69 de porumbei furați din Belgia, găsiți în portbagajul unei femei din Mehedinți. Nepoata suspectului principal, oprită în trafic. Se pare că perchezițiile organizate de politia locală și cea internațională au dat roade. Un control de rutină al poliției rutiere din Drobeta-Turnu Severin s-a transformat într-o descoperire neașteptată. În portbagajul unei mașini oprite pe o stradă din oraș se aflau nu mai puțin de 69 de porumbei de competiție, păsări valoroase. Anchetatorii bănuiesc că ar fi fost furate din Belgia. Femeia aflată la volan este nepoata unui bărbat de 46 de ani din Mehedinți, arestat recent în Belgia. Acesta este suspectat de furtul unor porumbei de rasă, al căror prejudiciu a fost estimat la peste 2,5 milioane de euro. Cei 69 de porumbei furați din Belgia au fost găsiți Crescătorii de porumbei din Belgia sunt disperați. sursa foto freepik.com Cazul a declanșat o anchetă de amploare. Marți dimineață, polițiștii români, în colaborare cu autoritățile belgiene și cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale din București, au descins în satul Magheru, comuna Breznița-Ocol, județul Mehedinți. La domiciliul suspectului nu au fost găsite însă păsări valoroase, ci doar porumbei obișnuiți, fapt care a alimentat suspiciunea că porumbeii de competiție fuseseră deja plasați sau vânduți pe teritoriul României. Unde au ajuns exemplarele de porumbei Între timp, cele 69 de exemplare descoperite în mașina nepoatei au fost preluate de o asociație de profil, urmând să rămână sub supraveghere până la clarificarea provenienței lor. Părinții bărbatului arestat au fost duși la audieri, în contextul în care anchetatorii încearcă să stabilească traseul păsărilor și implicarea altor persoane în rețeaua suspectată de trafic cu porumbei valoroși. Citește și: Porumbei de 2,5 milioane de euro, furați de un român din Belgia. Casa lui din Mehedinți ar fi fost percheziționată