Diana și cățelul său, Domino. Sursa foto: arhivă personală În timp ce societatea încă privește rasele de tip bull cu teamă și prejudecată, Diana și oamenii pe care i-a adunat în jurul său încearcă să schimbe complet perspectiva publicului. Povestea Dont Bully My Breed a început cu un grup, apoi cu o revistă din vânzarea căreia, anual, sunt susținute asociații și cazuri care au nevoie de ajutor. Diana ne-a vorbit despre proiectul său, a demontat mituri din jurul acestor rase și a explicat de ce documentarea și educarea pot face diferența. Dont Bully My Breed, o inițiativă născută din pasiune și transformată în misiune Diana locuiește în prezent în Germania, dar și-a făcut o misiune din educarea oamenilor din România cu privire la rasele de tip bull: Amstaff, Pitbull, Dog Argentinian, American Bully și nu numai – câini considerați, încă, agresivi și periculoși. Povestea sa începe chiar cu cățelul său, Domino, care a inspirat-o să creeze un grup pe Facebook prin intermediul cărora să vorbească despre aceste rase, să explice și să informeze, fiind obișnuită cu stereotipurile pe care le auzea în jurul său. „Eu am astm și, totuși, am căței, am crescut cu căței și mă simt foarte bine. Am și alte alergii. Am văzut foarte multe cazuri unde se dau căței, se donează, din cauză că apar copii, că au probleme astmatice. Nu e chiar așa cum zice lumea și pe internet găsești foarte puțină informație. Grupul a fost creat pentru a adăuga mai multe informații, pentru a ajuta și a sprijini proprietarii de câini din rasele acestea sau metiși și, bineînțeles, să încercăm să stopăm și înmulțirea metișilor”, ne-a povestit Diana. La doi ani după deschiderea grupului, acum aproximativ patru ani, Diana a creat și o pagină de Facebook, apoi o revistă. Dont Bully My Breed Magazine are câte un număr pe an, fiecare dedicat unei rase. Împreună cu echipa sa, tânăra vorbește cu specialiști, veterinari, dresori și nu numai, pentru a scoate în față adevărul, căci, spune ea: „e total invers față de cum îi vede majoritatea”. „Avem articole cu dresori din România, avem articole cu crescători de rasa respectivă din România, articole despre istorie, despre sport. De exemplu, la ediția cu Dog Argentinian, am reușit să vorbesc cu nepotul creatorului rasei din Argentina. La ediția cu Cane Corso am ajuns să vorbesc cu domnul care a recuperat rasa din Italia. Încercăm să oferim informații cât mai apropiate de adevăr, ca un iubitor al unei rase să afle ce îl așteaptă și cum să educe corect o rasă așa puternică. Majoritatea își iau aceste rase sau metiși, dar nu știu la ce se înhamă”, a subliniat Diana. Toți banii strânși sunt donați cazurilor și asociațiilor care au nevoie Fie că vorbim despre tombolele sau concursurile organizate, fie despre banii strânși din vânzarea revistelor, toate veniturile se duc către cazuri și asociații care au nevoie. Fiecare număr al revistei se poate achiziționa online, de pe paginile de Facebook și Instagram, la prețul de 100 de lei, iar Diana și echipa au grijă să ofere și câte un mic cadou, poate un sticker personalizat sau un calendar. „Tot ce vindem din reviste și proiectele pe care le mai avem, le donăm la cazuri de căței care au nevoie. Îi susținem pe toți. Știm că rasele astea nu sunt ajutate în România, sunt foarte rău văzute. Donăm la asociații care au căței de genul, care au în îngrijire sau foster, care au nevoie de mâncare sau să plătească în continuare medicamente, tratamente. Noi căutăm asociații care au tipul acesta de căței, pentru nu multă lume îi adoptă și din cauza asta sunt nevoiți să rămână mai mult timp în adăposturi, în asociații sau în foster. Toată lumea urăște, îi văd ca pe niște demoni, dar ei nu sunt așa. În fiecare revistă promovăm către un cățel pentru adopție. Câțiva au reușit și și-au găsit căsuțe”, a dezvăluit Diana. Ea este Mia, aflată în grija asociației pentru protecția animalelor Căsuța lui Azor din Focșani. Cazurile nu sunt alese la întâmplare Cazurile către care merg banii nu sunt alese la întâmplare. De obicei, Diana află despre ele pe social media, dar le urmărește atent o perioadă, pentru a se asigura că donațiile vor fi folosite exact în scopul în care au fost făcute. „Vreau să văd dacă sunt oameni de încredere, dacă, într-adevăr, banii ajung la căței. Ne uităm puțin pe pagini, ne uităm pe profil, întrebăm în stânga, în dreapta, să cunoaștem asociațiile. Și mergem mult pe recomandări. De un an și o lună o ajutăm constant pe Mia. Nu poate să meargă cu picioarele din spate. Este în cărucior. Ultima donație am făcut-o tot pentru asociația care o are pe Mia, deoarece au scos căței de la Suraia. Și știm că e o asociație mai mică și nu prea primește ajutor. Am avut și un cățel abandonat în Constanța și l-a adoptat un membru din clubul nostru. A avut ocazia să-l opereze la picioare, dar nu putea pentru că are problema inimă și atunci a fost nevoie să-i comande orteze. Le-am donat noi. În rest, donăm la diferite asociații la care vedem că au în grijă aceste rase. Pentru ceilalți căței se donează, dar când e vorba despre metiși de Amstaff sau de Pitbull, toată lumea trece cu vederea. Și este dureros, sunt niște căței buni și nu au greșit cu nimic ca să fie așa ignorați”, a subliniat Diana. Citește și: Medicul veterinar care a salvat 100 de câini din adăpostul de la Suraia. Intervenția decisivă într-un caz care a speriat România Mituri, agresivitate și realitatea din teren Diana observă des că aceste rase sunt abandonate pentru că oamenii nu le cunosc cu adevărat. Unii oameni se mută și, din cauza legislației, aleg să renunțe, dar de multe ori problemele apar pentru că un cățel nu este educat așa cum ar trebui. „Un câine trebuie educat de mic, indiferent ce rasă sau talie are, trebuie investit timp, dacă nu, se creează un haos. Bineînțeles, cea mai mare problemă este genetica câinelui. Atâta timp cât îți iei un câine cu pedigree din părinți testați, agresivitatea nu o să apară, dar este foarte important să-l educi de mic. Trebuie să-l scoți în lume, să-l socializezi la timp”, a a subliniat Diana. În cazul său, și-a educat cățelul acasă. L-a învățat comenzile de bază, apoi a început să-l scoată afară, pentru a se obișnui cu oamenii și mașinile. Pentru alegerea unui dresor, însă, recomandă unul „care lucrează cu câinele și cu stăpânul în același timp”. Sunt aceste rase potrivite pentru persoanele care au copii? În cazul părinților, Diana menționează că aceștia trebuie să fie și mai atenți atunci când decid că vor un cățel din una dintre aceste rase. „Trebuie educat și câinele, dar trebuie educat și copilul. Ca să știe să-i respecte intimitatea câinelui și spațiul câinelui. La educație, un câine e cam la fel ca un copil. Dacă părintele nu este educat și nu are cunoștință despre rasa pe care și-o cumpără, este puțin mai greu. Trebuie punctat: un copil nu trebuie niciodată lăsat singur în preajma câinelui, indiferent ce rasă sau talie este, tot timpul trebuie supravegheat de un adult. Pentru că dacă se întâmplă ceva, nu este vina câinelui, este vina adultului. Asta am văzut, foarte mulți câini sunt blamați pentru acest motiv. Oare de ce câinele a mușcat copilul? Pentru că nu e educat copilul ca să poată să respecte spațiul câinelui, să respecte intimitatea câinelui. Eu consider că dacă se întâmplă astfel de cazuri, trebuie neapărat să vorbească cu un specialist”, a completat Diana. Citește și: Când începe dresajul câinelui și de ce nu este niciodată prea devreme. Andreea Vișan, de la Romland Kennel, a explicat ce trebuie să știe fiecare stăpân: „Orice câine poate fi dresat” EXCLUSIV De asemenea, ea a dezvăluit și care sunt cele mai frecvente mituri de care s-a lovit de-a lungul timpului: „Celebrul ‘nanny dog’, respectiv convingerea că orice pitbull va fi o ‘dădaca’ buna pentru copiii familiei, fără sa existe o verificare a părinților câinelui respectiv. Fără training, reguli, o așteptare bazată pe legende urbane fără fundament în viața de familie dacă nu se adaugă si ce am menționat mai sus: limite, structura, dresaj, exercițiu fizic pentru a evita acumularea de prea multa energie. La fel, credința despre toti mastiffii ca sunt „gentle giants”, fără a face clar diferența între indivizi, fără a cunoaște rasele în sine, care pot fi foarte „intense” în anumite reacții. Și de aici pot apărea probleme, putând doborî ușor un copil sau un senior fără să intenționeze asta. Mastiffii nu sunt scutiți de aceleași reguli în cadrul familiei. Niciun câine nu vine ‘din fabrică’ fără munca stăpânului pentru acea gentilețe de care ne pomenesc legendele urbane. O alta convingere bazată pe necunoașterea raselor este că un Amstaff, de exemplu, va fi foarte bun la pază doar din cauza ca are acel aspect musculos si aparența ‘fioroasă’. Amstafful este un câine care iubește omul, care va încerca sa facă pe placul omului, de aceea nu ne putem baza pe aceasta rasa pentru pază”, a încheiat Diana.