Cercetătorii se așteptau ca unele exemplare să părăsească arhipelagul și să se îndrepte spre regiuni îndepărtate ale Pacificului. Foto: Magnific.com Țestoasele marine sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a parcurge distanțe impresionante prin oceane. Unele exemplare călătoresc sute sau chiar mii de kilometri între zonele în care se hrănesc și plajele unde se reproduc. În cazul țestoaselor verzi din arhipelagul Galápagos, însă, cercetătorii au descoperit un comportament care se abate de la acest tipar. Monitorizarea prin satelit a nouă țestoase verzi din varianta cromatică galbenă a arătat că animalele au rămas în apele din jurul insulelor Galápagos timp de mai multe luni. Niciunul dintre exemplarele urmărite nu a părăsit Rezervația Marină Galápagos pe durata perioadei de monitorizare. Descoperirea este importantă pentru conservarea speciei, deoarece arată că apele din jurul insulelor pot reprezenta habitate esențiale pentru aceste animale, nu doar puncte de oprire în timpul unei migrații oceanice. Țestoasele verzi pot parcurge distanțe foarte mari Țestoasele verzi (Chelonia mydas) sunt răspândite în numeroase regiuni ale lumii și sunt cunoscute pentru migrațiile lor pe distanțe mari. În funcție de populație și de etapa vieții, acestea pot călători între zone de hrănire și regiuni de reproducere aflate la sute sau mii de kilometri distanță. Identificarea acestor trasee este esențială pentru conservare, deoarece protejarea unei singure zone nu este suficientă atunci când animalele depind de mai multe habitate aflate la distanță unele de altele. Cazul țestoaselor din Galápagos este însă diferit. Datele obținute prin urmărire indică faptul că unele dintre ele pot utiliza arhipelagul pentru perioade îndelungate. Cercetătorii consideră că această staționare prelungită evidențiază importanța apelor locale ca zone de hrănire și habitat pentru exemplarele din această variantă. Două forme ale aceleiași specii trăiesc în aceleași ape Țestoasele verzi din Pacificul de Est sunt întâlnite sub două forme distincte, cunoscute drept morfotipuri. Deși aparțin aceleiași specii, cele două variante prezintă diferențe de aspect și caracteristici genetice. Varianta neagră este asociată în principal cu estul Pacificului, în timp ce varianta galbenă pare să aibă legături cu populații din regiunile vestice ale Pacificului. Galápagos reprezintă un loc aparte deoarece cele două forme pot utiliza aceleași ape de coastă pentru hrănire. Țestoasele din varianta galbenă au fost observate în special în zonele marine puțin adânci din apropierea insulelor. Cu toate acestea, cercetătorii aveau puține informații despre deplasările lor pe termen lung. Citește și: Studiu genetic: Țestoasele sunt mai apropiate de crocodili și păsări decât de șerpi și șopârle Lipsa informațiilor era cu atât mai importantă în cazul masculilor. Femelele pot fi urmărite mai ușor în anumite perioade deoarece ies pe uscat pentru a depune ouă, în timp ce masculii își petrec viața în mediul marin. Comportamentul observat sugerează că, pentru unele țestoase, Galápagos nu este doar o etapă într-o călătorie mai lungă, ci un habitat utilizat constant. Nouă țestoase au fost urmărite prin satelit Pentru a afla mai multe despre deplasările acestor animale, cercetătorii au capturat între 2015 și 2018 nouă țestoase adulte din varianta cromatică galbenă. Exemplarele au fost identificate în apropierea insulelor Española, Floreana, Isabela și San Cristóbal. Grupul era format din șapte masculi și două femele. Fiecărui animal i-a fost atașat un dispozitiv de urmărire prin satelit Argos. Emițătoarele au transmis informații pentru perioade cuprinse între 45 și 418 zile. Sistemul nu oferea însă o localizare perfectă. În funcție de situație, poziția estimată a unei țestoase putea avea o marjă de eroare de aproximativ 250 de metri sau chiar de peste 1.500 de metri. Cercetătorii se așteptau ca unele exemplare să părăsească arhipelagul și să se îndrepte spre regiuni îndepărtate ale Pacificului. Rezultatele au fost surprinzătoare deoarece niciuna dintre cele nouă țestoase monitorizate nu a ieșit din Rezervația Marină Galápagos în timpul perioadei de studiu. Cele mai multe țestoase au rămas lângă insulele unde au fost capturate Cinci dintre cele nouă țestoase au rămas în principal în apropierea insulei unde fuseseră capturate. Animalele au utilizat cu precădere ape costiere puțin adânci. Unele au parcurs porțiuni ale coastei, în timp ce altele au făcut, ocazional, incursiuni către ape mai îndepărtate de țărm. Celelalte patru exemplare au prezentat un comportament mai mobil și s-au deplasat între mai multe insule. Două țestoase au circulat între Isabela și San Cristóbal. Un exemplar, numit Leandro, s-a deplasat între Isabela și Española, în timp ce Ainoa a parcurs un traseu mai amplu, ajungând de la San Cristóbal la Santa Cruz și apoi la Isabela. Toate deplasările între insule înregistrate în cadrul studiului au avut loc între aprilie și octombrie, perioadă care corespunde în principal sezonului mai răcoros. Diferențele dintre trasee arată că țestoasele nu folosesc arhipelagul într-un singur mod, ci își adaptează deplasările în funcție de condițiile întâlnite. De ce se deplasează unele țestoase între insule Cercetătorii nu au putut stabili cu certitudine ce determină deplasările între insule. Un posibil factor este reprezentat de modificarea condițiilor din apă. Temperaturile, curenții marini și cantitatea de hrană disponibilă pot varia de la o regiune la alta și de la un sezon la altul. Țestoasele verzi sunt erbivore și se hrănesc în mare parte cu alge marine. Din acest motiv, zonele costiere în care hrana este abundentă pot deveni extrem de importante pentru supraviețuirea lor. Atunci când condițiile locale se schimbă, deplasarea către o altă zonă de coastă poate reprezenta o strategie prin care animalul caută resurse mai favorabile. Totuși, dispozitivele utilizate în studiu au oferit informații despre poziția animalelor, nu și despre comportamentul lor exact sau despre ceea ce consumau în fiecare moment. Prin urmare, ipoteza legată de disponibilitatea hranei nu poate fi confirmată doar pe baza acestor date, potrivit celor de la earth.com. Ariile de deplasare au fost foarte diferite Cercetătorii au constatat diferențe considerabile între suprafețele utilizate de exemplarele monitorizate. O „arie de activitate” reprezintă zona în care un animal se deplasează și pe care o folosește într-o anumită perioadă. Pentru țestoasele analizate, aria medie estimată a fost de aproximativ 578 de mile pătrate, echivalentul a circa 1.500 de kilometri pătrați. Diferențele individuale au fost însă foarte mari. Estimările au variat de la aproximativ 9 mile pătrate, adică 24 de kilometri pătrați, până la aproximativ 10.547 de mile pătrate, echivalentul a 27.316 kilometri pătrați. Cea mai mare arie de deplasare a fost înregistrată în cazul Ainoei, care a vizitat trei insule. Dimensiunea și greutatea corporală a țestoaselor nu au prezentat o legătură evidentă cu mărimea ariei utilizate. Totuși, cercetătorii subliniază că numărul exemplarelor analizate a fost prea mic pentru a permite identificarea unor tipare generale. Varietatea traseelor demonstrează că protejarea unei singure zone de coastă nu ar fi suficientă pentru toate exemplarele din această populație. Apele de coastă din Galápagos oferă condiții favorabile pentru hrănire Galápagos are un sistem marin deosebit de complex, influențat de curenți oceanici și de urcarea apelor reci din adâncuri. Aceste procese contribuie la apariția unor condiții diferite în jurul insulelor și pot influența cantitatea de hrană disponibilă. Cele mai multe dintre locațiile înregistrate în timpul studiului s-au aflat în apropierea țărmului. Acest lucru este important deoarece zonele costiere reprezintă habitate cunoscute de hrănire pentru țestoasele verzi. Unele incursiuni în larg ar putea fi legate de căutarea unor noi surse de hrană sau de deplasarea către alte habitate, însă cercetătorii nu pot determina cu precizie motivul fiecărei călătorii. Faptul că țestoasele au rămas luni întregi în aceste ape indică o posibilă dependență importantă de resursele locale. Foto: Magnific.com O mare întrebare rămâne fără răspuns: unde se reproduc aceste țestoase? Una dintre cele mai importante necunoscute este legată de reproducere. În cazul femelelor din varianta cromatică galbenă, nu există informații clare care să indice că acestea își depun ouăle pe plajele din Galápagos. Din acest motiv, cercetătorii consideră posibil ca femelele să părăsească arhipelagul atunci când ajung la momentul reproducerii și să se îndrepte către plajele lor natale din vestul Pacificului. În schimb, unele femele din varianta neagră își depun ouăle chiar în Galápagos. Comportamentul acestei forme este mai variat: anumite exemplare pot rămâne în arhipelag pe tot parcursul anului, în timp ce altele se pot deplasa spre insule oceanice din apropiere sau către zone aflate în largul coastelor Americii Centrale și de Sud. Cercetătorii nu pot exclude însă posibilitatea ca unele țestoase din varianta galbenă să se reproducă în regiuni care nu au fost încă identificate. Numărul redus de femele urmărite reprezintă una dintre principalele limite ale studiului. Au fost monitorizate doar două, iar unele exemplare este posibil să nu fi atins încă stadiul în care să înceapă o migrație reproductivă. În plus, emițătoarele au încetat la un moment dat să transmită, astfel încât traseele complete ale animalelor nu au putut fi reconstruite în toate cazurile. Protejarea unei singure insule nu este suficientă Rezultatele cercetării au implicații importante pentru conservarea țestoaselor marine din Galápagos. Unele exemplare au folosit apele din jurul mai multor insule. În aceste condiții, protejarea unei singure zone nu garantează menținerea unui habitat sigur pentru animalele care se deplasează între insule. O schimbare negativă produsă într-o anumită zonă de coastă poate afecta țestoase care folosesc și alte regiuni ale arhipelagului. Conservarea trebuie să privească Galápagos ca pe un sistem marin interconectat, nu ca pe o colecție de habitate independente. Zonele de hrănire din apropierea coastelor, apele dintre insule și eventualele trasee către regiunile de reproducere fac parte din aceeași rețea ecologică. Menținerea calității acestor habitate este esențială mai ales pentru exemplarele care depind de mai multe insule pe parcursul vieții. Cercetătorii vor să urmărească țestoasele pe perioade mai lungi Pentru a înțelege mai bine comportamentul țestoaselor verzi din varianta galbenă, cercetările viitoare ar trebui să includă un număr mai mare de exemplare și perioade mai lungi de monitorizare. Urmărirea animalelor pe parcursul mai multor sezoane ar putea arăta dacă traseele se modifică în funcție de condițiile oceanice. Acest lucru este cu atât mai important în anii în care temperaturile Pacificului sunt neobișnuit de ridicate sau de scăzute. Dispozitivele capabile să înregistreze și adâncimea la care se află animalele ar putea oferi informații suplimentare. Cercetătorii ar putea afla astfel când țestoasele rămân în apele puțin adânci și când se aventurează în zone mai profunde. În același timp, astfel de date ar permite o comparație mai detaliată între comportamentul țestoaselor din variantele cromatice galbenă și neagră. Galápagos poate fi un habitat permanent, nu doar o oprire pe traseu Datele disponibile indică, pentru moment, un tipar dominat de perioade lungi petrecute în apropierea coastelor, întrerupte de deplasări între unele dintre insule. Rezultatele nu demonstrează că țestoasele din varianta galbenă nu părăsesc niciodată Galápagos. În schimb, ele arată că aceste animale pot utiliza arhipelagul pentru perioade considerabile și că apele sale pot reprezenta un habitat esențial. Studiul schimbă perspectiva asupra modului în care aceste țestoase folosesc arhipelagul: Galápagos ar putea fi pentru unele exemplare mai mult decât o simplă stație de hrănire în timpul unei migrații. Înțelegerea deplină a ciclului lor de viață depinde însă de identificarea traseelor de reproducere și de monitorizarea unui număr mai mare de animale. Cercetarea a fost publicată în revista Frontiers in Amphibian and Reptile Science.