istoric

Doberman Pinscher – prezentare generala și istoric

Dobermanul este un câine al contradicțiilor, sau cel puțin așa s-a propagat imaginea sa în conștiința populară. În opinia generală este văzut ca un câine de paza prin excelență, agil și fioros și este temut pentru că se crede că e extrem de periculos. Dar împătimiții acestei rasei, crescători sau simpli stăpâni, au descoperit o altă latură a falnicului Doberman: atent, iubitor, loial și protector. Rasa a fost creată încă de la început, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în scopul protecției și pazei, iar această calitate s-a păstrat vie în mai toate exemplarele de Doberman. Aspectul protector al Dobermanului este cu dus-întors: blamat de străini și răufăcători, dar apreciat de către proprietari.

Golden retriever – istoric și descriere

Am fi tentați să spunem că unica îndatorire a unui Golden retriever este să aducă bună-dispoziție și fericire stăpânilor cu zâmbetul lui sincer și mimica veselă. Dar acești câini pot oferi mult mai multe prietenilor umani.

Labrador Retriever – istoric și aspect fizic

Labradorul este câinele preferat al Americii, unde de mai bine de 20 de ani ocupă locul I în topul înregistrărilor în cartea de origini. Este foarte popular și în celelalte țări ale lumii moderne.

Chow-chow – prezentare generală și istoric

Chow-chow este una dintre cele mai vechi rase de câini, analizele ADN demonstrând că se trag direct din lupul gri sălbatic. Rasa se remarcă în lumea canină prin aspectul fizic aparte, ușor încruntat, pufos și mai ales prin limba de culoare albastră.

Chihuahua – prezentare generală şi istoric (I)

Nu mai e niciun secret, Chihuahua este cea mai miniona rasa de caini din lume. Atat de mic, incat reprezentatnii acestei rase doboara record dupa record in cursa pentru cel mai mic caine din lume. Ultima inregistrare in Cartea Recordurilor ii apartine lui Milly, un Chihuahua portorican de doar 9,65 cm inaltime si cateva sute de grame greutate. Nu degeaba sunt porecliti «caini de buzunar».

Ciobănescul românesc de Bucovina (Capăul, Dulăul)

Ciobanescul romanesc de Bucovina, numit si Capau sau Dulau de catre generatiile de ciobani pe care i-a slujit, este cea mai masiva rasa din cele patru de ciobanesti romanesti. Nu este cu nimic mai prejos decat fratii sai mult mai bine cunoscuti, Mioritic si Carpatin, fiind un caine impozant, feroce, dar in acelasi timp extrem de iubitor si echilibrat.

Bichonul maltez – istoricul şi descrierea rasei bichon maltez

Bichonul maltez a fost aristocratul lumii canine timp de mai bine de 20 de secole. Iar astazi popularitatea sa atinge culmi pe care nu le-a cunoscut niciodata. Nu ai cum sa nu iubesti acest caine care tinde spre perfectiune: estetica deosebita, minte jucausa si un temperament delicios. Din nefericire, succesul vine cu un pret: apar tot mai multi crescatori neavizati, care din dorinta de imbogatire exploateaza intr-un mod crud Maltezul si arunca pe piata exemplare care doar prin nume se mai aseamana cu Maltezul din standarde. Maltezii sunt printre rasele fruntase in fermele de catei si comertul cu patrupede de companie.

Ciobănesc românesc corb (Corbul)

Cea de-a patra rasa de caini romanesti omologata, Ciobanescul romanesc corb se straduieste sa razbata in lumea chinologie. Nu poseda experienta si popularitatea celorlalte trei rase mioritice, insa cu siguranta are calitatile necesare unui excelent caine de expozitie si mai ales de lucru.