Caii sălbatici și măgarii sapă după apă în deșert. Foto: pexels.com Când căldura verii seacă pâraiele din deșertul Sonoran, caii sălbatici și măgarii recurg la o strategie surprinzătoare pentru a găsi apă: sapă gropi în sol până ajung la pânza freatică. Aceste fântâni naturale improvizate nu îi ajută doar pe cei care le-au săpat, ci pot deveni surse importante de apă pentru numeroase animale. Un studiu realizat în Arizona a arătat că, în anumite locuri, ele au asigurat până la 74% din apa de suprafață disponibilă și au atras 57 de specii de vertebrate, de la păsări cântătoare la pume. Cercetarea, relatată de Science News și prezentată de Universitatea de Stat din Arizona, aduce o perspectivă neașteptată asupra rolului cailor și măgarilor sălbatici în ecosistemele aride. Deși aceste animale pot afecta vegetația și fauna nativă, comportamentul lor de căutare a apei pare să ofere, în anumite condiții, un sprijin important pentru alte specii în perioadele secetoase. Cum sapă caii sălbatici și măgarii după apă în deșert Ideea studiului a pornit de la o observație făcută în 2014 de ecologul Erick Lundgren. Acesta a văzut măgari sălbatici săpând în solul uscat și s-a întrebat dacă gropile rezultate ar putea deveni surse de apă și pentru alte animale. Pentru a afla răspunsul, Lundgren și colegii săi au urmărit aceste fântâni săpate de cabaline, analizând suprafața ocupată de apă în comparație cu cea disponibilă în cursurile de apă alimentate de izvoare subterane. Cercetarea s-a desfășurat în patru zone din deșertul Sonoran, în Arizona, pe parcursul a trei veri, între 2015 și 2018, perioadă în care temperaturile și precipitațiile au modificat considerabil disponibilitatea apei. Rezultatele au arătat că gropile săpate de animale pot avea o contribuție semnificativă la alimentarea cu apă a ecosistemului. Într-unul dintre locurile analizate, acestea au devenit singura sursă de apă potabilă pentru fauna sălbatică după ce un pârâu s-a secat. Într-o altă zonă, fântânile au furnizat până la 74% din apa de suprafață disponibilă. Cercetătorii au mai constatat că prezența lor a redus, în medie, cu 843 de metri distanța dintre sursele de apă accesibile. Într-un mediu în care râurile și pâraiele seacă frecvent în perioadele caniculare, această diferență poate conta enorm. Animalele nu mai sunt nevoite să parcurgă distanțe atât de mari pentru a găsi apă, iar presiunea asupra puținelor surse rămase se poate reduce. Citește și: Cum au revenit măgarii sălbatici în deșertul Negev după patru decenii: de la 28 de exemplare la peste 300 57 de specii au fost surprinse folosind fântânile Caii sălbatici și măgarii recurg la o strategie surprinzătoare pentru a găsi apă: sapă gropi în sol până ajung la pânza freatică. Foto: pexels.com Pentru a afla câte animale beneficiază de aceste surse de apă, cercetătorii au instalat camere de monitorizare în cinci zone din deșerturile Sonoran și Mojave. Acestea au înregistrat activitatea animalelor în apropierea fântânilor săpate de cabaline, pe malurile râurilor și în locuri uscate, fără surse de apă. În total, camerele au surprins 57 de specii de vertebrate care au băut din fântânile respective. Printre vizitatori s-au numărat păsări cântătoare migratoare, cerbi catâr, pume și chiar un urs negru. Numărul speciilor observate la aceste fântâni a fost aproximativ egal cu cel înregistrat în apropierea cursurilor de apă. În schimb, a fost cu 64% mai mare decât în zonele uscate folosite pentru comparație. Descoperirea sugerează că gropile săpate de caii și măgarii sălbatici nu sunt doar mici rezerve de apă pentru aceste animale. În perioadele în care sursele naturale se împuținează, ele pot deveni adevărate puncte de întâlnire pentru fauna deșertului. Lundgren a declarat pentru Science News că a băut uneori chiar el din aceste fântâni, descriind apa ca fiind rece și mai curată decât cea din anumite alte surse. Observația sa nu reprezintă însă o recomandare pentru consumul de apă netratată din deșert, care poate conține microorganisme sau contaminanți. Fântânile săpate de animale pot ajuta și copacii Efectele acestor gropi nu se limitează la accesul animalelor la apă. Cercetătorii au descoperit că unele fântâni abandonate pot crea condiții favorabile pentru dezvoltarea puieților de plop american (cottonwood), copaci care au nevoie de sol umed și de spațiu liber pentru a se dezvolta. În mod obișnuit, acești arbori se instalează mai ușor în zonele cu sol descoperit, unde apa și lumina nu sunt disputate de o vegetație deja dezvoltată. Inundațiile pot crea asemenea suprafețe, însă în locurile unde barajele reduc frecvența viiturilor, oportunitățile de regenerare naturală pot deveni mai rare. La unul dintre siturile studiate, cercetătorii au observat puieți de plop crescuți în gropile săpate de cabaline. Unii au supraviețuit verii și au ajuns la înălțimi de până la doi metri. Rezultatele indică faptul că o fântână poate influența mediul chiar și după ce animalul care a săpat-o a plecat. Prin acumularea umezelii într-o porțiune de teren deschis, aceasta le poate oferi plantelor tinere o șansă mai mare de supraviețuire. Universitatea de Stat din Arizona descrie astfel de animale drept „ingineri ai ecosistemelor”, un termen folosit pentru speciile care își modifică mediul în moduri ce influențează și alte organisme. Un exemplu cunoscut este cel al castorilor, ale căror baraje schimbă cursul apei și creează habitate noi. Efectele cailor și măgarilor sunt mai puțin spectaculoase, dar fântânile lor pot modifica accesul la resurse în regiunile aride. Citește și: Ce s-a întâmplat când 500 de țestoase au fost eliberate în deșertul Sahara, după ce ecologii s-au chinuit să planteze sute de copaci? Caii și măgarii sălbatici pot afecta și speciile native Rezultatele indică faptul că o fântână poate influența mediul chiar și după ce animalul care a săpat-o a plecat. Foto: pexels.com Descoperirile nu înseamnă că aceste animale sunt lipsite de efecte negative asupra mediului. Caii și măgarii au fost introduși în America de Nord, iar cercetările au documentat și consecințele pe care le pot avea asupra ecosistemelor fragile. Prin pășunat și călcare, ele pot deteriora vegetația nativă, pot contribui la eroziunea solului și pot concura cu animalele locale pentru hrană și apă. Impactul lor depinde însă de caracteristicile fiecărei regiuni și de condițiile în care trăiesc. Ecologul Jeffrey Beck, care nu a participat la studiul din Arizona, a atras atenția că efectele pot fi diferite de la un ecosistem la altul. Cercetările sale din Red Desert, în statul american Wyoming, au analizat situații în care caii sălbatici pot îndepărta antilopele pronghorn de sursele de apă. Prin urmare, beneficiile observate în deșertul Sonoran nu pot fi generalizate automat. În unele locuri, săparea gropilor poate crea noi surse de apă, în timp ce în altele accesul la apa subterană poate fi dificil, iar prezența cabalinelor poate accentua competiția cu speciile native. Această diferență este importantă într-o dezbatere în care caii și măgarii sălbatici sunt adesea prezentați fie exclusiv ca o problemă ecologică, fie ca animale care contribuie la echilibrul naturii. În realitate, impactul lor poate include atât efecte negative, cât și beneficii locale. Ce înseamnă asta pentru viitorul ecosistemelor deșertice Studiul nu susține renunțarea la măsurile de gestionare a populațiilor de cai și măgari sălbatici. Cercetătorii atrag însă atenția că eliminarea unei specii dintr-un ecosistem poate avea și consecințe mai puțin evidente, inclusiv asupra modului în care apa este distribuită în peisaj. Dacă fântânile săpate de aceste animale oferă apă pentru zeci de alte specii, modificarea numărului lor ar putea influența și accesul faunei locale la resurse în timpul secetei. Pentru a înțelege amploarea acestor efecte, sunt necesare cercetări suplimentare, desfășurate pe perioade mai lungi și în mai multe tipuri de ecosisteme. Între 2015 și 2018, cercetătorii au constatat că fântânile săpate de caii și măgarii sălbatici puteau asigura o mare parte din apa de suprafață disponibilă în anumite zone din Arizona și atrăgeau 57 de specii de vertebrate. Descoperirea nu tranșează dezbaterea privind impactul acestor animale introduse în America de Nord, dar arată că o strategie de supraviețuire poate crea, uneori, resurse neașteptate pentru numeroase alte viețuitoare. Pe măsură ce perioadele secetoase pun o presiune tot mai mare asupra ecosistemelor aride, înțelegerea acestor interacțiuni ar putea deveni esențială pentru protejarea biodiversității.