Un sat din Franța a înscris cinci vaci la școală. Care este motivul

|Andreea Nicole |
Un sat din Franța a înscris cinci vaci la școală. foto: pexels.com

Un sat din Franța a înscris cinci vaci la școală. foto: pexels.com

Un gest neobișnuit vine dintr-o mică localitate din Alsacia, unde autoritățile au decis să înscrie simbolic cinci vaci la școala din sat, în semn de protest față de o posibilă închidere de clasă. Inițiativa vine în contextul în care instituția riscă să piardă o clasă din cauza numărului insuficient de elevi.

Comuna Moosch, situată în departamentul Haut-Rhin și având aproximativ 1.600 de locuitori, se confruntă cu o problemă aparent banală, dar cu impact major: școala nu atinge pragul de 100 de elevi necesar pentru menținerea tuturor claselor.

În prezent, unitatea are 66 de elevi în ciclul primar și 30 la grădiniță, adică un total de 96. Practic, lipsesc doar patru copii pentru a evita reorganizarea. Soluția aleasă de autorități: înscrierea simbolică a cinci juninci pentru a atinge pragul necesar.

Un sat din Franța a înscris cinci vaci la școală

Abondance, Amandine, Abeille, Arlette și Amsel – cinci tinere bovine – urmează să fie „înscrise” oficial la școală, cu dosare complete, chiar dacă, în mod evident, nu vor participa la cursuri.

Primarul comunei, José Schruoffeneger, a explicat situația cu ironie, dar și cu frustrare:

„Vom completa dosare de înscriere pentru cele cinci vaci. De obicei, ele preferă pășunile în locul sălilor de clasă, așa că le vom cere învățătoarelor să țină orele afară – am înțeles că este la modă acum.”

Edilul a subliniat însă că, dincolo de glumă, situația este una serioasă:

„Râdem, dar de fapt suntem foarte supărați.”

Citește și: Franța introduce oficial îngrijirea animalelor de companie în școli pentru a preda empatia

Satul trăiește în jurul școlii

Inițiativa vine în contextul în care instituția riscă să piardă o clasă din cauza numărului insuficient de elevi. foto: pexels.com
Inițiativa vine în contextul în care instituția riscă să piardă o clasă din cauza numărului insuficient de elevi. foto: pexels.com

Primarul atrage atenția asupra importanței școlii în viața comunității rurale. În opinia sa, deciziile administrative sunt luate de oameni care nu cunosc realitatea din teren.

„Avem experți foarte bine pregătiți, ceea ce este foarte bine. Dar nu au pus niciodată piciorul într-un sat. Un sat trăiește în jurul școlii. Este locul unde oamenii se întâlnesc, unde comunitatea există. Școala este esențială pentru viața unui sat”, a spus acesta.

Proteste în educație

Acțiunea din Moosch are loc pe fondul unui val de nemulțumiri în sistemul educațional din Franța, conform franceinfo.fr. Sindicatul SNUipp-FSU a anunțat că până la 30% dintre profesorii din învățământul primar ar putea intra în grevă, protestând față de reducerea posturilor, închiderea claselor și nivelul salariilor.

Deși pare o inițiativă amuzantă, gestul simbolic al comunității din Moosch transmite un mesaj clar: închiderea unei clase nu înseamnă doar o reorganizare administrativă, ci poate afecta profund viața unei comunități întregi.

Citește și: Cum luptă Franța cu abandonul animalelor și exploatarea viețuitoarelor sălbatice

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!