Întâlnirile cu urșii și viperele sunt printre riscurile de care turiștii trebuie să țină cont atunci când pornesc pe munte. Sursa foto: Stock Budget / Profimedia Toamna, muntele îi atrage pe iubitorii de drumeții cu peisajele sale, dar o ieșire pe traseu vine și cu anumite riscuri. Întâlnirea cu ursul este una dintre temerile turiștilor, însă prezența animalului nu înseamnă automat că situația se va încheia tragic. Contează și comportamentul ursului, și felul în care reacționează oamenii. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat date despre distribuția urșilor și zonele în care au fost înregistrate conflicte între oameni și animale. În paralel, Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, a explicat într-un interviu acordat zooland.ro ce măsuri putem lua pentru a reduce riscurile întâlnirilor cu animalele sălbatice. Unde sunt cele mai mari densități de urși din România Populațiile de urși au stârnit numeroase controverse în ultima vreme. Pe de o parte, oamenii se tem pentru siguranța lor, iar pe de alta, există preocupări legate de protejarea animalelor Toamna, peisajele de munte îi îndeamnă pe mulți să pornească în drumeții. Dar, odată cu frumusețea anotimpului, apare și o întrebare: ce faci dacă îți iese un urs în cale? Potrivit unui raport sintetic privind zonarea managementului speciei ursului brun, publicat de Ministerul Mediului în 2025, cele mai mari densități ale populației de urs au fost estimate în zona centrală și nord-estică a Carpaților, în special în județele Covasna, Brașov, Harghita, Bistrița-Năsăud, Buzău, Mureș și Neamț. La nivel local, raportul indică densități ridicate în zona Brașov–Valea Prahovei, inclusiv în masivele Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare și Munții Baiului. Pentru această zonă, documentul menționează o estimare de 50–60 de exemplare la 10.000 de hectare de habitat, care include și urșii obișnuiți cu prezența oamenilor și care ajung frecvent în spații publice. Raportul mai semnalează concentrări sezoniere de urși în livezi, unde animalele se adună pentru hrană în perioada de toamnă. În zona Dealul Negru din Bistrița-Năsăud, de exemplu, se pot aduna anual aproximativ 70–75 de urși într-o livadă de circa 650 de hectare. În Domnești, județul Argeș, au fost numărați până la 80 de urși într-o livadă de aproximativ 300 de hectare. Ce zone din România au risc ridicat de conflict între oameni și urși Ministerul Mediului a împărțit zonele în care pot apărea conflicte între oameni și urși în trei categorii, în funcție de nivelul de risc: potențial de conflict, risc mediu și risc ridicat. Clasificarea are la bază istoricul ultimilor zece ani, inclusiv incidentele și pagubele înregistrate în localități și în zonele turistice din arealul ursului. Potrivit raportului, cele mai multe suprafețe au fost încadrate în categoria cu potențial de conflict. Este vorba despre 4.788 de suprafețe, care însumează peste 420.000 de hectare. Alte 1.562 de suprafețe, cu o întindere de aproximativ 251.000 de hectare, prezintă un risc mediu, în timp ce 426 de suprafețe, care acoperă circa 100.000 de hectare, au fost încadrate în categoria cu risc ridicat. În total, cele trei categorii acoperă peste 771.000 de hectare, echivalentul a 3,2% din suprafața României. Aceste cifre nu înseamnă însă că turiștii riscă automat să fie atacați de urși în toate aceste zone sau că traseele montane din interiorul lor sunt periculoase. Clasificarea reflectă riscul de conflict dintre oameni și urși, estimat pe baza incidentelor și pagubelor din trecut, nu probabilitatea ca un turist să întâlnească un urs în timpul unei drumeții. Citește și: Cristian Papp, expert în carnivore mari: „România găzduiește cea mai mare populație de urs brun din Uniunea Europeană”. Cât de mare este riscul să întâlnești unul pe munte și ce trebuie să faci EXCLUSIV De ce prezența urșilor nu înseamnă automat că turiștii sunt în pericol Nu orice întâlnire cu ursul este, însă, și una periculoasă. Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, a subliniat că prezența urșilor într-o zonă nu este, în sine, motivul pentru care turiștii s-ar afla în pericol. În opinia sa, contează și dacă animalele și-au păstrat comportamentul sălbatic sau s-au obișnuit să se apropie de oameni pentru a găsi hrană: „Nu elementul că zona este populată de urși face ca turistul să fie în pericol. În zonele în care urșii și-au păstrat caracterul nativ și au rămas cu calitățile lor de animal sălbatic, ei vor fugi întotdeauna din calea turistului. În zona unde activează echipa mea de salvare montană, în Gorj, de 40 de ani de când merg pe munte, n-am văzut niciodată un urs care să vină către mine sau către turiști, doar au fugit de noi. Dar în anumite zone, acești urși, din dorința de a găsi mâncare mult mai repede, au prins curaj, s-au apropiat de oameni sau au fost atrași de gunoaiele care au rămas în zonă. Acești urși și-au pierdut calitățile lor de animal sălbatic și și-au dat seama că sunt mai puternici decât oamenii. Dar cei care merg pe munte, atunci când stabilesc traseul, nu au decât să întrebe la echipa Salvamont din zona respectivă. Și aș vrea să vă spun că avem un dispecerat național Salvamont, 24 de ore din 24. Se formează 0SALVAMONT pe tastele de la telefon și operatorii noștri îi vor redirecționa către echipa din zona respectivă, de la care vor primi toate informațiile necesare. E bine să fim consultați și să le spunem ‘da, pe traseul ăla poți întâlni un urs’ sau nu. Dar ne luăm măsurile de prevedere: mergem pe munte, ne facem simțită prezența, să avem la noi poate și un spray cu piper, poate și o pocnitoare”. Citește și: De ce nu se mai tem urșii de oameni? Motivele reale pentru care comportamentul lor s-a schimbat în ultimii ani și cum pot fi prevenite tragediile: „Dacă singurul nostru răspuns este glonțul, nu gestionăm problema. Doar eliminăm, pe rând, victimele propriilor noastre greșeli” EXCLUSIV Ce faci dacă te întâlnești cu ursul În cazul în care întâlnirea cu ursul are loc, Sabin Cornoiu subliniază că prioritară este siguranța. El a oferit câteva sfaturi pentru gestionarea situației: „Chiar dacă ne întâlnim cu ei și aceștia încearcă să vină către noi, noi ne vom îndrepta în direcție opusă, dar fără să alergăm. Pentru că atunci ne vor privi ca pe o pradă. Și, deși nu se recomandă, eu vă spun așa: putem lăsa în urma noastră, în prima fază, haine, apoi ce mai avem prin rucsac și, în ultima fază, alimente. Chiar dacă ursul va avea o deprindere că atunci când urmărește un om va primi ceva, cel puțin vom scăpa noi cu viață. Indiferent ce ar zice oricine, că îi va schimba comportamentul ursului, pentru mine este important ca omul să scape cu viață. O situație specială este cu puiul de urs. Puii de urs sunt curioși, vor veni înaintea noastră, vor vrea să se joace cu noi și noi o să fim încântați să ne jucăm cu ei, dar trebuie să ne ferim pentru că în 99% din cazuri ursoaica e undeva în tufă și supraveghează. Ursoaica atacă foarte puternic, pentru că ea nu știe ce ai de gând și va fi dezastru pentru turist”. Ce alte animale pot pune probleme pe munte Pe lângă urși, și viperele pot fi întâlnite în anumite zone, iar apropierea de ele sau încercarea de a le atinge poate duce la mușcături. „Viperele fug din calea noastră, teoretic. Și dacă le găsim în potecă, încercăm să le evităm. Trebuie să fim foarte atenți atunci când stăm pe o piatră sau vrem să mutăm o piatră dintr-un loc în altul, pentru că în astfel de situații, s-ar putea ca vipera să fie ascunsă chiar sub acea piatră. Și doi, să nu încercăm să o prindem, să nu încercăm să o irităm, să nu încercăm să intrăm în contact cu ea, pentru că s-ar putea să reacționeze rapid. Și există riscul ca vipera să nu facă doar o mușcătură mecanică. Pentru că ea de obicei nu ne privește ca pe o pradă pe care trebuie să o mănânce, ne privește ca pe cineva pe care trebuie să îl sperie și de obicei face o mușcătură mecanică care este însoțită doar de foarte puțin venin și foarte multă mizerie pe care o are vipera în gură. Atunci, se va produce o inflamație a locului respectiv. Dar există posibilitatea ca această mușcătură să fie și cu inoculare de venin. Dacă vipera n-a mâncat de mai multe zile și are o cantitate de venin mare acumulată, s-ar putea ca această cantitate să fie inoculată toată și de aici pot să apară problemele care pot să ducă și la deces”, a subliniat Sabin Cornoiu. Sabin Cornoiu: „Nu vreau să încurajez pe nimeni să alerge după șerpi” Dacă suntem mușcați de un șarpe veninos sau bănuim că asta s-a întâmplat, cel mai important este să cerem cât mai repede ajutor medical și să nu încercăm să rezolvăm singuri situația, a explicat Sabin Cornoiu: „Nu mișcăm persoana respectivă, o punem la umbră, încercăm să nu împrăștiem sângele și să anunțăm echipele specializate care vor veni cât se poate de repede și vor încerca să rezolve situația. Nu vreau să încurajez pe nimeni să alerge după șerpi pe munte sau prin zona submontană. Cazuistica cu persoane decedate din cauza mușcăturilor de viperă este foarte mică. Nu vorbim de unul-două cazuri pe an de persoane mușcate și mult mai puține decedate. Dar asta nu înseamnă că turiștii trebuie să fie iresponsabili atunci când văd o reptilă”, a declarat Sabin Cornoiu.