Megaesofagul la câine - cauze, simptome şi diagnostic

Ce este megaesofagul

Mergaesofag înseamnă esofag mărit. Aceasta este o afecțiune în care esofagul, un mușchi tubular care transportă hrana de la cavitatea bucală la stomac, este mărit și nu funcționează corespunzător. Atât câinii, cât și pisicile pot suferi de această afecțiune, dar este cu mult mai des întâlnită la câini.

Atunci când animalul înghite hrană sau lichid, acestea sunt transportate spre stomac prin esofag, care se contractă și se relaxează ritmic pentru a împinge substanțele ingerate spre stomac. Atunci când esofagul funcționează normal mâncarea se deplasează din cavitatea bucală până în stomac în termen de câteva secunde.

În cazul megaesofagului, nervii sau mușchii acestuia nu mai functionează optim și apar probleme de motilitate. Esofagul se întinde, iar contracțiile musculare nu mai sunt eficiente. Din cauza acestui fapt, mâncarea nu ajunge întotdeauna în stomac. Aceasta se poate acumula în esofag provocând regurgitarea acesteia.

Regurgitarea poate avea loc la câteva minute de când mâncarea fost înghițită, caz în care aceasta arată ca în momentul în care a fost mâncată, iar dacă regurgitarea are loc la câteva ore după ce hrana a fost mâncată, aceasta va avea un aspect tubular, ca un cârnat.

Regurgitarea frecventă predispune animalele la o afecțiune numită pneumonie de aspirație, care apare atunci când câinele inspiră în timpul unui episod de regurgitare, permițând unei cantități mici de hrană să ajungă în plămâni. Hrana ajunsă în plămâni poate cauza o infecție care ar putea chiar să pună în pericol viața animalului.

 

Cauzele megaesofagului

Megaesofagul poate avea diverse nivele de severitate. Există situații în care mobilitatea hranei este afectată slab și doar în unele zone ale esofagului sau situații în care întregul esofag nu funcționează corect. Megaesofagul poate fi o afecțiune congenitală, ceea ce înseamnă că aceasta este prezentă încă de la naștere sau poate fi o afecțiune dobândită.

Megaesofagul congenital este mai răspândit decât cel dobândit, iar unele rase de câini sunt mai predispuse decât altele. Rasele cele mai predispuse la megaesofag sunt Fox Terrier, Ciobănesc German, Dog German, Setter Irlandez, Labrador, Schnauzer Pitic, Newfoundland și Shar-pei.

Megaesofagul nu este foarte des întâlnit la pisici, dar atunci când apare cele mai afectate sunt Siamezele și alte rase înrudite cu acestea.

Forma dobândită a acestei afecțiuni apare de obicei la animalele mai în vârsta și de cele mai multe ori este un efect secundar altei afecțiuni cum ar fi boala neuromusculară autoimună, Boala Addison sau hipotiroidism. Megaesofagul poate fi cauzat și de prezența unui obiect străin în esofag, inflamație, tumoră sau prin expunerea la unele toxine cum ar fi organofosfații.

În cazul megaesofagului dobândit este crucial să fie tratată afecțiunea care stă la baza acestuia.

Există situații în care nu este cunoscut o cauza megaesofagului.

Simptome și diagnostic

Simptomele megaesofagului includ regurgitarea hranei și a apei. Este de reținut că recurgitarea este diferită de vomitare. Vomitarea este un proces activ în care câinele își contractă abdomenul și toracele golind conținutul stomacului. De cele mai multe ori în cazul vomitării există suficient timp în care să ne dăm seama de acest proces și să ducem câinele afară.

Regurgitare este foarte diferită, este un proces pasiv și neașteptat. Câinele poate regurgita fără să dea vreun semn dinainte.

Alte simptome ale megaesofagului sunt legate de pierderea caloriilor din cauza recurgitării sau pneumonia cauzată de pătrunderea hranei în plămâni, dificultăți la înghițit, salivare excesivă, tuse, schimbarea tonului vocal, scurgeri nazale, respirație urât mirositoare, febră, pierdere în greutate, foame extremă, stare fizica proastă și probleme respiratorii.

Cățelușii cu megaesofag congenital încep în mod obișnuit să regurgiteze de îndată ce își încep dieta cu mâncare solidă.

Animalul suspectat că ar suferi de megaesofag ar trebui văzut imediat de către un veterinar pentru examinare în detaliu. Megaesofagul poate fi o afecțiune fatală, în special în cazul în care apare pneumonia de aspirație.

Veterinarul trebuie să fie foarte atent la istoricul câinelui și la simptomele acestuia. Se vor face analize de sânge și radiografii la torace și abdomen pentru a vedea dacă esofagul este mărit sau dacă acesta conține aer, fluid sau hrană.

Diagnosticul final se face de obicei cu ajutorul radiografiei cu bariu sau a fluoroscopiei. O tehnică mai avansată numită esofagoscopie poate fi folosită în stabilirea diagnosticului. Aceasta este o procedură care permite vizualizarea interiorului esofagului și poate fi folosită de asemenea la extragerea obiectelor străine în cazul în care există sau pentru a evalua obstrucțiile  sau tumorile care există.

Tratament și îngrijire

 

În cazul în care megaesofagul este dobândit și este o afecțiune secundară la o altă boală, această boală trebuie identificată și tratată.

În cazul în care megaesofagul este idiopatic, tratamentul va fi simptomatic și de îngrijire. Există puține medicamente ce pot fi folosite pe animalele ce suferă de megaesofag, dar nu sunt foarte eficiente și au efecte secundare semnificative, ca multe alte medicamente.

În mod evident mâncatul și băutul reprezintă cele mai mari amenințări la animalele de companie ce suferă de megaesofag pentru că acestea reprezintă activități ce duc la episoade de regurgitare, ducând mai departe la privarea de nutrienti și pneumonie de aspirație.

Câinii cu megaesofag tind să o ducă mai bine cu mese mai mici dar mai frecvente administrate din boluri ridicată sau cu mâna. Atunci când corpul este ridicat într-o poziție verticală gravitația face ceea ce esofagul nu poate singur, adică transportă hrana spre stomac.

Mulți stăpânii de câini cu megaesofag își încurajează câinii să rămână în poziția șezut timp de 10 minute după ce au mâncat sau băut ceva pentru a permite gravitației să ducă hrana sau apa în stomac.

Există un dispozitiv numit scaunul Bailey, folosit de unii stăpâni de câini, care menține câinele în poziție verticală în timpul mesei. După masă câinele trebuie să stea în scaunul Bailey timp de 10 – 30 de minute, permițând gravitației să deplaseze hrana prin esofag până în stomac.

Mulți veterinari recomandă adăugarea de agenți de îngroșare în apă pentru a reduce frecvența de aspirație. Cea mai bună metodă de hrănire și cea mai bună hrană se vor stabili prin încercări.

A avea grijă de un câine ce suferă de megaesofag este în mod evident un proces ce consumă timp, dar cu îngrijire corespunzătoare câinii vor duce vieți relativ normale, chiar dacă suferă de o afecțiune ce era fatală în cele mai multe cazuri.
 

Autor: Nicolae Hasegan