Timp de peste 30 de ani, urșii panda au fost sufletul orașului Shirahama, o stațiune pitorească de pe coasta de sud a Japoniei. Aici, la grădina zoologică Adventure World, prezența acestor animale rare și îndrăgite a transformat complet economia locală și a adus orașului renumele de „Capitala japoneză a urșilor panda”. Însă, această poveste de succes se apropie acum de un final dureros. Urșii panda au devenit celebrități în orașul japonez Shirahama Cei patru panda care locuiesc în prezent în Shirahama – Rauhin, o femelă de 24 de ani, împreună cu cele trei fiice ale sale: Yuihin (8 ani), Saihin (6 ani) și Fuhin (4 ani) – urmează să fie returnați în China. Chiar dacă s-au născut pe teritoriul japonez, animalele aparțin oficial Chinei, conform unui acord internațional. Acest parteneriat a început în 1994, când China a trimis primii panda în Shirahama, însă în acest an, autoritățile chineze au decis să nu mai prelungească înțelegerea, scrie CNN. Mii de sud-coreeni au stat la coadă pentru a-și lua adio de la animale Decizia a lăsat orașul și vizitatorii cu un sentiment profund de pierdere. La ceremonia de rămas bun, desfășurată pe 27 iunie, emoția a fost copleșitoare. „Faptul că sunt aici mi-a adus înapoi atâtea amintiri. Nu-mi doresc deloc să plece,” a declarat Shiori Sakurai, o vizitatoare fidelă. Mii de vizitatori au stat la coadă şi au înfruntat frigul în dimineaţa zilei de duminică pentru a participa la acest eveniment de adio Pentru alții, ca Mihoko Ninomiya, despărțirea este deosebit de personală: „Venim aici de când fiica mea era mică. Acum am venit împreună cu fiica și nepoata mea – trei generații unite de dragostea pentru panda. Ne va fi extrem de dor de ei.” Shirahama se confruntă nu doar cu o pierdere emoțională, ci și cu o amenințare economică reală. Profesorul emerit de economie Katsuhiro Miyamoto de la Universitatea Kansai estimează că, în cele trei decenii de când găzduiește urși panda, orașul a generat aproximativ 125,6 miliarde de yeni (echivalentul a 870 de milioane de dolari) din turism și activități conexe. Acum, fără atracția principală, riscul de colaps economic planează asupra orașului. Estimările indică o posibilă pierdere de 6 miliarde de yeni anual (circa 41 de milioane de dolari), ceea ce înseamnă aproximativ 40% din bugetul local. În plus, se preconizează o scădere cu 200.000 de vizitatori anual, pierderi de locuri de muncă și o accelerare a fenomenului de depopulare care deja afectează multe comunități rurale din Japonia. Citește și: Doi urși au evadat dintr-un parc britanic și au devorat rezervele de miere ale săptămânii Panda, simbol și motor al orașului Shirahama O simplă plimbare prin Shirahama dezvăluie cât de adânc s-a infiltrat imaginea ursului panda în viața cotidiană: hoteluri cu tematică panda, automate de băuturi colorate, restaurante care servesc ramen cu chipuri de panda și deserturi inspirate din benzi desenate. Chiar și suvenirurile sunt dominate de imaginea acestor animale. Satsuki Kitai, proprietara unui magazin de suveniruri din apropierea gării, spune că aproape 40% din vânzările magazinului provin din produse cu tematică panda. „Dacă avea un panda desenat pe el, se vindea singur. Încă nu știm dacă vom păstra aceste produse ca amintire sau le vom retrage treptat”, explică ea. Popularitatea urșilor panda din Shirahama a început în 1994 Popularitatea urșilor panda din Shirahama a început în 1994, odată cu sosirea lui Youhin și Eimei – primii panda trimiși de China. De atunci, orașul a devenit gazda unuia dintre cele mai de succes programe de reproducere din afara Chinei. Eimei, masculul emblematic, a avut 16 pui împreună cu partenera sa Rauhin. Cealaltă femelă, Meimei, a contribuit și ea la succesul programului, atrăgând atenția internațională asupra Shirahama. Grădina zoologică Adventure World și-a câștigat faima și prin grija exemplară față de animale, dar și prin apropierea emoțională pe care a creat-o între panda și public. Japonia mai are încă doi urși panda la celebra Grădină Zoologică Ueno din Tokyo Deși Japonia mai are încă doi urși panda la celebra Grădină Zoologică Ueno din Tokyo, și aceștia ar putea pleca în curând, întrucât contractul lor de împrumut expiră anul viitor. Cu acest gând sumbru în minte, atmosfera de la ceremonia de rămas bun pentru panda din Shirahama a fost una copleșitoare, marcată de emoție, amintiri și lacrimi. Printre cei prezenți s-a numărat Tatsuko Nakao, directoarea grădinii zoologice Adventure World și una dintre cele mai apropiate persoane de urșii panda – ea a fost îngrijitoare încă din prima zi în care Rauhin a venit pe lume. Cu ochii în lacrimi, a privit fotografii vechi cu panda care, de-a lungul timpului, a devenit simbolul orașului. „Nu mi-am imaginat niciodată că Rauhin va ajunge să fie o mamă atât de iubitoare și devotată. Am crescut împreună cu ea, cumva,” a spus Nakao, vizibil emoționată. Foto: tripadvisor.com