Doi castori au schimbat o pădure din North Yorkshire. Ce s-a întâmplat cu apa, plantele și animalele în doar cinci ani

Doi castori eurasiatici eliberați în 2019 într-o pădure din North Yorkshire au transformat treptat peisajul din jurul lor. În cinci ani, animalele au construit baraje, au creat iazuri și zone umede și au modificat felul în care apa era reținută și eliberată în natură.

Efectele nu s-au limitat însă la peisaj. Un studiu publicat în luna iunie în revista Ecohydrology arată că activitatea castorilor a fost asociată cu o reducere de 46,6% a debitului maxim median al apei în avalul zonei monitorizate și cu o creștere de 417% a debitului de bază.

Cercetătorii au urmărit timp de cinci ani nu doar mișcarea apei, ci și schimbările produse asupra vegetației, calității apei și faunei. Rezultatele oferă o imagine detaliată asupra modului în care castorii pot remodela un ecosistem atunci când au la dispoziție suficient spațiu pentru a-și construi barajele și iazurile.

Experimentul din pădurea Cropton

În aprilie 2019, doi castori eurasiatici au fost eliberați într-o incintă împădurită de aproximativ 10 hectare din Cropton Forest, în Yorkshire. Zona includea 824 de metri din cursul de apă Sutherland Beck și avea deja mai multe structuri construite de oameni pentru încetinirea apei și reducerea riscului de inundații.

Castorii au început rapid să modifice locul. Au doborât copaci, au schimbat traseul apei și, pe parcursul experimentului, au construit șase baraje.

În jurul acestor construcții au apărut iazuri și suprafețe mai umede. Apa nu mai circula doar pe canalul principal, ci era reținută în mai multe puncte și se putea răspândi către zonele din apropiere.

Cercetătorii au monitorizat permanent modificările, comparând cantitatea de apă care intra în incintă cu cea care ieșea. În paralel, au urmărit nivelul apei, capacitatea de stocare, barajele, vegetația, calitatea apei și prezența animalelor.

Citește și: Castorii, soluția naturală neașteptată în lupta cu schimbările climatice?

Barajele au schimbat circuitul apei în pădure

Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului a fost legată de modul în care zona reacționa la perioadele cu multă sau puțină apă.

Debitului maxim median i-a fost înregistrată o scădere de 46,6% între intrarea și ieșirea din incintă. Cercetătorii subliniază însă că această valoare reflectă efectul combinat al întregii zone, inclusiv al structurilor construite anterior de oameni, și nu poate fi atribuită exclusiv barajelor castorilor.

Activitatea animalelor a mărit cantitatea de apă reținută în peisaj și a permis răspândirea acesteia către lunca inundabilă și alte suprafețe din apropierea cursului de apă. În loc să se deplaseze rapid într-o singură direcție, o parte din apă a fost stocată și eliberată treptat.

Acest efect a devenit și mai evident în perioadele cu debite scăzute. Debitul de bază, adică apa care continuă să alimenteze cursul de apă între două perioade de precipitații, a fost cu 417% mai mare în aval decât în zona de intrare.

În perioadele secetoase, cantitatea de apă care ieșea din incintă ajungea să fie de aproximativ cinci ori mai mare decât cea care intra. Cercetătorii au legat diferența de apa acumulată în peisaj și eliberată ulterior, mai lent.

Astfel, sistemul creat în jurul barajelor a funcționat ca un fel de rezervor natural, capabil să rețină apă în perioadele umede și să o elibereze treptat ulterior.

Dintr-o pădure obișnuită, într-un mozaic de habitate

Schimbările nu au fost vizibile doar pe cursul apei. Pe măsură ce castorii au doborât copaci și au construit baraje, în interiorul incintei s-au format mai multe tipuri de habitate: ape curgătoare, iazuri, zone mlăștinoase și suprafețe în care vegetația a început să se regenereze.

În 2019, doar 12 dintre cele 102 puncte fixe urmărite de cercetători erau clasificate drept zone cu vegetație de mlaștină, apă deschisă sau teren mlăștinos. Până în 2023, numărul ajunsese la 29.

Și diversitatea plantelor acvatice a crescut. În iazuri au fost identificate 20 de specii, față de 15 la începutul experimentului. Două specii au dispărut însă local, ceea ce arată că transformarea habitatului nu a avut aceeași consecință pentru toate plantele.

Doborârea copacilor a permis, totodată, pătrunderea unei cantități mai mari de lumină până la nivelul solului. Împreună cu apariția zonelor umede, acest lucru a contribuit la formarea unui peisaj mai divers decât cel existent înaintea introducerii castorilor.

Citește și: Castorii, puşi la treaba în SUA. La ce şi-au dovedit utilitatea

Apa s-a schimbat, iar fauna a reacționat

Cercetătorii au observat și modificări ale caracteristicilor apei. Turbiditatea mediană a scăzut de la 13 la 9 NTU în avalul incintei, ceea ce reprezintă o reducere de aproximativ 31%.

Au fost înregistrate, de asemenea, modificări ale nivelului de oxigen dizolvat, pH-ului, conductivității și temperaturii apei. Unele dintre aceste diferențe au variat în funcție de anotimp și au fost mai evidente în timpul iernii.

Schimbarea habitatului a fost reflectată și în monitorizarea biodiversității. Analizele ADN-ului de mediu au identificat 39 de taxoni de vertebrate în zona de la Cropton, față de 33 în zona de comparație Pickering Beck.

Probele prelevate în zona experimentului au indicat prezența a patru amfibieni, 19 păsări, nouă specii de pești și 14 mamifere.

Un caz interesant a fost cel al liliecilor. Numărul acestora a crescut în anumite locații și perioade în care activitatea recentă a castorilor era prezentă în apropiere. Cercetătorii consideră că peisajul mai deschis, diversificarea habitatelor sau o disponibilitate mai mare a insectelor ar putea explica această asociere.

Și în cazul vidrelor au fost observate mai multe înregistrări video pe parcursul experimentului, însă autorii studiului avertizează că poziționarea camerelor s-a schimbat în timpul cercetării, astfel că rezultatul trebuie interpretat cu prudență.

Castorii au înlocuit o parte din rolul structurilor

Un aspect important al experimentului este că zona nu era complet „naturală” înainte de sosirea castorilor. În pădure existau deja structuri din lemn și alte amenajări menite să încetinească apa și să contribuie la reducerea riscului de inundații.

În timp, unele dintre acestea s-au degradat și au pierdut o parte importantă din capacitatea de stocare.

Barajele construite de castori au compensat această pierdere. Potrivit studiului, activitatea animalelor a dus la aproximativ dublarea volumului de apă stocat în zonă și a compensat mai mult decât suficient reducerea capacității produsă prin degradarea structurilor mai vechi.

Nici barajele castorilor nu au rămas neschimbate. Unele au fost distruse sau străpunse, în timp ce animalele au construit altele în locuri noi. Pentru cercetători, tocmai această schimbare permanentă este una dintre caracteristicile importante ale habitatelor create de castori.

Spre deosebire de o structură fixă, un baraj construit de animale se modifică permanent pe măsură ce castorii îl repară, îl extind sau construiesc alte baraje în apropiere.

Castorul eurasiatic, revenit și în România

Experiența din North Yorkshire este relevantă și pentru România, unde castorul eurasiatic (Castor fiber) a revenit după ce dispăruse din fauna țării. Reintroducerea la nivel național a fost realizată în perioada 1998-2003, iar în anii 2021-2024 au fost translocate alte 62 de exemplare în județul Argeș, pe râurile Dâmbovița, Argeșel și Râul Târgului.

În România, castorul este o specie strict protejată, iar existența sa poate aduce atât beneficii ecologice, cât și situații care necesită gestionare atunci când animalele ajung în apropierea infrastructurii sau a zonelor locuite. În 2025, de exemplu, autoritățile din Oradea au analizat soluții pentru limitarea impactului unei familii de castori asupra unor arbori de pe malul Crișului Repede, fără îndepărtarea ilegală a animalelor.

Importanța speciei este reflectată și de faptul că, în 2026, Ministerul Mediului a anunțat pregătirea unui proiect dedicat conservării castorului eurasiatic, cu o finanțare care poate ajunge la 5 milioane de euro.

Cât de mult poate schimba castorul un ecosistem!

În cazul celor doi castori din Cropton Forest, schimbarea nu s-a rezumat la cele șase baraje construite în cinci ani. Activitatea lor a modificat traseul apei, a crescut capacitatea peisajului de a stoca apă, a extins suprafețele umede și a schimbat condițiile în care trăiesc plantele și animalele.

Studiul nu demonstrează că fiecare baraj de castor va produce exact aceleași efecte în orice râu sau pădure. Rezultatele depind de caracteristicile locului, de debit, de vegetație și de modul în care este deja amenajat cursul de apă.

Experimentul din North Yorkshire arată însă cât de puternică poate fi influența unei specii asupra mediului în care trăiește. În doar cinci ani, doi castori au transformat o zonă împădurită de 10 hectare într-un peisaj cu mai multe iazuri, zone umede și habitate, schimbând în același timp felul în care apa era reținută și eliberată.