Cum a fost salvată barza de pădure? Foto: pexels.com Ce este nevoie pentru a asigura supraviețuirea unei specii? În cazul berzei de pădure americane, răspunsul a însemnat viziune, muncă în echipă, lemn, bare metalice, garduri și multă muncă fizică. Pe măsură ce specia a fost reclasificată de autoritățile americane de la „pe cale de dispariție” la „amenințată”, povestea unui proiect ingenios desfășurat în Georgia arată cum o idee privită inițial cu scepticism a contribuit la creșterea populației. Păsările aveau nevoie de apă și copaci John Robinette, fost biolog în cadrul Savannah Coastal Refuges Complex, a lucrat timp de 20 de ani la Harris Neck National Wildlife Refuge și a avut un rol important în eforturile de refacere a populației de berze de pădure. Primele cuiburi ale speciei au fost observate în 1987, la colonia Woody Pond. În acel an, 18 cuiburi au produs 43 de pui care au ajuns suficient de mari pentru a zbura. Un an mai târziu, însă, situația s-a complicat. Pe măsură ce nivelul apei din iazul de reproducere a scăzut, ratonii au ajuns la cuiburi și au atacat puii. Pentru a proteja păsările, iazul a fost extins, iar nivelul apei a fost ridicat cu aproximativ 1,8 metri. Soluția a rezolvat problema prădătorilor, dar a creat una nouă. Berzele de pădure au nevoie de apă adâncă în zona în care își construiesc cuiburile pe tot parcursul sezonului de reproducere. În același timp, au nevoie de copaci pentru a-și construi cuiburile. Menținerea unui nivel ridicat al apei pe termen lung poate ucide însă copacii care nu tolerează inundarea permanentă. Ideea care a schimbat proiectul Povestea unui proiect ingenios desfășurat în Georgia arată cum o idee privită inițial cu scepticism a contribuit la creșterea populației. Foto: pexels.com La începutul anilor 1990, Robinette a venit cu o idee neobișnuită: construirea unor structuri artificiale pe care berzele să-și poată face cuiburile. Propunerea nu i-a convins imediat pe toți colegii săi biologi. În cele din urmă, rezervația a decis să încerce. Sub coordonarea lui Robinette, angajații de la Harris Neck au construit șase structuri artificiale pentru cuiburi, folosind lemn, bare metalice și plase de gard. În paralel, au plantat și chiparoși, astfel încât păsările să poată beneficia în viitor de copaci naturali. Experimentul a funcționat. În doar câțiva ani, cele șase structuri au devenit 50 de platforme artificiale, iar berzele le-au folosit pentru reproducere până când chiparoșii plantați au crescut suficient pentru a putea susține cuiburile. Citește și: Imagini spectaculoase! O familie de berze și-a construit cuibul pe caroseria unei mașini ridicate pe un stâlp Numărul cuiburilor a crescut spectaculos Rezultatele au fost impresionante. Până în 2002, rata de supraviețuire a puilor care ajungeau să zboare la Woody Pond era cu 20% mai mare decât în cazul cuiburilor din alte colonii. Un deceniu mai târziu, în 2012, biologii au numărat un record de 484 de cuiburi la Woody Pond. Pentru Robinette, succesul nu a fost însă rezultatul muncii unui singur om. Salvarea berzelor a fost un efort colectiv Departamentul pentru Resurse Naturale din Georgia a avut un rol important în proiect, contribuind la construirea platformelor și amplasarea lor în iaz. Organizația Ducks Unlimited și biroul regional din sud-est al Serviciului pentru Pește și Faună Sălbatică al Statelor Unite au asigurat finanțarea. Angajații rezervației și numeroși voluntari au investit timp în proiect, iar Orangeburg National Fish Hatchery a furnizat pești pentru iazurile în care păsările se hrăneau. „A fost un efort uriaș de cooperare, care ne-a adus foarte multe satisfacții”, a povestit Robinette. Un proiect care a devenit afacere de familie Primele cuiburi ale speciei au fost observate în 1987, la colonia Woody Pond. Foto: pexels.com Pentru Robinette, recuperarea populației de berze de pădure nu a fost doar o responsabilitate profesională. A devenit o adevărată pasiune, în care s-a implicat și familia sa. Numărarea cuiburilor și monitorizarea puilor presupuneau foarte mult timp. Din fericire, soția biologului era la rândul ei pasionată de păsări și îl însoțea atunci când rezervația avea nevoie să determine câți pui ajungeau să zboare din fiecare cuib. „Pentru mine a fost o experiență extraordinară să împărtășesc acest lucru cu familia mea”, a povestit Robinette, potrivit FWS. Fiica sa cea mică a petrecut ore întregi observând berzele. Își amintește cum păsările își clănțăneau ciocurile sau se întorceau cu pești în cuib, iar aceste observații îi ajutau pe specialiști să evalueze cât de eficiente erau iazurile create pentru hrănirea lor. Citește și: Două berze din Timiș au devenit vedete pe internet. Zeci de mii de oameni le urmăresc zilnic printr-o cameră video amplasată lângă cuib Un biolog care găsea întotdeauna o soluție Billy Brooks, biolog în cadrul Serviciului pentru Pește și Faună Sălbatică al SUA, a avut ocazia să lucreze îndeaproape cu Robinette. Pentru el, caracterul colegului său poate fi rezumat într-o singură expresie: „John era un biolog care găsea întotdeauna o soluție.” Povestea de la Harris Neck arată cât de importantă poate fi o idee aparent simplă atunci când este susținută de cercetare, perseverență și colaborare. În cazul berzei de pădure, câteva platforme construite din lemn și metal au oferit păsărilor timpul necesar pentru ca pădurile plantate să crească și să le poată deveni din nou habitat.