Cum reușesc unele animale să supraviețuiască celor mai puternice otrăvuri din natură. Foto: AI Șerpi care mănâncă broaște extrem de toxice, veverițe imune la veninul șerpilor cu clopoței sau insecte care transformă otrava plantelor în armă de apărare. Toate acestea fac parte dintr-o adevărată cursă a supraviețuirii, desfășurată de milioane de ani în natură. Cercetătorii încep acum să înțeleagă mecanismele prin care aceste animale rezistă unor toxine letale, iar descoperirile ar putea contribui inclusiv la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente pentru intoxicațiile la oameni. Șerpi care au mâncat broaște otrăvitoare Totul a pornit de la un experiment realizat cu zece șerpi regali de sol (Erythrolamprus reginae), capturați din Amazonul columbian. După câteva zile fără hrană, cercetătorii le-au oferit o pradă aparent imposibil de consumat: broaște otrăvitoare cu trei dungi (Ameerega trivittata), a căror piele conține toxine extrem de periculoase. Aceste substanțe atacă proteine esențiale din celule și pot fi fatale pentru majoritatea animalelor. Rezultatul i-a surprins pe oamenii de știință. Șase dintre șerpi au refuzat complet hrana și au preferat să rămână flămânzi. Ceilalți patru au atacat broaștele, însă înainte de a le înghiți le-au frecat insistent de pământ, un comportament despre care biologii cred că reduce cantitatea de toxine de pe piele. Dintre cei patru șerpi care au mâncat broaștele, trei au supraviețuit fără probleme, semn că organismul lor poate neutraliza toxinele rămase. Citește și: Cea mai toxică algă testată vreodată? Ar fi provocat dezastrul ecologic care a ucis peste un milion de animale marine Natura poartă un război chimic Totul a pornit de la un experiment realizat cu zece șerpi regali de sol (Erythrolamprus reginae), capturați din Amazonul columbian. Foto: pexels.com Potrivit biologilor, organismele vii folosesc substanțe toxice pentru a se apăra sau pentru a vâna de sute de milioane de ani. Inițial, microorganismele produceau compuși chimici pentru a elimina concurența sau pentru a ataca celulele gazdelor. Ulterior, plantele au început să producă toxine împotriva erbivorelor, iar animalele și-au dezvoltat propriile arme chimice pentru a-și prinde prada sau pentru a se proteja de prădători. În paralel, alte specii au evoluat astfel încât să poată rezista acestor otrăvuri, iar unele au ajuns chiar să le stocheze și să le folosească în avantajul lor. „Doar câteva miligrame dintr-o singură substanță pot schimba complet relațiile dintre speciile dintr-un ecosistem”, explică biologul evoluționist Rebecca Tarvin, de la Universitatea California, Berkeley. Cum devin animalele imune la toxine Unele specii produc singure substanțele toxice, precum broaștele râioase, care sintetizează compuși capabili să blocheze funcționarea normală a celulelor. Altele, precum peștii-balon, își datorează toxicitatea bacteriilor care trăiesc în organismul lor. Există însă și animale care își obțin toxinele din hrană. Este cazul broaștelor otrăvitoare, care consumă insecte și acarieni toxici și acumulează substanțele în piele. Pentru a nu se intoxica, aceste animale și-au modificat, de-a lungul evoluției, structura unor proteine esențiale, astfel încât toxinele să nu le mai poată afecta. Citește și: Peștele toxic care pune în alertă Grecia: specia periculoasă se răspândește rapid în zonele turistice din Marea Mediterană Proteine speciale și „bureți” care absorb otrava Organismele vii folosesc substanțe toxice pentru a se apăra sau pentru a vâna de sute de milioane de ani. Foto: pexels.com În cazul șerpilor studiați în Columbia, cercetătorii cred că secretul se află în ficat. Experimentele de laborator sugerează că ficatul produce enzime capabile să transforme toxinele în substanțe inofensive, într-un mod asemănător cu felul în care organismul uman metabolizează alcoolul sau nicotina. O altă ipoteză este existența unor proteine speciale care se atașează de toxine și le împiedică să afecteze celulele. Astfel de „proteine-burete” au fost descoperite deja în sângele unor broaște otrăvitoare, unde neutralizează substanțele toxice înainte ca acestea să provoace daune. Veverițele și șerpii duc o cursă evolutivă continuă Un alt exemplu spectaculos vine din America de Nord. Veverițele de California sunt capabile să reziste parțial veninului șerpilor cu clopoței, deoarece sângele lor conține proteine care blochează unele dintre toxinele din venin. Interesant este că aceste proteine diferă în funcție de zona în care trăiesc veverițele și sunt adaptate veninului șerpilor locali. Totuși, această protecție nu este perfectă. Șerpii evoluează constant, dezvoltând veninuri noi, iar dacă doza este suficient de mare, chiar și un șarpe poate muri din cauza propriului venin. Prima regulă este evitarea otrăvii Chiar și animalele rezistente încearcă, pe cât posibil, să limiteze contactul cu toxinele. Șerpii își freacă prada de sol înainte de a o înghiți, unele țestoase consumă doar părțile netoxice ale tritonilor, iar omizile fluturelui-monarh secționează nervurile plantelor de lăptișor înainte de a le mânca, pentru a elimina o parte din seva toxică. Aceste comportamente reduc cantitatea de substanțe periculoase ingerate și cresc șansele de supraviețuire. Unele animale transformă otrava în armă Alte specii au evoluat astfel încât să poată rezista acestor otrăvuri, iar unele au ajuns chiar să le stocheze și să le folosească în avantajul lor. Foto: pexels.com Există și specii care folosesc toxinele în propriul avantaj. Gândacul irizat al plantei dogbane, de exemplu, extrage substanțe toxice din plantele pe care le consumă și le depozitează sub carapace. Atunci când este atacat, elimină mici picături toxice care descurajează prădătorii. Un alt exemplu celebru este fluturele monarh, care acumulează toxine din planta-gazdă și devine astfel necomestibil pentru majoritatea prădătorilor. Totuși, natura găsește mereu soluții. Unele păsări, precum grosbeakul cu cap negru, au evoluat astfel încât pot consuma fără probleme fluturii monarh, demonstrând că această competiție evolutivă continuă de milioane de ani. Descoperirile ar putea ajuta și medicina Cercetătorii spun că înțelegerea acestor mecanisme naturale de protecție ar putea avea aplicații importante în medicină, potrivit BBC. Enzimele, proteinele și sistemele biologice prin care animalele neutralizează toxinele ar putea inspira noi tratamente pentru intoxicații sau chiar antidoturi mai eficiente. În același timp, studiile arată cât de profund pot influența ecosistemele niște molecule invizibile, demonstrând că evoluția speciilor este modelată nu doar de prădători și hrană, ci și de adevăratele „arme chimice” ale naturii.