectiva alternării mediilor, cu animalele semiacvatice actuale. Așadar, în timp ce Spinosaurus pare să fi fost mai acvatic decât sugerau unele interpretări, mezozaurii ar fi fost mai puțin acvatici decât se credea. De ce s-au întors unele animale în apă, după ce strămoșii lor au cucerit uscatul? Povestea evoluției nu este un drum cu sens unic. Primele vertebrate au evoluat în mediul acvatic, iar unele linii evolutive au dobândit treptat capacitatea de a trăi pe uscat. Dar, de-a lungul a milioane de ani, descendenții unor animale terestre au revenit în apă. Balenele și delfinii sunt exemple spectaculoase. Deși trăiesc în oceane, sunt mamifere care respiră aer și provin din strămoși tereștri. Focile, leii de mare și lamantinii ilustrează alte moduri în care mamiferele s-au adaptat vieții acvatice. În trecutul îndepărtat, diferite grupuri de reptile au trecut prin transformări asemănătoare. Cercetătorii numesc acest proces adaptare secundară la mediul acvatic. Studiul publicat în Current Biology sugerează că aceste tranziții au fost mai variate decât par la prima vedere. Unele animale au devenit puternic dependente de apă. Altele au continuat să folosească frecvent uscatul. Știai că? Spinosaurus și Tyrannosaurus rex nu s-au întâlnit niciodată În Jurassic Park III, Spinosaurus se confruntă cu celebrul T. rex într-o scenă devenită memorabilă. În realitate, cei doi dinozauri nu au trăit în aceeași perioadă și nici în aceeași regiune. Spinosaurus a trăit în nordul Africii, în prima parte a Cretacicului târziu și spre sfârșitul Cretacicului timpuriu, în timp ce Tyrannosaurus rex a apărut mult mai târziu, în America de Nord, cu aproximativ 68–66 de milioane de ani în urmă. Prin urmare, confruntarea dintre ei aparține exclusiv cinematografiei. Și mai interesant este că Spinosaurus nu era neapărat un echivalent african al lui T. rex. Anatomia sa sugerează o specializare ecologică diferită, strâns legată de mediile acvatice și de consumul de pește. Ce ne învață noul studiu despre animalele dispărute? Descoperirea arată cât de dificil este să reconstruim viața unor animale pe care nimeni nu le-a văzut vreodată. Un schelet poate dezvălui dimensiunea, forma corpului și anumite adaptări. Dar nu ne spune direct cât timp petrecea animalul în apă, cum își urmărea prada sau cât de des revenea pe uscat. De aceea, paleontologii combină tot mai multe metode: anatomie comparată, scanări CT, modelare biomecanică și analiză computerizată. Inteligența artificială poate identifica tipare greu de observat într-un volum uriaș de date, dar interpretarea rezultatelor rămâne responsabilitatea cercetătorilor. În cazul lui Spinosaurus, noua analiză adaugă un argument important în favoarea unui stil de viață predominant acvatic. Iar în cazul mezozaurilor, arată că unele reptile considerate complet adaptate la apă ar fi păstrat o legătură mai puternică cu uscatul. Poate că adevăratul Spinosaurus era mult mai puțin asemănător monstrului terestru din Jurassic Park III și mult mai apropiat de un prădător uriaș al apelor preistorice. Iar aceasta este una dintre cele mai fascinante părți ale paleontologiei: chiar și după milioane de ani, fosilele încă mai au povești noi de spus.