Problema a devenit și mai gravă la începutul anului 2026, când autoritățile au decis reducerea subvențiilor acordate cabinetelor veterinare pentru anumite activități de interes public. foto: freepik.com Sectorul veterinar din România! România trăiește un paradox rar întâlnit în Europa: pe de o parte, este una dintre țările cu cea mai mare densitate de animale de companie raportată la populație, iar pe de altă parte, este un stat în care sistemul de îngrijire și protecție a acestor animale rămâne slab dezvoltat, insuficient reglementat și tratat marginal în politicile publice. Între aceste două realități — dragostea profundă pentru animale și lipsa unui cadru instituțional solid — există însă un potențial economic și social uriaș. Dacă ar fi susținut prin politici fiscale inteligente și prin mecanisme moderne de stimulare a economiei formale, acest domeniu ar putea trece de la o zonă marcată de dificultăți la un sector capabil să genereze valoare economică, locuri de muncă și beneficii semnificative pentru sănătatea publică. Dimensiunea fenomenului este impresionantă. În gospodăriile din România trăiesc aproximativ 8,7 milioane de animale de companie, dintre care circa 4,2 milioane sunt câini, iar aproximativ 4,5 milioane sunt pisici, conform petscats.ro. În plan economic, discrepanța dintre dimensiunea reală a sectorului și partea oficială a acestuia este semnificativă Aceste cifre arată că mai mult de jumătate dintre familiile din țară conviețuiesc cu cel puțin un animal. Din această perspectivă, România poate fi descrisă fără exagerare ca o societate în care relația dintre oameni și animale este extrem de răspândită și profundă. Cu toate acestea, infrastructura medicală veterinară care ar trebui să susțină această realitate este fragilă și supusă unor presiuni constante. Valoarea pieței veterinare raportate oficial este estimată între 180 și 220 de milioane de euro pe an. Totuși, această sumă reflectă doar o mică parte din activitatea reală. Dacă sunt incluse serviciile desfășurate în economia informală — consultații, tratamente sau intervenții realizate fără documente fiscale — valoarea totală a pieței ajunge la aproximativ 600–650 de milioane de euro anual. Aceasta înseamnă că aproape două treimi din tranzacțiile din domeniu se desfășoară în afara circuitului fiscal, fără facturi sau chitanțe și fără contribuții la bugetul public. Citește și: Amanda Seyfried și familia ei au transformat o fermă din New York într-un refugiu pentru zeci de animale Această situație produce un contrast puternic în comparație cu alte state europene. De exemplu, un cetățean german cheltuie oficial de trei până la patru ori mai mult pentru îngrijirea animalului său de companie decât un român. Diferența nu reflectă însă un nivel mai scăzut de atașament față de animale în România, ci mai degrabă absența unor mecanisme economice care să încurajeze fiscalizarea serviciilor și participarea proprietarilor la economia formală. Pe lângă problema economiei informale, sectorul veterinar românesc se confruntă și cu o criză acută de resurse umane. Tot mai mulți medici veterinari aleg să părăsească țara pentru a lucra în state din Europa Occidentală, precum Marea Britanie, Franța, Spania sau Germania. Motivația principală este diferența majoră de venituri: salariile oferite în aceste țări pot fi de cinci până la zece ori mai mari decât cele disponibile în România. Această migrație profesională constantă produce un deficit de specialiști, resimțit mai ales în zonele rurale. Problema a devenit și mai gravă la începutul anului 2026, când autoritățile au decis reducerea subvențiilor acordate cabinetelor veterinare pentru anumite activități de interes public. Finanțarea lunară a fost redusă de la 10.000 de lei la 5.000 de lei, o măsură adoptată fără o consultare prealabilă amplă cu reprezentanții profesiei. Medicii veterinari au avertizat că această decizie riscă să determine închiderea unui număr semnificativ de cabinete din mediul rural. În momentul în care un cabinet dispare dintr-o comunitate, consecințele sunt imediate: animalele rămân fără acces la vaccinări, tratamente sau servicii de prevenție, iar riscurile sanitare cresc atât pentru animale, cât și pentru oameni. Datele colectate în cadrul studiului „Ipsos Vets Monitor”, realizat în ianuarie 2026 pe un eșantion reprezentativ de medici veterinari din mediul urban și rural, confirmă îngrijorările din sistem. Aproximativ 44% dintre practicieni consideră că reducerea finanțării le va afecta activitatea într-un mod major sau chiar critic. Printre consecințele anticipate se numără reducerea numărului de angajați, limitarea serviciilor oferite și majorarea tarifelor pentru consultații și tratamente — evoluții care merg exact în direcția opusă față de nevoile reale ale pieței. În acest context apare propunerea introducerii deductibilității fiscale pentru o parte din cheltuielile veterinare suportate de proprietarii de animale. Conceptul este relativ simplu: persoanele care dețin animale de companie ar putea deduce o parte din costurile serviciilor medicale veterinare din impozitul pe venit, cu condiția ca aceste servicii să fie realizate de medici autorizați și să fie înregistrate fiscal. Un astfel de mecanism nu reprezintă o inovație radicală, deoarece există deja modele similare în mai multe state europene. Pentru România ar putea fi adoptată o variantă graduală și atent calibrată la contextul local. De exemplu, s-ar putea introduce un plafon anual de deductibilitate pentru fiecare gospodărie, cu procente diferite în funcție de tipul serviciilor. Consultațiile preventive și vaccinările ar putea beneficia de deductibilitate integrală, tratamentele curente de aproximativ 60%, analizele de laborator de circa 80%, iar intervențiile chirurgicale de aproximativ 40%. Pentru a beneficia de acest avantaj fiscal, proprietarii ar trebui să prezinte o chitanță fiscală emisă prin sistemul electronic al administrației fiscale, serviciul să fie prestat de un medic veterinar autorizat, iar animalul să fie identificat prin microcip. Această structură este concepută astfel încât să stimuleze în primul rând prevenția — componenta cu cel mai mare impact asupra sănătății publice. În același timp, sistemul creează un stimulent direct pentru fiscalizarea serviciilor: proprietarii de animale vor avea interesul să solicite documente fiscale pentru a beneficia de deductibilitate. Una dintre întrebările centrale în orice dezbatere privind o astfel de măsură este legată de costul pentru bugetul public. Estimările arată însă că impactul financiar ar fi relativ redus pe termen scurt. În primii cinci ani de implementare, deficitul net anual mediu ar fi de aproximativ 18,6 milioane de euro — o sumă modestă comparativ cu beneficiile economice și sanitare generate. Pe termen lung, formalizarea progresivă a pieței ar putea produce chiar un surplus fiscal estimat între 120 și 180 de milioane de euro Experiența unor state europene, precum Austria, sugerează că fiecare euro acordat sub formă de deductibilitate poate genera aproximativ 1,43 euro în venituri fiscale suplimentare, prin extinderea bazei de impozitare și colectarea TVA. Beneficiile nu s-ar limita la veniturile bugetare. Implementarea unei astfel de politici ar putea crea între 2.800 și 3.500 de noi locuri de muncă în domeniul veterinar și în industriile conexe, ar contribui la o creștere cumulată a produsului intern brut de aproximativ 945 de milioane de euro într-un interval de cinci ani și ar genera economii directe de 6–9 milioane de euro anual în sistemul medical uman, prin reducerea bolilor transmisibile de la animale la oameni. Pe lângă argumentele economice, există și o dimensiune de echitate socială. În mai multe state europene — precum Germania, Austria sau Belgia — legislația recunoaște faptul că deținerea responsabilă a unui animal de companie implică costuri reale și că aceste costuri pot beneficia de un tratament fiscal favorabil. În prezent, România este singurul stat din Uniunea Europeană care nu oferă niciun tip de sprijin fiscal pentru cheltuielile veterinare. În prezent, România se află într-un moment decisiv pentru viitorul domeniului veterinar. Această situație afectează în mod disproporționat familiile cu venituri mici și medii, pentru care costurile medicale ale animalelor pot deveni uneori greu de suportat. Prin urmare, deductibilitatea nu ar reprezenta un privilegiu destinat exclusiv persoanelor cu resurse financiare ridicate, ci un instrument care ar facilita accesul mai larg la servicii veterinare și ar încuraja responsabilitatea în îngrijirea animalelor. În același timp, criteriile de eligibilitate ar funcționa ca un mecanism eficient de control al sistemului. Serviciile ar trebui să fie prestate de medici veterinari autorizați, documentele fiscale ar trebui emise și înregistrate în sistemul electronic al administrației fiscale, iar animalele ar trebui identificate prin microcip sau pașaport și să aibă carnetul de sănătate actualizat. Prin aceste condiții, economia informală ar fi exclusă în mod natural, iar beneficiarii deductibilității ar deveni, implicit, participanți activi la fiscalizarea sectorului. Nivelul scăzut al prevenției plasează țara printre ultimele poziții din Europa în ceea ce privește îngrijirea medicală a animalelor. Introducerea deductibilității fiscale pentru cheltuielile veterinare nu ar rezolva instantaneu toate problemele sistemului, însă ar putea acționa ca un catalizator pentru o schimbare structurală. Mai mulți proprietari ar apela la servicii veterinare, mai multe tranzacții ar fi fiscalizate, mai mulți specialiști ar avea motive să rămână în țară, iar riscul bolilor transmisibile ar scădea.