Alarmant: Oceanele se încălzesc mult mai repede decât se credea

Alarmant: Oceanele se încălzesc mult mai repede decât se credea

14.03.2017

Un nou studiu publicat în revista „Scientific Advances” a analizat datele despre încălzirea oceanelor colectate între 1960 și 2015. Dacă bucuria este că studiul oferă cele mai exacte informaţii  din ultimii 45 de ani, partea mai puţin bună este întocmai rezultatul acestuia: oceanele se încălzesc cu 13% mai repede decât se credea anterior.

Diferenţele atât de mari ale rezultatelor calculelor sunt cauzate, în principal, de faptul că datele de după 2005 folosesc un alt sistem de măsurători, sistemul Argo - superior celui bazat pe batitermografe, folosit anterior.

"În primul rând, pentru a analiza datele, am corectat eventualele greșeli din măsurătorile precedente. Temperaturile măsurate au fost apoi corelate cu măsurătorile calculate din modele climatice computerizate. Al treilea pas a fost folosirea cunoștințelor cu privire la temperaturi, acestea fiind aplicate unor zone mai mari din jurul punctului de măsurători”, a declarat John Abraham, co-autor al studiului, pentru The Guardian.

"Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului este rata accelerată a încălzirii oceanelor, care este cu 13% mai ridicată decât se credea inițial. În plus, studiul arată că, începând cu 1990, încălzirea a ajuns și la adâncimi de peste 700 de metri", a continuat John Abraham.

Pe măsură ce datele devin mai precise, iar informațiile vechi sunt corelate cu cele noi, devine din ce în ce mai clar că situația este mai gravă decât se credea inițial. De asemenea, se va ajunge la punctul în care efectele climatice devin ireversibile mult mai devreme decât credeam: temperaturile cresc continuu, iar ocenele îşi măresc nivelul chiar şi cu 60 de metri.

Sursa: Gizmodo
Foto: HRH Walls

 


Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro