Utilizarea terenurilor de către oameni a eliminat miliarde de tone de sechestrare a carbonului

Utilizarea terenurilor de către oameni a eliminat miliarde de tone de sechestrare a carbonului. Această activitate a redus cu un sfert cantitatea de carbon care, în mod natural, s-ar fi aflat în vegetație și în primii 30 de centimetri de sol. Asta echivalează cu aproximativ 344 de miliarde de tone metrice de carbon.

Extinderea pășunilor, a terenurilor agricole și practicile de gestionare a pădurilor au fost identificate drept principalii factori. Analiza arată că modelele dinamice globale de vegetație utilizate frecvent subestimează în medie cu circa 37% acest deficit.

Estimarea provine dintr-o hartă globală de înaltă rezoluție construită prin combinarea observațiilor satelitare, a înregistrărilor istorice de utilizare a terenurilor și a tehnicilor de învățare automată.

De ce contează pierderea carbonului din sol și vegetație

Studiul a fost condus de Raphael Ganzenmüller și colegii săi de la Universitatea Ludwig Maximilian din München (LMU).

Vegetatia și solurile stochează carbon ce circulă între uscat, oceane și atmosferă și, împreună, rețin mai mult carbon decât întreaga atmosferă, influențând astfel temperatura globală și riscurile climatice.

Oamenii de știință monitorizează stocurile terestre de carbon atât în biomasa vie, cât și în carbonul organic din sol (SOC).

SOC este, de obicei, analizat în stratul de 0–30 cm al solului, deoarece acesta reacționează cel mai puternic la arat, drenaj și eroziune. Datele sunt cartografiate la nivel global prin eforturi coordonate de FAO, prin proiectul GSOCmap.

Cum se măsoară o sechestrare a carbonului

Cercetătorii au estimat deficitul de carbon terestru comparând stocurile actuale cu cele potențiale în condițiile climatice prezente, dacă terenurile nu ar fi fost modificate direct de activitățile umane.

Această comparație arată cât carbon au pierdut peisajele prin defrișări, pășunat, cultivare și exploatare forestieră intensivă.

Modelele au fost antrenate pe zone cu influență umană foarte redusă și pe arii protejate, apoi au prezis potențialul de vegetație și SOC la o rezoluție de aproximativ 1 km.

Astfel, cercetătorii au putut atribui pierderile unor utilizări specifice ale terenului și au comparat rezultatele cu modelele de simulare utilizate la scară largă.

„Studiul nostru dezvăluie impactul profund al activităților umane asupra ciclului global al carbonului. Oferă perspective importante pentru politicile climatice”, a declarat Julia Pongratz, profesor de Geografie Fizică și Sisteme de Utilizare a Terenului la LMU.

De ce contează deficitul de carbon

Noua hartă cuantifică epuizarea stocurilor, nu emisiile anuale. Ea arată cât carbon lipsește din ecosisteme comparativ cu nivelul care ar putea fi stocat dacă acestea ar fi intacte în condițiile climatice actuale.

Acest decalaj este crucial pentru că:

• stabilește limita superioară a potențialului de restaurare;
• arată unde protecția terenurilor poate preveni pierderi suplimentare majore;
• clarifică cât spațiu există pentru eliminarea carbonului prin soluții bazate pe natură, fără a afecta producția de hrană sau materii prime.

De ce modelele au ratat atât de mult

Majoritatea modelelor procesează schimbările de mediu și utilizarea terenurilor într-un mod care poate genera bugete de carbon inconsecvente.

Studii recente arată că modelele supraestimează adesea aportul natural al terenurilor ca „absorbanți de carbon”, în timp ce subestimează emisiile provocate de utilizarea terenurilor, mai ales în zonele degradate.

Prin ancorarea estimărilor în date de observație și presupuneri consecvente privind stocurile potențiale, noua analiză reduce aceste discrepanțe.

Unde a dispărut carbonul

• Extinderea pășunilor este responsabilă pentru cea mai mare parte a deficitului global, deoarece înlocuiește vegetația lemnoasă și împiedică regenerarea.
• Terenurile agricole vin pe locul doi, deoarece transformarea acestora reduce biomasa și, în multe cazuri, scade SOC prin perturbare și îndepărtarea resturilor vegetale.
• Reconstrucțiile moderne arată că aproximativ o treime din suprafața terestră a planetei a fost modificată de oameni din 1960 până în prezent, în principal prin expansiune agricolă în Sudul Global și schimbări de gestionare în alte regiuni.

Pierderile de carbon din sol se dovedesc a fi semnificative în regiunile temperate și boreale, deși vegetația rămâne principala sursă de deficit.

Implicații pentru politici

Deficitul scoate în evidență două pârghii cu temporalități diferite:

• Carbonul din vegetație poate fi refăcut în ani sau decenii, atunci când presiunea scade și pădurile revin;
• Carbonul din sol se recuperează mai lent și adesea se stabilizează la un nivel inferior, dacă practicile de gestionare nu se schimbă.

Pentru politici publice, aceasta înseamnă că:

• protejarea terenurilor bogate în carbon previne pierderi suplimentare;
• restaurarea țintită poate reface stocurile acolo unde potențialul este ridicat și cererea de resurse nu e intensă;
• sistemele de creditare a carbonului trebuie să distingă între recuperarea reală și simpla evitare a pierderilor continue.

Pașii practici înainte

Harta este un instrument de screening, nu o rețetă. Ea indică regiunile unde restaurarea vegetației sau refacerea SOC sunt fezabile sub climatul actual și unde efectele ar fi limitate.

De asemenea, ajută la evaluarea mai corectă a proiectelor de carbon prin raportarea la un potențial realist, nu la un punct de pornire deja degradat.

Limitele estimărilor

Stocurile potențiale au fost derivate pe baza unor arii cu influență umană redusă și zone protejate, care nu sunt întotdeauna analogii perfecte pentru ecosistemele pre-modificare, mai ales în regiunile populate de mult timp.

Totuși, estimarea oferă o limită inferioară utilă a ceea ce oamenii au îndepărtat deja din ecosisteme și arată de ce e riscant să ne bazăm exclusiv pe modele în condiții de bugete strânse și termene scurte.

Ce urmează acum?

• Proiectele de comparare a modelelor climatice vor integra aceste constrângeri bazate pe observații și vor raporta stocuri și emisii revizuite.
• Inventarele naționale trebuie să își verifice rapoartele privind carbonul terestru folosind hărți de înaltă rezoluție cu seturi de date comparabile.
• Dezvoltatorii de proiecte vor trebui să folosească aceste hărți pentru a justifica unde să nu intervină, la fel de mult ca pentru zonele în care acțiunea este necesară.

Cele mai mari beneficii vor apărea dintr-un amestec de conservare, restaurare și gestionare inteligentă, nu prin urmărirea unui singur indicator, potrivit One Earth.

Citește și: Yellowstone ascunde un potențial rezervor neexploatat de heliu „fără carbon” pentru rachete, reactoare și supraconductori