Ce s-a întâmplat când 500 de țestoase au fost eliberate în deșertul Sahara? Foto: pexels.com Un experiment neobișnuit desfășurat la marginea Saharei a atras atenția cercetătorilor din întreaga lume, după ce imagini din satelit au arătat apariția unor pete verzi într-o zonă care până recent era doar nisip și pământ ars de soare. Totul a început în 2021, când cercetătorii au eliberat 500 de țestoase africane pintenate într-o regiune degradată din Sahel, la sudul Saharei. Cinci ani mai târziu, imaginile captate din spațiu au arătat semne clare de regenerare a vegetației. Surprinzător este faptul că reptilele nu au plantat nimic. Au făcut doar ceea ce știu instinctiv de milioane de ani: au săpat. De ce nimic nu mai creștea în Sahel În mare parte din Sahel, solul este atât de încins și compactat încât formează o crustă dură la suprafață. Temperaturile din timpul zilei depășesc frecvent 60 de grade Celsius, iar noaptea aerul devine brusc rece. Această crustă împiedică apa de ploaie să pătrundă în pământ. În schimb, apa se evaporă aproape imediat sau se scurge la suprafață. Semințele rămân blocate în solul uscat și nu mai pot germina. Ani la rând, diferite proiecte de reîmpădurire au încercat să planteze copaci în aceste regiuni, însă multe au eșuat tocmai din cauza lipsei apei și a degradării severe a terenului. Țestoasele au devenit „ingineri ai ecosistemului” Cercetătorii au eliberat 500 de țestoase africane pintenate într-o regiune degradată din Sahel, la sudul Saharei. Foto: pexels.com Specia folosită în experiment, Centrochelys sulcata, cunoscută și ca țestoasa africană pintenată, este perfect adaptată condițiilor extreme de la marginea deșertului. Este cea mai mare țestoasă continentală din lume și a treia ca mărime la nivel global, după țestoasele gigant din Galápagos și Aldabra. Masculii adulți pot depăși 100 de kilograme. Însă nu dimensiunea lor a schimbat peisajul, ci comportamentul lor natural. Pentru a supraviețui temperaturilor extreme, aceste țestoase sapă galerii adânci, care pot ajunge la 10-15 metri sub pământ. Tunelurile le oferă protecție împotriva căldurii sufocante din timpul zilei și a frigului din timpul nopții. În același timp, aceste galerii sparg crusta dură a solului. Cum au reușit țestoasele să readucă vegetația Odată ce suprafața compactată a fost spartă, apa de ploaie a început să pătrundă în sol în loc să se scurgă la suprafață. Pământul a început să rețină umezeala mai mult timp, iar semințele purtate de vânt sau rămase inactive în sol au găsit condițiile necesare pentru a germina. În jurul intrărilor în galerii s-au format mici microclimate stabile, cu temperaturi mai suportabile și mai multă umiditate. Ulterior au apărut insectele și microorganismele, iar treptat vegetația a început să se extindă. Petele verzi observate din satelit nu erau păduri în sensul clasic, ci grupuri dense de plante dezvoltate exact în zonele unde țestoasele săpau constant. Au repornit mecanisme ecologice adormite Surprinzător este faptul că reptilele nu au plantat nimic, doar au săpat. Foto: pexels.com Ecologii numesc astfel de animale „ingineri ai ecosistemului”, deoarece modifică fizic mediul într-un mod care ajută și alte specii să supraviețuiască. Un studiu publicat în 2017 în revista Frontiers in Ecology and Evolution atrăgea deja atenția asupra potențialului uriaș al țestoasei africane pintenate de a transforma ecosistemele semi-deșertice. Tunelurile lor uriașe creează adăposturi și păstrează umezeala în zone unde apa și vegetația sunt extrem de rare. Cercetătorii spun că rolul complet al acestor reptile încă nu este pe deplin înțeles. Nu se știe exact cât contribuie și la răspândirea semințelor în mediul natural. Fără utilaje, irigații sau substanțe chimice Una dintre cele mai spectaculoase părți ale proiectului este faptul că regenerarea terenului s-a produs fără tehnologii complexe. Nu au fost folosite excavatoare, sisteme de irigații sau tratamente chimice pentru sol. Singura intervenție a fost reintroducerea unei specii native care dispăruse aproape complet din regiune din cauza: vânătorii; agriculturii intensive; pășunatului excesiv. Organizația S.O.S. (Save Our Sulcata) desfășoară programe de reproducere și reintroducere a acestor țestoase încă din 1992, în Senegal. Un raport al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) publicat în 2020 menționa că sanctuarul Village des Tortues din Noflaye găzduia peste 300 de exemplare și că mai multe țestoase au fost deja eliberate în sălbăticie. În unele grupuri monitorizate, rata de supraviețuire a depășit 80% în decurs de patru ani. Citește și: Zăpadă… în Sahara! Dunele de nisip au fost acoperite de un strat subțire de zăpadă Deșertul nu va dispărea peste noapte Centrochelys sulcata, cunoscută și ca țestoasa africană pintenată, este perfect adaptată condițiilor extreme de la marginea deșertului. Foto: pexels.com Specialiștii avertizează că experimentul nu reprezintă o soluție miraculoasă pentru deșertificarea Saharei și a regiunii Sahel. Zona este afectată simultan de: secete repetate; suprapășunat; instabilitate politică; distrugerea habitatelor naturale; schimbări climatice. Mai mult, chiar țestoasa africană pintenată este clasificată drept specie pe cale de dispariție. Populațiile sale scad rapid în multe regiuni africane, iar specia a dispărut deja complet din mai multe țări, printre care Camerun, Djibouti și Togo. Potrivit evaluărilor IUCN, aproximativ 60% dintre amenințările asupra speciei provin din distrugerea habitatului, în timp ce schimbările climatice reprezintă aproximativ 25% din risc. Restul amenințărilor sunt legate de vânătoare, utilizarea în medicina tradițională și comerțul cu animale exotice de companie. Ce au observat sateliții după cinci ani Imaginile din satelit au surprins clar transformarea treptată a terenului: galeriile au modificat modul în care apa circula prin sol; umezeala a început să fie păstrată mai mult timp; semințele au germinat; au apărut insectele și alte viețuitoare mici; vegetația s-a extins în jurul zonelor săpate. Practic, cercetătorii spun că reintroducerea țestoaselor a readus în ecosistem un mecanism natural care dispăruse odată cu ele. „Nu este o soluție universală și nici un remediu magic”, subliniază autorii proiectului. Însă experimentul oferă o demonstrație spectaculoasă despre modul în care o singură specie-cheie poate reactiva procese ecologice naturale fără intervenții tehnologice masive. Citește și: Legătura nevăzută dintre Sahara și Amazon! Cum ”hrănește” praful african cea mai mare pădure tropicală a lumii