S-au împlinit 83 de ani de la nașterea lui Zdreanță, cățelul lui Tudor Arghezi! Este câinele-poem care a trăit printre cărți și pisici în universul celebrului autor. Pe o culme a Bucureștiului interbelic, în inima unei case cu 20 de camere, ridicată în peste un deceniu de muncă și visuri, a trăit unul dintre cei mai faimoși câini ai literaturii române. Zdreanţă, patrupedul care a devenit personaj de poezie sub pana lui Tudor Arghezi, a fost mai mult decât un simplu animal de companie. A fost o parte din lumea vie a Mărţişorului. Îți amintești de Zdreanță, cățelul lui Tudor Arghezi? Construcția reședinței-simbol a început în 1926, când Arghezi a achiziționat două hectare de teren pe Dealul Piscului. Pas cu pas, cărămidă peste cărămidă, scriitorul a dat contur unui loc unic. Nu doar casa în sine era specială, ci și ceea ce însemna pentru el. „Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit «Cuvinte potrivite» şi toate scrierile adunate acum într-o mulţime de volume, gîndite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie“, mărturisea el. Curtea Mărţişorului era plină de viață. Câini, pisici și alte viețuitoare se perindau nestingherite, iar Arghezi le observa cu umor și duioșie. Uneori, prin gardul domeniului își făceau loc vizitatori patrupezi, iar poetul glumea: „Măcar de-ar fi porci, să ne bucurăm de Crăciun“. Zdreanță a trăit 16 și a fost îngropat în curtea Mărțișorului Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Istoria pe răzătoare | Emanuel Iavorenciuc (@istoriaperazatoare) Dintre toate animalele, Zdreanţă era vedeta absolută. Câinele cu „păr cârpit” a trăit 16 ani: s-a născut pe 25 mai 1942 și a murit în 1958. A fost, după cum spun cei apropiați familiei, cel mai iubit companion. Azi, odihnește în curtea casei care i-a fost cândva tărâm de joacă și regat canin. Totuși, locul exact al mormântului său rămâne învăluit în mister. Reprezentanții muzeului care administrează casa memorială spun că: „Înainte, nu era obiceiul ca un animal să fie îngropat în faţa casei, aici unde se spune că ar fi îngropat Zdreanţă. Probabil a fost îngropat undeva în spatele curţii, dar aici au decis să amenajeze un fel de mormânt pentru el“. Astăzi, cei care pășesc pragul Mărţişorului descoperă nu doar universul literar al unui titan al poeziei, ci și amintirea vie a unui câine cu personalitate, imortalizat într-o strofă și într-o inimă de scriitor. Citește și: Ea este Loca, căţeluşa care-i va prelua „slujba“ tatălui Helios, primul câine salvamont din România Poezia Zdreanţă L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfeniţele-i atârnă Şi pe ochi, pe nara cârnă, Şi se-ncurcă şi descurcă, Parcă-i scos din calţi pe furcă. Are însă o ureche De pungaş fără pareche. Dă târcoale la coteţ, Ciufulit şi-aşa lăieţ, Aşteptând un ceas şi două O găină să se ouă, Care cântă cotcodace, Proaspăt oul când şi-l face. De când e-n gospodărie Multe a-nvăţat şi ştie, Şi, pe brânci, târâş, grăbiş, Se strecoară pe furiş. Pune laba, ia cu botul Şi-nghite oul cu totul. – “Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina. – “L-a mâncat!” “Stai niţel, că te dezvăţ Fără mătură şi băţ. Te învaţă mama minte.” Şi i-a dat un ou fierbinte. Dar decum l-a îmbucat, Zdreanţă l-a şi lepădat Şi-a-njurat cu un lătrat. Când se uita la găină, Cu culcuşul lui, vecină, Zice Zdreanţă-n gândul lui “S-a făcut a dracului!”