Un pui de urs captiv într-un copac a fost recuperat în siguranță de jandarmii din județul Mureș

|Andreea Nicole |

Animalul se afla într-o stare de agitație, iar intervenția a fost realizată cu atenție pentru a evita rănirea acestuia. Sursa foto: captură video

Un pui de urs rămas captiv într-un copac din apropierea municipiului Sighișoara a fost salvat joi de jandarmii din cadrul Grupării Mobile Târgu Mureș, după o intervenție care a durat aproape trei ore. Incidentul s-a petrecut în comuna Rora, unde localnicii au alertat autoritățile printr-un apel la 112, semnalând prezența animalului sălbatic în zonă.

Un pui de urs blocat într-un copac, în apropierea municipiului Sighişoara, judeţul Mureş, a fost salvat de o echipă de intervenţie

Ajunși la fața locului, subofițerii Radu Petru și Aldea Cristian au descoperit că nu era vorba despre un urs agresiv, ci despre un pui speriat care urcase într-un copac și nu mai reușea să coboare singur. Animalul se afla într-o stare de agitație, iar intervenția a fost realizată cu atenție pentru a evita rănirea acestuia.

Conform procedurilor legale, jandarmii au solicitat sprijinul echipei specializate de intervenție pentru gestionarea situațiilor care implică animale sălbatice. După mai multe ore de monitorizare și acțiuni desfășurate cu prudență, puiul de urs a fost coborât în siguranță și predat autorităților competente.

Intervenția a fost realizată de o patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș, care a acționat în urma unui apel la numărul unic de urgență 112

Citește și: Alertă în stațiunile montane din România: urșii coboară tot mai des printre blocuri pentru a căuta hrană

Micuțul a fost preluat de autoritățile competente

Pe toată durata operațiunii, zona a fost securizată pentru protejarea locuitorilor, existând posibilitatea ca ursoaica să apară în apropiere pentru a-și căuta puiul. Jandarmii au supravegheat permanent împrejurimile, astfel încât intervenția să nu pună în pericol nici oamenii, nici animalul.

Misiunea s-a încheiat fără incidente, fără victime și fără pagube, iar reprezentanții Jandarmeriei au transmis din nou recomandări cetățenilor să evite apropierea de animalele sălbatice observate în apropierea localităților. Totodată, oamenii sunt sfătuiți să nu încerce să fotografieze sau să hrănească astfel de animale și să anunțe imediat autoritățile apelând numărul unic de urgență 112.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!