Ce au descoperit cercetatorii despre longevitatea testoasei Jonathan. Foto: longevitatea țestoasei Jonathan, CNN.com Longevitatea țestoasei Jonathan, cea mai bătrână țestoasă terestră cunoscută din lume, continuă să-i uimească pe oamenii de știință. La aproximativ 194 de ani, celebrul animal pare să păstreze mecanisme de protecție celulară întâlnite la țestoase mult mai tinere. Un nou studiu oferă indicii despre secretul longevității sale și ridică o întrebare fascinantă: am putea învăța ceva din biologia lui pentru a îmbătrâni mai sănătos? Jonathan a văzut lumea schimbându-se timp de aproape două secole. S-a născut, potrivit estimărilor, în jurul anului 1832, când Charles Darwin era încă tânăr, iar regina Victoria nu urcase pe tronul Marii Britanii. Astăzi, țestoasa gigantică trăiește pe insula Sfânta Elena, în Atlanticul de Sud, și deține recordul pentru cel mai bătrân animal terestru cunoscut aflat în viață. Povestea lui este deja celebră. Dar o cercetare publicată în octombrie 2026, în revista științifică Science Advances, aduce ceva nou: oamenii de știință au analizat ADN-ul lui Jonathan pentru a înțelege cum a reușit organismul său să reziste atât de mult timp. Iar rezultatele sunt surprinzătoare. La 194 de ani, Jonathan are mecanisme celulare care par mult mai tinere În mod obișnuit, pe măsură ce îmbătrânim, celulele acumulează deteriorări. ADN-ul poate suferi modificări, inflamația poate crește, iar mecanismele care controlează activitatea genelor devin mai puțin eficiente. La Jonathan, cercetătorii au descoperit însă indicii ale unei rezistențe celulare neobișnuite. Echipa a analizat atât genomul, adică totalitatea informației sale genetice, cât și epigenomul – mecanismele care influențează ce gene sunt activate sau dezactivate. Cercetătorii au identificat 287 de variante genetice asociate cu protecția împotriva deteriorării celulare. Printre acestea se numără variante legate de repararea ADN-ului și de reducerea inflamației, două procese importante în îmbătrânire. Justin Gerlach, biolog la Universitatea Cambridge și coautor al studiului, a explicat pentru CNN că Jonathan pare să păstreze un control al activității genelor asemănător celui întâlnit la un animal mult mai tânăr. Cu alte cuvinte, deși are aproape două secole, anumite mecanisme ale organismului său nu par să fi îmbătrânit în ritmul la care ne-am aștepta. Longevitatea țestoasei Jonathan. Secretul ar putea fi în felul în care organismul repară daunele O explicație invocată de multă vreme pentru longevitatea țestoaselor gigantice este metabolismul lor lent. Aceste animale consumă energia într-un ritm diferit de cel al mamiferelor, iar cercetătorii au presupus că un metabolism mai lent ar putea însemna și mai puține deteriorări celulare de-a lungul vieții. Dar noul studiu sugerează că povestea este mai complexă. Nu contează doar cât de repede funcționează organismul, ci și cât de bine reușește să repare deteriorările și să mențină activitatea corectă a genelor. În cazul oamenilor, dereglarea acestor mecanisme este asociată cu îmbătrânirea și cu apariția unor boli, inclusiv a cancerului. Jonathan pare să aibă particularități genetice care îi permit să păstreze o parte din aceste sisteme de protecție funcționale pentru o perioadă extraordinar de lungă. Totuși, cercetătorii nu au demonstrat că cele 287 de variante genetice sunt cauza directă a longevității sale. Deocamdată, ele reprezintă indicii care trebuie investigate mai departe. O altă surpriză: „uzinele de energie” ale celulelor sale sunt într-o stare remarcabilă Una dintre cele mai interesante descoperiri privește mitocondriile. Aceste structuri minuscule din interiorul celulelor sunt responsabile pentru producerea unei mari părți din energia de care organismul are nevoie. Pe măsură ce îmbătrânim, funcționarea mitocondriilor se poate deteriora, afectând sănătatea celulelor. În cazul lui Jonathan, cercetătorii au constatat că mitocondriile se află într-o stare surprinzător de bună pentru vârsta sa. Stephen Clark, autorul principal al studiului și fondatorul organizației Kallel Foundation, dedicată cercetării longevității umane, a explicat pentru CNN că rezultatul este în concordanță cu alte observații privind animalele foarte longevive. El a menționat și cercetări care sugerează că persoanele care depășesc 110 ani pot avea mitocondrii mai eficiente. Această asemănare nu înseamnă că oamenii și țestoasele îmbătrânesc la fel, dar le oferă specialiștilor o direcție promițătoare de cercetare. Ce legătură are Jonathan cu speranța de viață a oamenilor? Aici începe partea care îi interesează în mod special pe cercetătorii longevității. Dacă unele animale pot păstra mecanismele de reparare celulară active timp de peste un secol, ar putea exista procese biologice din care medicina umană să învețe. Stephen Clark spune că echipa sa este interesată de identificarea unor medicamente care să îmbunătățească sănătatea mitocondriilor la oameni. Potrivit declarațiilor sale pentru CNN, cercetătorii și-ar dori să ajungă la studii clinice pe oameni în următorii unu-doi ani. Asta nu înseamnă că a fost descoperit un tratament care prelungește viața umană. Deocamdată, studiul oferă indicii despre mecanismele biologice ale longevității, nu o metodă demonstrată de încetinire a îmbătrânirii la oameni. João Pedro de Magalhães, specialist în biogerontologie moleculară la Universitatea din Birmingham, care nu a participat la cercetare, consideră că înțelegerea diferențelor uriașe dintre duratele de viață ale speciilor ar putea reprezenta un progres major pentru studiul îmbătrânirii. Iar Jonathan este un exemplu spectaculos al acestor diferențe. Cum au reușit cercetătorii să-i studieze ADN-ul fără să-i pună sănătatea în pericol? La vârsta lui Jonathan, chiar și o procedură medicală obișnuită trebuie cântărită cu atenție. Pentru a evita riscul unei infecții, oamenii de știință nu i-au recoltat sânge. În schimb, au prelevat probe din cavitatea bucală, folosind tampoane speciale. Din aceste probe au obținut material genetic pentru analiză. Metoda a fost mai puțin invazivă, dar a avut și o limitare: cantitatea și calitatea materialului colectat nu au permis utilizarea celor mai precise tehnici de secvențiere disponibile. Cercetătorii au comparat apoi datele obținute de la Jonathan cu cele ale unor țestoase gigantice mult mai tinere din atolul Aldabra, în Seychelles. Așa au observat asemănările remarcabile dintre mecanismele sale genetice și cele ale animalelor tinere. Longevitatea țestoasei Jonathan – animalul ar putea avea chiar mai mult de 194 de ani Vârsta celebrului animal este estimată, nu documentată printr-un certificat de naștere. Unul dintre indiciile esențiale este o fotografie din 1882, în care Jonathan apare deja ca o țestoasă adultă pe insula Sfânta Elena. Cum țestoasele gigantice pot avea nevoie de aproximativ 50 de ani pentru a ajunge la dimensiunile unui adult, specialiștii au estimat că Jonathan s-a născut în jurul anului 1832. În 2022, guvernatorul insulei i-a atribuit oficial data de naștere de 4 decembrie 1832. Dar Justin Gerlach consideră că Jonathan ar putea fi chiar mai bătrân, posibil să fi depășit deja pragul de 200 de ani. Un lucru este sigur: vorbim despre un animal care era deja adult înainte ca străbunicii multora dintre noi să se fi născut. Longevitatea țestoasei Jonathan. Cum se simte astăzi cea mai bătrână țestoasă terestră din lume? Jonathan cântărește aproximativ 180 de kilograme și trăiește în continuare pe domeniul Plantation House, reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena. Vârsta și-a lăsat amprenta asupra sănătății sale. Jonathan și-a pierdut vederea din cauza cataractei, dar continuă să fie activ. Este îngrijit de personalul responsabil de bunăstarea sa și rămâne una dintre cele mai îndrăgite atracții ale insulei. Știai că? Jonathan a avut norocul să scape de un destin tragic În secolul al XIX-lea, țestoasele gigantice erau adesea capturate de marinari și transportate pe nave ca sursă de hrană. Aceste animale puteau supraviețui mult timp fără hrană și apă, motiv pentru care erau ținute la bord în timpul călătoriilor lungi. Practica a contribuit la dispariția unor populații și specii de țestoase gigantice. Jonathan a ajuns pe insula Sfânta Elena probabil ca dar pentru un administrator colonial, într-o epocă în care asemenea animale erau considerate curiozități exotice. Această împrejurare i-ar fi putut salva viața. La aproape două secole distanță, aceeași țestoasă a devenit un subiect valoros pentru cercetările asupra longevității. În timp ce oamenii încearcă să înțeleagă cum pot preveni deteriorarea organismului odată cu vârsta, undeva pe o insulă din Atlantic, o țestoasă născută în urmă cu aproape două secole continuă să trăiască. Poate că Jonathan nu ne va dezvălui secretul unei vieți de 200 de ani. Dar studiindu-l, oamenii de știință ar putea înțelege mai bine cum să păstrăm celulele sănătoase mai mult timp.