Animalele de la grădina zoologică ilegală din Dâmbovița au fost ridicate. Sursa foto: captură video YouTube Antena 3 O menajerie amenajată ilegal în localitatea Picior de Munte, județul Dâmbovița, a intrat în atenția autorităților după o serie de controale în urma cărora au fost descoperite mai multe nereguli grave. Printre animalele găsite se numără lei, tigri și urși, iar inspectorii au reclamat inclusiv condiții improprii de adăpostire și lipsa documentelor pentru unele dintre exemplare. Garda Națională de Mediu a anunțat aplicarea unor sancțiuni în valoare totală de 220.000 de lei și sesizarea organelor de urmărire penală. Acțiunea s-a desfășurat împreună cu procurorii, polițiștii și reprezentanții autorităților sanitar-veterinare. Cazul nu este unul nou pentru autorități. În iulie 2025, Garda de Mediu amendase aceeași menajerie cu 120.000 de lei pentru funcționarea fără autorizație și pentru condițiile necorespunzătoare în care erau ținute animalele. Amenzi de 220.000 de lei pentru nereguli Potrivit Gărzii Naționale de Mediu, controalele succesive au arătat că amplasamentul funcționa fără autorizație de mediu și că măsurile dispuse anterior nu au fost respectate. Șeful Gărzii Naționale de Mediu, comisarul general Andrei Corlan, a descris condițiile în care erau ținute animalele drept „mizere, total neconforme”. „Am îndepărtat un pericol pentru animalele care au fost ținute în spații care nu îndeplineau condițiile minime, de multe ori fără apă şi hrană chiar, dar şi un pericol pentru oamenii care se întâmpla să viziteze acest amplasament total ilegal”, a declarat comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu. Sancțiunile aplicate în urma controalelor au fost împărțite astfel: 60.000 de lei pentru lipsa actelor de reglementare, alți 60.000 de lei pentru neasigurarea condițiilor corespunzătoare de viață pentru animale și 100.000 de lei pentru neîndeplinirea la termen a măsurilor impuse de comisarii de mediu. Citește și: Tigru siberian, filmat liber într-o curte din Dâmbovița. Poliția a deschis dosar penal Ce animale au fost găsite în menajerie Printre animalele găsite se numără lei, tigri și urși. Sursa foto: captură video YouTube Antena 3 În urma verificărilor, autoritățile au identificat mai multe animale sălbatice pentru care, potrivit Gărzii de Mediu, nu au fost prezentate documente justificative privind proveniența. Este vorba despre: doi lei masculi și două leoaice; un pui de tigru; un urs și o ursoaică. Inspectorii au mai constatat că un leu mascul era ținut fără respectarea condițiilor minime prevăzute de legislație, iar doi pui de tigru fuseseră lăsați în libertate. O femelă de babuin ar fi fost, de asemenea, expusă publicului, imobilizată în lesă și fără un spațiu corespunzător, apă sau hrană. Autoritățile susțin că fundația care figura în acte ca deținător al animalelor a refuzat să pună la dispoziție documentele privind proveniența acestora, precum și alte acte solicitate în cadrul verificărilor. Un pui de tigru mort, ascuns într-o ladă frigorifică Una dintre cele mai grave constatări făcute de comisarii de mediu a fost descoperirea cadavrului unui pui de tigru. „Administratorul a încălcat măsura interzicerii înstrăinării. La controlul din septembrie, comisarii au descoperit cadavrul unui pui de tigru ascuns într-o ladă frigorifică, iar al doilea pui fusese mutat ilegal într-o clinică, fără notificarea autorităţilor”, a transmis Garda Națională de Mediu. Instituția susține că au fost încălcate inclusiv măsuri cu caracter permanent stabilite anterior în sarcina fundației. Animalele au fost preluate și duse în alte centre Amplasamentul funcționa fără autorizație de mediu și că măsurile dispuse anterior nu au fost respectate. Sursa foto: captură video YouTube Antena 3 După evaluarea exemplarelor și identificarea acestora prin microcipare, animalele au fost pregătite pentru a fi scoase din menajeria ilegală. Operațiunea a beneficiat de sprijinul unor organizații specializate, iar animalele au fost tranchilizate acolo unde a fost necesar. Cei patru lei urmează să fie transportați la Grădina Zoologică din Galați, în timp ce cei doi urși vor ajunge la Sanctuarul de Urși de la Zărnești. Măsura este menită să scoată animalele din spațiile considerate necorespunzătoare și să le ofere condiții adecvate de îngrijire. Citește și: Grădină zoologică ilegală în Dâmbovița. Animalele sălbatice erau ținute în cuști, în condiții deplorabile Garda de Mediu a făcut și plângere penală Pe lângă sancțiunile contravenționale, autoritățile au decis să sesizeze procurorii. „Pe lângă amenzile aplicate, comisarii GNM – Comisariatul General au dispus măsuri clare: Interzicerea deschiderii sau prezentării publice a colecţiei de animale fără autorizaţie de mediu (art. 9, alin. 1 din Legea 191/2002). Interzicerea definitivă a înstrăinării sau reproducerii animalelor din colecţie. Înaintarea unei sesizări penale în temeiul art. 52, alin. a, lit. d din OUG 57/2007, sub suspiciunea de deţinere, transport sau vânzare a exemplarelor luate ilegal din natură”, precizează Garda de Mediu. Ancheta urmează să stabilească exact cum au ajuns animalele în posesia fundației și dacă au fost încălcate prevederile legislației privind fauna sălbatică și protecția mediului. Menajeria fusese amendată și în 2025 Problemele de la Picior de Munte erau cunoscute de autorități încă de anul trecut. În perioada 16-17 iulie 2025, Garda Națională de Mediu, împreună cu reprezentanți ai autorităților sanitar-veterinare, Poliției și Poliției Animalelor, a efectuat un control la centrul aparținând International Wildlife Foundation. Atunci a fost aplicată o amendă de 120.000 de lei pentru funcționarea ilegală și neregulile constatate. Potrivit informațiilor prezentate acum de Garda de Mediu, unele dintre problemele constatate atunci au continuat, iar măsurile obligatorii dispuse de inspectori nu ar fi fost îndeplinite la termen. Cazul a ajuns astfel în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care coordonează cercetările. Cei patru lei urmează să fie transportați la Grădina Zoologică din Galați, în timp ce cei doi urși vor ajunge la Sanctuarul de Urși de la Zărnești. Sursa foto: captură video YouTube Antena 3 În dosar au fost audiate și persoane publice Ancheta a căpătat amploare în acest an. În luna iunie, Nuțu Cămătaru și Dani Mocanu au fost audiați la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în legătură cu acest dosar. Potrivit informațiilor prezentate în cadrul anchetei, Dani Mocanu ar fi luat animale de la această menajerie pentru videoclipuri. Deocamdată, cercetările trebuie să stabilească responsabilitățile fiecărei persoane implicate și modul în care animalele au fost deținute, transportate sau transferate. O menajerie transformată într-un caz penal Situația de la Picior de Munte arată că deținerea unor animale sălbatice nu poate fi făcută după regulile unei gospodării obișnuite. Pentru astfel de exemplare sunt necesare documente privind proveniența, condiții speciale de adăpostire și respectarea legislației de mediu și de protecție a animalelor. În cazul de față, autoritățile susțin că neregulile au continuat chiar și după controalele și sancțiunile anterioare. Acum, pe lângă amenzile de 220.000 de lei, procurorii trebuie să stabilească dacă faptele constatate constituie infracțiuni și cine răspunde pentru acestea.