Este ruda nordica a veveritei roscate comune (Sciurus vulgaris), facand parte din clasa mamiferelor, ordinul rozatoarelor, familia Sciuridae care mai include pe langa veverite si marmotele, popandaii s.a. In ultimii aceste micute veverite au devenit animale de companie foarte apreciate si cautate, in principal datorita aspectul fizic aparte cat si a energiei pe care o debordeaza. Inainte de a discuta despre ingrijirea lor, vom prezenta un scurt profil al acestei specii in mediul ei natural.OrigineDin nordul Europei si al Rusiei pana in China, Korea sau Japonia, aceste veverite au populat padurile de secole. In ultimele decenii veveritele siberiene au fost introduse si in tari central europene precum :Franta, Germania, Olanda, Belgia, Italia si chiar Regatul Unit. In unele din aceste tari, veveritele de companie evadate sunt cele care au pus bazele populatiei locale. In Belgia si Olanda veveritele dungate au fost introduse deliberat in parcuri si paduri.HabitatVeveritele traiesc in paduri de foioase, conifere sau amestec, rare, tundra sau parcuri. Prefera un habitat cat mai diversificat, cu luminisuri dar si cu zone de tufaisuri. O padure care contine multi busteni cazuti, in care sa isi poate construi culcusul, este pe placul lor.DescriereCaracteristic acestei specii sunt cele 5 dungi de culoare inchisa de pe spate, care se continua si pe coada. La maturitate masoara intre 18 si 25 de cm, dintre care o treime este coada. Coada este stufoasa, purtata semet pe verticala. Greutatea variaza in functie de anotimp (cand mancarea este sau nu din belsug) si este cuprinsa intre 50 si 150 de grame. Dusmanii naturali ai veveritei siberiene sunt pasarile de prada, pisicile domestice sau salbatice, mustelidele ( dihor, jder). ComportamentEste un animal diurn, abil catarator, dar care petrece mult timp pe sol in cautarea hranei. Isi construieste vizuine mari, de pana la 2-3 metri, alcatuite din mai multe incaperi: culcus, camera de depozitare si camera pentru resturi ( gunoi). Isi curata blana cu multa meticulozitate, incepand cu coada, uneori doua veverite se toaleteaza reciproc.Traiesc in colonii mari, dar rasfirate in care fiecare individ isi are propriul teritoriu ( de la 700 la 4000 de metri). Teritoriul femelelor este mai intins decat cel al masculilor. Teritoriul este marcat prin intermediul urinei, dar si al unor glande aflate la nivelul obrajilor. Dupa 2-3 saptamani de cand se pot hrani singuri, puii parasesc cuibul si isi construiesc o vizuina in apropiere, la cateva sute de metri. Desi sunt firi solitare, veveritele se strang iarna in perechi si traiesc impreuna din rezervele acumulate peste an in camera cu provizii. Consuma ciuperci, fructe de padure, nuci, crengute, dar si insecte, soparle sau pasari. ReproducereVeveritele dungate ating maturitatea sexuala la 8- 11 luni. O femela poate avea doua gestatii pe an, cu o medie de 4- 5 pui per serie. Sezonul de imperecheri incepe pe la jumatatea lui Aprilie cand veveritele se trezesc din hibernare. Primii pui apar pe la sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie, durata gestatiei nefiind clarificata inca. Puii cantaresc la nastere doar 4- 8 grame. Dupa 6 saptamani sunt intarcati si se indeparteaza de cuib.Desi sunt animale de companie destul de populare, se cunosc putine informatii despre veverita siberiana salbatica. Aceasta poate si din cauza faptului ca sunt foarte agere si rapide, greu de reperat.Nicolae HaseganZooLand.ro