Basenji, câinele care nu latră și poate trăi până la 18 ani. Ce îl deosebește de alte rase și ce nevoi are: „Este foarte primitiv” EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Manole |
Basenji este un câine care nu latră, se atașează de familie și evită străinii. Sursa foto: Tierfotoagentur / B. Schwob, Tierfotoagentur / Alamy / Profimedia

Basenji este un câine care nu latră, se atașează de familie și evită străinii. Sursa foto: Tierfotoagentur / B. Schwob, Tierfotoagentur / Alamy / Profimedia

Basenji este un câine aparte. Nu latră ca majoritatea câinilor, este rezervat cu străinii și nu este întâlnit foarte des în România. În schimb, se atașează de familia lui și are un temperament care poate pune la încercare răbdarea stăpânului. Alin Dumitrescu, președintele Asociației Chinologice Sud-Vest și arbitru chinolog internațional pentru toate rasele, a explicat pentru zooland.ro ce îl deosebește de alte rase și ce trebuie să știe cei care își doresc un astfel de câine.

Basenji, rasa de câini care nu latră

Îți imaginezi un câine care nu latră? Probabil că, la început, sună ca un vis al vecinilor de bloc, dar el există. Totuși, nu este mut, ba chiar poate scoate sunete puternice. Basenji este un câine destul de primitiv, iar acest lucru îl face special.

„Basenjii sunt o rasă primitivă. Selecția umană a intervenit mai puțin și ei au păstrat mult din caracteristicile primordiale. Gândiți-vă că nici un fel de canidă sălbatică nu latră. Lupul, vulpea, șacalul nu latră. Lătratul este specific câinelui domestic. Din toate rasele canine, Basenji nu latră. Nu sunt muți, dar ei nu latră, ei urlă, scheună, fac toate sunetele de pe lume. Este un câine selectat în Congo, o zonă geografică foarte primitivă a umanității.

Ei au vânat aproape de triburile din Congo. Încă există în Congo populații de câini care seamănă a Basenji și trăiesc liberi semisălbatici. Basenji, de exemplu, trăiește 17-18 ani”, a explicat Alin Dumitrescu, președintele Asociației Chinologice Sud-Vest și crescător autorizat al rasei.

Cum se comportă Basenji cu familia și cu străinii

Fiind o rasă la care selecția umană a intervenit mai puțin, este posibil ca, la prima vedere, un Basenji să pară „prea independent”. În realitate, el este foarte apropiat de oameni, dar de cei pe care îi consideră „ai lui”.

„Partea primitivă a lor conferă un temperament puțin sălbatic. Basenjii nu sunt așa atașați de oameni. Ei sunt empatici cu câteva persoane. Nu vin să-i mângâi, stau mai retrași. Temperamentul ăsta este bazat pe un instinct de supraviețuire. Câinele, neștiind cine ești tu, de ce să vină la tine? Că poate îi faci rău.

El nu este independent, că depinde de noi, de oameni. Dar este un temperament mai retras. Basenjii au scăpat din curți, chiar și de la noi, și au stat peste o lună pe străzi, că n-a putut să-i prindă nimeni.

Basenji iubește familia, dar în momentul în care intră străini, va pleca. Nu o să dea din coadă, nu o să sară cu picioarele pe nimeni, decât pe cei care-i cunoaște foarte bine. Încrederea o oferă familiei și celor pe care-i cunoaște foarte bine”, a explicat specialistul.

„Sunt extrem de deștepți”

O altă trăsătură care îl face pe Basenji un câine aparte este inteligența. Înțelege multe lucruri observând ce se întâmplă în jurul lui, fără să fie nevoie să-i arăți mereu ce are de făcut. Totuși, asta nu înseamnă că va răspunde întotdeauna comenzilor. Alin Dumitrescu spune că Basenji are un temperament puternic și nu este un câine pe care să-l poți dresa cu ușurință:

„Sunt extrem de deștepți. Avem o femelă, care are acum 9 ani, și care se uită cu noi la televizor, la film. Pentru că Basenji este deștept genetic. El înțelege, fără a fi ghidat de om. Și observă tot ce se întâmplă în jur.

Basenjii nu se supun. Basenjii nu sunt câini care să fie dresați. Înțeleg pur și simplu, dar nu pot să fie dominați. Ei au un temperament foarte puternic.

De exemplu, masculii, când se întâlnesc cu un alt mascul… El e mic, are 10-12 kg, dar imediat începe să mârâie, exact ca un lup, și poate să-l atace. Tot pentru că domină”.

Poate trăi un Basenji la apartament?

Faptul că este un câine de talie relativ mică nu înseamnă că poate fi ținut într-un apartament fără să i se acorde suficient timp. Ca în cazul altor rase, contează câtă mișcare primește, dacă are parte de stimulare și dacă nevoile sale sunt respectate.

„El s-a numit inițial terrierul de Congo. S-a numit terrier pentru că, fiind mai mic, îl foloseau la vânătoare. Cel mai mult Basenji au avut undeva la 45-48 cm și maximum 20 kg.

Ei acum, ca talie, sunt mult mai mici. Au 10-12 kg și undeva la 40-42 cm. Dar Basenjii vânează orice mișcă. Toți câinii de vânătoare au nevoie de activitate. El, nefiind atât de mare, mai fuge și prin casă, dar e foarte bine să-l scoatem afară. Eu nu recomand nimănui să-l scoată și să-l lase liber, că vede o pisică, nu știu ce pasăre, și fuge”.

Basenji are nevoie de un om activ și nu suportă singurătatea

Nu latră, dar urlă, mai ales atunci când este singur. De aceea, Basenji are nevoie de un om cu multă răbdare și care-i poate oferi mult timp și atenție. Dar el se poate bucura și de prezența unui alt animal, inclusiv a unei pisici.

„Basenji e pentru un om cu foarte multă răbdare și care să iubească foarte mult câinii, pentru că în primii 6-7 luni de viață au nevoie de foarte multă răbdare, că nu suportă singurătatea. Cu cât Basenji e mai primitiv, cu atât pentru el singurătatea este mai grea.

În general, au nevoie de cineva care să nu îl lase singur. Și un om care să aibă răbdare, pentru că la început sunt agitați. După un an-un an și jumătate, se liniștesc, dorm mai mult. Dar când sunt tineri, sunt foarte, foarte activi”, a spus Alin Dumitrescu.

Citește și: Îți lași câinele singur acasă cât timp ești la serviciu? Ce trebuie să faci înainte să pleci și ce obiecte din casă îi pot pune viața în pericol. Laura Ilcu, medic veterinar: „Multe accidente pot fi prevenite” EXCLUSIV

Ce probleme de sănătate pot apărea la Basenji

Printre problemele de sănătate despre care a vorbit specialistul se numără sindromul Fanconi și atrofia progresivă a retinei. Alin Dumitrescu susține că selecția a contribuit la reducerea frecvenței acestor afecțiuni, însă riscurile genetice nu trebuie considerate eliminate.

„Basenjii sunt foarte sănătoși. Inclusiv ciclul menstrual, la câinii familiari este o dată la șase luni, la Basenji este o dată pe an, cum e la lup și la șacal.

(…) Specialiștii au detectat două mari probleme care prin selecție nu mai există. Una este o problemă care se numește sindromul Fanconi, o problemă a rinichilor, pe care au depistat-o la rasă acum 30 de ani. Dar, prin selecție, nu mai există. Și mai există o problemă a retinei care se numește PRA, adică atrofia progresivă a retinei. Și câinele poate să ajungă, în timp, orb. Dar și asta s-a selectat în timp și nu au fost montate exemplare cu aceste probleme. Apare foarte, foarte rar”.

Basenji nu suportă frigul

În schimb, temperaturile scăzute pot fi o problemă pentru un Basenji, mai ales dacă este obișnuit să stea mult timp afară. Blana sa foarte scurtă nu îi oferă prea multă protecție împotriva frigului, așa că are nevoie de atenție în sezonul rece.

„Problema lor cea mai mare este cu frigul. Fiind o rasă africană, au un păr extrem de scurt. Tot părul lor este tector, așa se numește, doar păr de suprafață.

Dar și acest tector e foarte scurt. Undeva la 5-6 milimetri. N-are niciun centimetru. Și este destul de aspru, deci nu este un păr mătăsos și nu-l protejează deloc de frig.

El nu rezistă deloc la frig, când sunt sub 5-6 grade, începe să tremure foarte rău. Și la sub 10 grade unii tremură. Cu căldura nu au probleme deloc. Foarte rar vezi un Basenji care gâfâie la 40 grade. El stă în soare, adică se încinge de zici că a luat foc și se simte ca acasă. Dar frigul îi omoară. Dezvoltă pneumonii puternice, plămânii sunt afectați și nu poate să trăiască în frig”.

Având această blăniță scurtă, un Basenji nu are nevoie să fie tuns, nici nu este recomandat. În schimb, poate fi spălat ori de câte ori se murdărește și este necesar.

„Eu recomand, în general, șampoanele cât mai antialergice. Pentru că având părul atât de scurt, orice e mai aproape de pielea lor. Se și zgârie ușor”, a completat specialistul.

Basenji poate dezvolta alergii la mirosuri

În ceea ce privește alergiile unui Basenji, acestea sunt mai puțin alimentare și mai mult cauzate de mirosuri, conform lui Alin Dumitrescu:

„Basenji nu au o problemă de alimentație aproape deloc. Eu am întâlnit doar niște alergii obținute din mirosuri. Fiind așa primitivi, ei au simțurile foarte, foarte profunde, să zic așa. Adică totul este la un alt nivel. Apropiindu-se de canidele sălbatice, se întâmplă dacă simt un miros foarte puternic, să strănute des și unii fac și mici alergii. La bot se pot umfla puțin sau ochișorii se pot umfla”.

Citește și: Câini rezistenți și ușor de întreținut. Rasele cu cea mai bună stare de sănătate

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!

CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RTP8000
RTP8000