O pisică cu o poveste impresionantă de supraviețuire a fost adoptată de Ministerul Mediului, după ce a fost salvată dintr-un subsol de bloc Ea este Leia, pisica salvată dintr-un caz grav și adoptată de Ministerul Mediului! Povestea pisicii Leia este una emoționantă, despre supraviețuire și oameni care au ales să nu rămână indiferenți. Astăzi, micuța felină trăiește datorită intervenției unor persoane dedicate, care au salvat-o dintr-o situație limită, oferindu-i șansa la o viață nouă, în siguranță. Diana Buzoianu: „Leia vine cu o poveste grea” Un rol important în acest nou început îl are Diana Buzoianu, care, alături de colegii din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a decis să o adopte. Gestul a fost însoțit și de un mesaj public despre responsabilitatea față de animale și necesitatea protejării acestora. Asociația Sache Vet a salvat-o pe Leia Pisica, care trăiește acum în sediul instituției, a trecut printr-un calvar înainte de a fi salvată. A fost găsită într-o stare gravă, după ce fusese agresată și abandonată într-un subsol, unde fusese lăsată să moară. Salvarea a venit din partea Asociația Sache Vet, ai cărei specialiști au intervenit rapid. ”Cândva, nu a avut un nume. După ce a fost salvată s-a numit Luna și a avut parte de o recuperare miraculoasă. Astăzi este Leia și și-a găsit familia. Una numeroasă, cu peste 500 de membri. Povestea Leiei a ajuns în școli, pe pereți, în mintea copiilor. Acum ajunge și într-o instituție publică. Și, sperăm noi, va continua să fie deschizătoare de drumuri și un simbol pentru toate animalele care merită o a doua șansă”, a transmis Asociația Sache Vet pe contul de facebook al Ministrului Diana Buzoianu. Recuperarea nu a fost deloc ușoară: a necesitat tratamente costisitoare, intervenții chirurgicale și o perioadă îndelungată de reabilitare, atât fizică, cât și neurologică. Cu multă grijă și efort, pisica a reușit să își recapete funcțiile și să supraviețuiască. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, și colegii au adoptat pisicuța Înainte de adopție, era cunoscută sub numele de Luna. Odată ajunsă în grija Dianei Buzoianu, a primit numele Leia, simbolizând un nou început și o viață complet schimbată. Acum, Leia este protejată și îngrijită atent de echipa din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Are propriul ei spațiu amenajat special, un culcuș confortabil și parte zilnic de hrană adecvată și atenție constantă. În plus, beneficiază de monitorizare continuă și asistență medicală, conform unui protocol strict stabilit prin adopție. „Începând de astăzi, Leia va locui în sediul ministerului, într-un mediu adaptat nevoilor sale, fiind îngrijită în baza unui cadru clar de responsabilităţi şi a unui contract de adopţie care prevede standarde stricte de siguranţă, monitorizare şi îngrijire medicală, inclusiv pentru un animal cu nevoi speciale”, au precizat reprezentanţii ministerului. După tot ce a îndurat, povestea ei devine un exemplu despre cât de mult poate conta implicarea oamenilor și despre șansa reală la o viață mai bună pentru animalele salvate. Citește și: Povestea lui Miauricio, pisica angajată la birou. O companie din Mexic i-a oferit contract de muncă și rol de „manager de suport emoțional” foto: facebook sachevetclinic