Un furnicar uriaș a revenit în Argentina după aproape 40 de ani. Natura pare să-și fi refăcut singură locul

Reapariția unui furnicar uriaș într-o rezervație din Argentina, după aproape patru decenii în care specia nu mai fusese observată în zonă, oferă cercetătorilor un exemplu interesant despre cât de mult poate face natura atunci când presiunile asupra unui ecosistem sunt reduse. Studiul arată că restaurarea pasivă a habitatului ar putea fi unul dintre motivele pentru care mamiferul a revenit în regiune.

În 2025, un furnicar uriaș (Myrmecophaga tridactyla) a fost observat în rezervația naturală Alma Guaraní, din provincia argentiniană Corrientes. A fost prima apariție documentată a acestei specii vulnerabile și emblematice în regiune din 1986.

Un furnicar uriaș a revenit în Argentina

Cercetătorii consideră că revenirea ar putea avea legătură cu lucrările de restaurare începute în rezervație în 2021. Un studiu publicat în revista Restoration Ecology susține că, în mod special, restaurarea pasivă – prin reducerea presiunilor exercitate asupra mediului și lăsarea naturii să se regenereze – ar fi putut contribui la întoarcerea animalului.

„A fost primul exemplar de furnicar uriaș înregistrat în provincia Corrientes în 40 de ani și apariția sa a fost spontană. Credem că, în această zonă, în această rezervație, animalul a găsit hrană și toate condițiile de care avea nevoie pentru a se stabili acolo”, a explicat Rosario Montiel, coautoare a studiului, de la Universitatea Națională din Nord-Est și directoare a companiei de mediu și climă RestoreData.

De unde a venit furnicarul uriaș

Originea animalului nu este cunoscută. Cercetătorii cred că este vorba despre un mascul care ar fi putut ajunge din provincia învecinată Chaco. Una dintre ipoteze este că acesta ar fi traversat înot râul Paraná, aflat în apropiere, în 2024, când nivelul apei a coborât la un minim istoric. Totuși, apariția unui singur exemplar nu înseamnă automat că specia își recuperează populația în regiune.

Furnicarul uriaș este clasificat drept „vulnerabil” pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Pierderea habitatului reprezintă una dintre principalele amenințări, în special din cauza extinderii agriculturii și creșterii animalelor. Dezvoltarea infrastructurii, extinderea rețelelor de drumuri și vânătoarea contribuie, de asemenea, la declinul speciei.

Animalele pot ajunge capturate pentru comerțul cu animale de companie, iar uneori sunt ucise accidental de câinii folosiți la vânătoare.

Verónica Quiroga, cercetătoare în cadrul Consiliului Național pentru Cercetare Științifică și Tehnică din Argentina, care nu a participat la studiu, atrage atenția că aceleași presiuni există în continuare în regiune.

„Ar putea însemna, de asemenea, că, pe măsură ce habitatul natural din restul regiunii Chaco argentinian se reduce, specia se deplasează în căutarea unui refugiu în alte zone”, a declarat ea pentru Mongabay.

Cercetătoarea consideră esențial să se afle dacă este vorba despre un exemplar izolat, eventual eliberat din captivitate și ajuns în rezervație în căutarea unui refugiu, sau dacă furnicarii uriași încep să se deplaseze din alte zone ale regiunii Chaco unde specia încă supraviețuiește.

Citește și: S-a confirmat! Furnicarul gigant omoară oameni!

Ce a însemnat restaurarea pasivă pentru rezervație

În partea umedă a regiunii Gran Chaco, extinderea agriculturii și pierderea pădurilor au degradat puternic habitatele și au redus biodiversitatea.

Una dintre consecințe este diminuarea numărului de furnici. În zonele degradate, abundența acestora este cu aproximativ 30-50% mai mică decât în regiunile bine conservate. Pentru furnicarul uriaș, care se hrănește în principal cu furnici și termite, o astfel de schimbare poate avea un impact important.

Rezervația Naturală Alma Guaraní se întinde pe aproximativ 6.400 de hectare în partea umedă a Gran Chaco, un peisaj format din zone umede și savane. De mai bine de un deceniu, aici au loc acțiuni de conservare desfășurate cu ajutorul voluntarilor, iar din 2021 au fost introduse mai multe metode de restaurare.

Una dintre cele mai importante a fost restaurarea pasivă pe o suprafață de peste 150 de hectare. Practic, anumite terenuri au fost împrejmuite pentru a limita accesul animalelor domestice, al câinilor și al vânătorilor și pentru a reduce presiunea asupra mediului.

În centrul rezervației a fost realizată și restaurare activă pe aproximativ 11 hectare. Acolo au fost plantate 11 specii de arbori nativi în zone afectate de incendii, printre care Peltophorum dubium, cunoscut în Argentina drept ibirá-pitá, Enterolobium contortisiliquum, numit pacará, și Handroanthus heptaphyllus, arborele cu flori roz.

Furnicarul a preferat zonele lăsate să se regenereze

Cercetătorii au instalat 20 de camere de monitorizare în diferite puncte ale rezervației. Imaginile au arătat că furnicarul uriaș a rămas în principal în zonele în care natura a fost lăsată să se refacă singură.

Potrivit studiului, restaurarea pasivă a permis revenirea relativ rapidă a funcționalității ecologice, în aproximativ patru ani. Au reapărut condiții favorabile pentru furnicar, inclusiv o cantitate suficientă de hrană.

În aceste zone se regăsesc specii native precum quebracho roșu (Schinopsis balansae), arborele cu flori roz, pacará și Myracrodruon balansae, cunoscut în Argentina sub numele de urunday.

Pe măsură ce vegetația s-a refăcut, au apărut și alte elemente importante pentru ecosistem. Covoarele de bromelii s-au extins, iar cantitatea de lemn aflat în descompunere a crescut, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea populațiilor de furnici.

„Credem că activitățile de restaurare pasivă pe care le-am testat în această zonă au făcut ca furnicarul să revină”, a spus Montiel.

Dacă această interpretare se confirmă în timp, rezervația ar putea avea un rol important ca „un coridor biologic esențial” între zonele umede Iberá și regiunea Gran Chaco.

Citește și: Furnicarul mătăsos, surprins în jungla din Surinam. Micul mamifer, mai ușor decât un mango, a „pozat” spectaculos pentru camere

Nu există o singură metodă de restaurare a naturii

Cercetătorii subliniază că restaurarea activă, prin plantarea de arbori și intervenții directe, nu este singura soluție atunci când un ecosistem este degradat.

„Pentru restaurarea funcționalității unor ecosisteme, restaurarea activă nu este singura cale pe care ar trebui să o folosim”, a explicat Montiel. Potrivit acesteia, protejarea terenurilor cu garduri, oprirea vânătorii și limitarea accesului câinilor pot fi suficiente în anumite situații pentru a permite naturii să se refacă.

Elisa Carrión Narváez, responsabilă pentru carbonul forestier și climă în cadrul organizației The Nature Conservancy, care nu a participat la studiu, consideră că alegerea metodei trebuie făcută în funcție de fiecare peisaj.

„Întrebarea reală nu este restaurare activă versus restaurare pasivă, ci unde este potrivită fiecare abordare”, a declarat ea pentru Mongabay.

În unele zone, reducerea presiunii asupra mediului și protejarea regenerării naturale pot fi suficiente. Rezultatul depinde însă de gradul de degradare și de existența unor rezerve de semințe care să permită refacerea naturală.

În regiunile mai grav afectate, poate fi nevoie de plantarea arborilor nativi, completarea vegetației existente sau refacerea solului.

The Nature Conservancy desfășoară proiecte în zona aridă a Gran Chaco, unde unul dintre principalele obiective este crearea și menținerea unor coridoare de biodiversitate atât în ariile protejate, cât și în peisajele agricole.

Pentru Carrión Narváez, apariția furnicarului în Alma Guaraní reprezintă mai mult decât simpla observare a unui animal rar.

„Găsirea unui furnicar uriaș nu înseamnă doar găsirea unui animal. Pentru mine, înseamnă găsirea dovezii că natura încă are căi prin care poate traversa peisajul”, a spus ea.

De la un furnicar la o posibilă revenire a speciei

Revenirea furnicarului uriaș în Corrientes este încurajatoare, dar cercetătorii consideră că este prea devreme pentru a vorbi despre o refacere a populației sau despre extinderea stabilă a arealului. Deocamdată, acesta este singurul exemplar observat în rezervație.

Monitorizarea furnicarului și a celorlalte animale sălbatice continuă, iar rezultatele din următorii ani vor fi esențiale pentru a afla dacă apariția sa reprezintă un caz izolat sau începutul unei recolonizări.

„Este important să continuăm monitorizarea pentru a stabili dacă a fost vorba despre un exemplar izolat și o apariție extraordinară sau dacă specia își extinde în prezent arealul în această zonă”, a explicat Quiroga.

Cercetătoarea speră ca în următoarele luni și în anii următori să fie observate mai multe exemplare, inclusiv femele și pui. Abia atunci ar exista indicii că specia se stabilește din nou în mod durabil în această zonă.

O situație asemănătoare a fost observată în provincia Córdoba, unde un furnicar uriaș a revenit în 2024, extinzându-și arealul spre sud. În următorii doi ani, însă, niciun alt exemplar nu s-a deplasat în regiune, potrivit lui Quiroga.

Cercetătorii din Alma Guaraní se află și în primele etape ale planificării unor eventuale reintroduceri, inclusiv a unor femele, pentru a sprijini refacerea populației. Proiectul este însă încă departe de a fi pus în practică.

Una dintre probleme este reprezentată de peisajul din jurul rezervației. Câinii care circulă liber continuă să reprezinte o amenințare pentru furnicarii uriași, iar fragmentarea pădurilor limitează deplasarea animalelor.

„Dacă vecinii continuă să folosească terenurile în același mod tradițional, va fi foarte dificil pentru aceste animale să se deplaseze între aceste fragmente de pădure”, a spus Montiel, potrivit mongabay.com.

Iar aceasta este, în cele din urmă, una dintre cele mai mari provocări pentru conservarea Gran Chaco: protejarea naturii nu se poate opri la granițele unei rezervații.

„Nu putem gândi conservarea doar în interiorul ariilor protejate. Trebuie să lucrăm și în peisajul agricol”, a concluzionat Carrión Narváez.